Nu mai reprezintă o noutate pentru cei care fac parte din comunitatea internaţională, dedicată studiului încălzirii globale, că pericolul ce ne pândeşte este unul major, cu impact zdrobitor asupra umanităţii.
În Franţa, la Bourget, lângă Paris, timp de o săptămână, se desfăşoară cel mai important summit pe această temă, definit drept istoric – COP 21 – la care participă peste 195 de şefi de state şi de guvern, cu scopul declarat de stabilire a unui acord global de limitare a încălzirii Terrei la două grade Celsius.
O creştere peste acest plafon ar determina schimbări ireversibile şi agravarea dereglărilor ce se manifestă acum. Un studiu complex, dat publicităţii astăzi, în cadrul acestei conferinţe internaţionale asupra climei, indică faptul că o creştere cu cinci grade Celsius a temperaturii terestre ar duce la DISPARIŢIA oxigenului de pe pământ!
„Am identificat o altă consecinţă posibilă a încălzirii climei, care ar putea fi mai periculoasă decât toate celelalte. Cu ajutorul unui model matematic, o încălzire globală de 6 grade Celsius faţă de era preindustrială ar putea provoca oprirea producerii de oxigen de către fitoplancton, organisme vegetale care trăiesc în suspensie în apă, aflate la originea a două treimi din oxigenul din atmosferă. Acest lucru ar însemna epuizarea oxigenului din apă, dar şi din atmosferă. Dacă acest fenomen ar avea loc, ar duce la moartea unei mari părţi din speciile de pe Pământ”, arată doi cercetători de la Universitatea Leicester – Marea Britanie.
Summitul internaţional a debutat cu declarații unanime de susținere a obiectivului decis. Mai mult, Banca Mondială a propus înființarea unui fond global de 500 milioane de dolari, format din contribuțiile statelor dezvoltate, pentru reducerea emisiilor de gaze şi combaterea modificărilor climatice. Inedit este că 25 dintre bogații lumii, printre care se numără Bill Gates, Richard Branson și Mark Zuckerberg, au anunțat constituirea unui grup care va investi în principal în susținerea start-up-urilor care concep și utilizează sisteme bazate pe energie curată.
Alarmant este faptul că temperatura globului a crescut cu aproape un grad Celsius, din 1850 şi până în prezent. Dacă nu s-ar face nimic pentru prevenirea unui dezastru planetar, mercurul ar urca cu 4,8 grade Celsius, până la sfârşitul secolului.
Pentru a putea înţelege consecinţele tragice ale unui asemenea fenomen, cercetătorii din lumea largă au declarat că primele victime ale încălzirii globale sunt copiii! 690 de milioane dintre aceştia trăiesc în regiunile cele mai expuse consecinţelor schimbărilor climatice, indică UNICEF.
Aproximativ 530 milioane de copii trăiesc în ţări afectate în mod regulat de inundaţii catastrofale, cea mai mare parte în Asia, iar 160 milioane în zonele de secetă severă, în special în Africa.
În plus, evenimentele meteorologice extreme, amplificate de creşterea temperaturii globale – cum ar fi uraganele, inundaţiile, seceta sau valurile de caldură – accelerează, din nefericire, răspândirea unor maladii grave, cum ar fi malaria, malnutriţia, diareea acută şi pneumonia.
Dacă pomenim şi “amănuntul” nefast că gheaţa topită din Antarctica are volumul Everestului…tabloul negru al vieţii pe pământ se devoalează în întregime. Mai bine, poate, în condiţiile în care unii au impresia, şi acum, că avem de-a face cu o glumă proastă sau cu o supra solicitare a subiectului.
Summitul COP 21 se va încheia cu un acord, deopotrivă istoric, pe 11 decembrie. Se presupune că acesta va permite lumii întregi să renunţe la resursele fosile care generează, în prezent, o mare parte din energia mondială dar care sunt principala cauză a încălzirii fără precedent a Terrei. Vă vom tine la curent.