An de an, interesul vizitatorilor, fie că sunt elevi sau dascăli, pentru acţiunile organizate de Aquatim SA, în cadrul Săptămânii Altfel, este tot mai mare. De la o sută, două sute, în primii ani, la… şapte sute de copii, la ediţia din 2016! Fie că se deschid porţile staţiei de epurare, fie ale staţiilor de tratare a apei, autocarele pline de doritori “curg” înspre obiectivele companiei de apă şi canal cu mare viteză.

În 20 aprilie, a fost rândul Staţiei de Tratare a Apei Bega să fie gazda celor doritori să afle mai multe despre apa de la robinete. Cu mic, cu mare, însoţiţi de dascălii lor, elevii şcolilor din Timişoara şi Timiş au intrat în universul inedit al uzinei de apă, pentru a descoperi cum dintr-un râu, numit Bega, plin de aluviuni şi impurităţi, umplem, în cele din urmă, sticle şi pahare cu o apă curată şi sănătoasă. Întreg procesul tehnologic, complex şi extins, le-a fost dezvăluit vizitatorilor, prezentându-li-se, pas cu pas, unde se captează apa din Bega, cum se clorinează şi la ce alte reacţii chimice este supusă pentru ca, într-un final, să fie potabilă.

Au intrat pe poarta Staţiei de Tratare a Apei Bega copii din Becicherecul Mic, Ghiroda, Liceul Azur, Colegiul Naţional Bănăţean, şcoli generale din toate colţurile Timişoarei. Mulţi dintre ei s-au declarat extrem de fericiţi de noua experienţă, alţii au fost deja la a doua sau a treia vizită şi au retrăit tot…circuitul apei în natură, cert este că impresiile au fost mai mult decât îmbucurătoare pentru Aquatim.

Săptămâna Altfel va continua, evident, şi anul viitor. Faptul că mulţi profesori participanţi au solicitat, de pe acum, programări pentru 2017 este mai mult decât un compliment pentru noi. Mulțumim!