Circa 100 de studenți de la universități timișorene au profitat de Porțile Deschise anunțate de Aquatim cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, pentru a vizita Stația de tratare a Apei Bega. Și aceasta nu a fost singura oportunitate recentă de îmbogățire a cunoștințelor, oferită de Aquatim studenților interesați de domeniul apei și mediului.

Pentru și alături de studenți, prin parteneriatele încheiate, prezența la numeroase evenimente din lumea academică și deschiderea către public, societatea timișeană de apă și canalizare și-a propus să fie o adevărată punte de legătură între teoria și practica din domeniu, între școală și industrie.

Soluții pentru apă bazate pe natură

Pe acestă linie s-a înscris și participarea unor specialiști ai companiei de apă la atelierul Soluții pentru apă bazate pe natură, organizat în 22 martie a.c. de către Asociația Generală a Inginerilor din România – Societatea pentru Protecția Mediului, în colaborare cu Facultatea de Chimie Industriala si Ingineria Mediului a UPT.

Dr. ing. Ștefania Balica, specialist din cadrul compartimentului Controlling al Aquatim a expus participanților tema Suntem vulnerabili in fața naturii – Natură curată cu apă de calitate, prezentând proiecte ale companiei care vizează dezvoltarea sustenabilă a infrastructurii de apă în regiune și protejarea mediului. Recuperarea fosforului din cenușa provenită din incinerarea nămolului de epurare a fost subiectul prezentării făcute de Bogdan Militaru, inginer, salariat al societății Aquatim și doctorand UPT.

La atelier au participat circa 30 de studenți, cadre didactice, membri AGIR, iar temele abordate au inclus diverse tehnologii noi, aplicabile la tratarea și epurarea apei, cum ar fi osmoza inversă, utilizarea polimerilor naturali pentru recuperarea elementelor rare din apele uzate, utilizarea energiei solare la epurare, fotocataliza pentru tratarea apei etc. Numitorul comun al acestora? „Imitarea” soluțiilor inginerești de succes ale naturii!

Zilele Carierei 2018

Și nu în ultimul rînd, sfârșitul lunii martie aduce un nou prilej de întâlnire a Aquatim cu studenții, compania numărându-se printre cei peste 60 de expozanți panrticipanți la Zilele Carierei 2018. Evenimentul va avea loc în perioada 28-29 martie 2018, la etajul I al Cantinei UPT din Complexul Studențesc.

Zilele Carierei în UPT se adresează, în primu rând, studenţilor, masteranzilor şi absolvenţilor sau oricăror persoane care sunt în căutarea unei oportunităţi de informare profesională și dezvoltare a viitoarei cariere, de la stagii de practică, prezentări de companii, produse și tehnologii, până la găsirea unui loc de muncă. Cu sau fără perspectiva apropiată a unei angajări, studenții au, la un astfel de târg, șansa de a sta de vorbă cu reprezentanții companiilor și a afla care sunt cerințele angajatorilor și noutățile din domeniul vizat.

La fel ca la edițiile precedente ale târgului, Aquatim își așteaptă vizitatorii la standul său cu informații despre activitatea generală a companiei, posibilitatea efectuării stagiului de practică la unul din departamentele acesteia și a vizitelor la stațiile de tratare și epurare. Deschiderea pe care o are compania faţă de studenţi este parte a politicii sociale derulate de mult timp, de încurajare a carierei şi abilităţilor profesionale ale „politehniştilor” din Timișoara.