Recenta decizie a Chinei de a interzice importurile de materiale reciclabile străine a pus pe jar Europa, în speță UE, care lucra oricum, de ani întregi, la o strategie fermă pe acest subiect important pentru întreaga lume. UE și-a prezentat poziția, în repetate rânduri, declarând că războiul împotriva plasticului este unul continuu și serios. Dincolo de faptul că, în prezent, oficialii europeni caută soluții de compensare financiară a pierderilor – în urma anunțului Chinei – la nivel de UE s-a mai decis investirea a 350 milioane de euro în cercetare, pentru a combate distrugerea planetei…cu plastic, distrugere vizibilă, evidentă și gravă. UE vrea să se asigure că fiecare bucată de ambalaj de pe continent este reutilizabilă sau reciclabilă până în 2030!

Vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avut, recent, o serie de afirmații oficiale legate de prioritățile Bruxellesului și-anume „eliminarea materialelor plastice de unică folosință, care necesită cinci secunde pentru a le produce, cinci minute pentru a le utiliza și… 500 de ani pentru a se rupe din nou”. Timmermans a punctat obiectele și efectele: paie de băut, sticle „colorate viu” care nu se degradează, cești de cafea, capace, tacâmuri sau ambalaje de băutură.

Oficialul olandez declara pentru The Guardian: „Dacă nu facem nimic în legătură cu acest lucru, în 50 de ani, vom avea mai mult material plastic decât peștii în oceane! Dacă vor fi conștientizați ce efecte se creează, după utilizarea și aruncarea paielor de plastic de unică folosință, copiii ar putea să-și reconsidere gesturile și să treacă la paie de hârtie sau chiar la…zero paie! E o chestiune de mentalitate!”, spunea Timmermans.

Strategia UE propune introducerea unei taxe pe materialele plastice

În cadrul strategiei sale, UE analizează introducerea unei taxe pe material plastic, o posibilă modalitate prin care Bruxellesul ar putea umple gaura de 13 miliarde de euro din bugetul lăsat după retragerea Marii Britanii din Uniune.

Ca perspective, UE dorește să recicleze 55% din totalul materialelor plastice, până în 2030, iar statele membre să reducă utilizarea sacilor per persoană, de la 90 pe an la 40, până în 2026.

Cert este că mai mult de 100 de milioane de euro sunt alocate în plus față de cheltuielile curente pentru a cerceta proiecte mai bune, durabilitate și reciclabilitate, iar statele membre ale UE vor fi obligate să „monitorizeze și să reducă gunoiul marin”.

Cifrele Europei arată astfel și nu se poate spune că imaginea este una fericită: în fiecare an, generăm 25 de milioane de tone de deșeuri din plastic, din care mai puțin de 30% sunt colectate pentru reciclare.

Cifrele lumii?  Materialele plastice reprezintă 85% din gunoiul de plajă…