Bogdan Nueleanu este unul dintre tinerii artiști vizuali ai Timișoarei cu o identitate bine conturată. Licențiat în pictură, în 2010, la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, Bogdan a făcut un masterat în sculptură, în 2015, la aceeași facultate. A obținut mai multe premii, dintre care ar fi de amintit Premiul special Juventus, acordat de Fundația Interart Triade, Premiul pentru tineret al Uniunii Artiștilor din România, Filiala Timișoara, la Salonul anual al artelor vizuale din 2012, Premiul Pro Cultura Timisiensis, acordat de Consiliul Județean Timiș. De câțiva ani, face sculptură în metal. În bronz, în inox, în alamă. Uneori, chiar îmbinând metalele. Creativ, iscoditor, intuitiv, dar și om de atelier, unde – ăsta e cuvântul – muncește, Bogdan se poate lăuda cu un portofoliu de lucrări foarte variate ca formă. E atras de figurativ, dar îl interesează și abstractul. Care pe care? Bogdan Nueleanu: „Figurativul este, bineînțeles, o latură importantă a creației (sau, mai bine spus, a căii care duce la creație), dar nu aș putea spune că îl prefer în detrimentul abstractului. Îmi place să le combin, să le valorific elementele cu adevărat importante, încercând un figurativ abstract sau, și mai exact, un abstract cu elemente figurative.”

Una dintre cele mai… intrigante și, totodată, spectaculoase lucrări ale sale se numește Compoziție și este realizată din coturi de oțel inoxidabil și coturi de alamă, folosite la instalațiile sanitare. Am tot învârtit-o, am tot întors-o, am răsucit-o, am zâmbit, m-am mirat. Și l-am întrebat pe artist de unde și până unde. Iar el mi-a răspuns: „Ideea mi-a venit pur și simplu în momentul în care am descoperit respectivele coturi depozitate în atelier. M-am tot uitat la ele și am făcut legătura cu expresia care spune că avem libertatea apei dintr-o țeavă. Mi-am zis că ar putea fi o lucrare bună dacă aș uni toate acele coturi între ele, într-o compoziție circulară. Și le-am unit. Apoi, am respectat regula care îmi marchează actul de creație și am patinat coturile de alamă în nuanță închisă, lăsând inoxul să își autoexpună valența lui. Am realizat astfel o compoziție bazată pe nonculori și pe relația dintre cele două metale componente. Hazardul face ca toată această compoziție să se miște, fiind o sculptură cinetică, dar care are un element în plus, ce o scoate în evidență. Acest element este însăși interacțiunea pe care privitorul o are cu lucrarea, ea devenind astfel o compoziție circulară-cinetică-interactivă.”

Cum ar arăta lucrarea artistului timișorean dacă ar căpăta dimensiuni monumentale și ar fi amplasată în oraș? Iată, fotografia dă răspunsul exact!