Absolventă de Chimie (Universitatea Politehnica Timișoara, promoția 1986), cu doctorat în Epurarea Apelor Uzate (conducător prof.univ.dr. Ion Mirel), șefă a Stației de Epurare (între 1996-2007), respectiv șefă a Secției Canal, din 2007 și până în prezent, Elena Săvescu – Nana pentru prieteni – este o femeie puternică, un lider iubit și un profesionist adevărat.

Nici n-a terminat bine facultatea că a și primit repartiție guvernamentală (1 septembrie 1986) la GIGCL Sector Buziaș, unde, așa cum ne povestește cu melancolia întipărită pe față, a fost primită cu foarte multă căldură, ghidată atent în detaliile importante ale muncii concrete, încurajată sincer. Și, uite-așa, Nana a realizat că, în acest domeniu fascinant al apei, fiecare zi e o provocare.

“Dacă, în cazul apei potabile, e mai simplu s-o cureți, în cazul nostru lucrăm, zilnic, cu o foarte mare necunoscută! Vorbim despre 600 de kilometri de rețea de canalizare în care niciodată nu știi ce aruncă lumea: s-au schimbat produsele, apar substanțe noi, și trebuie să ajustăm în permanență procesul tehnologic de epurare. Provocarea majoră este ploaia! Întotdeauna ne ține în priză, trebuie să acționăm foarte repede și să luăm hotărâri rapide! În aceste situații, avem foarte mult de lucru. Vorbim despre adrenalină plus știință!“, ne povestește șefa Secției Canal.

Dacă stăm să ne gândim că într-o zi obișnuită, prin stație trece 1 metru cub pe secundă, Bega are un debit de 12-15 metri cubi pe secundă, iar la ploi torențiale cele șase pompe “se luptă” cu 24 metri cubi pe secundă, provocările echipei din Secția Canal sunt evidente.

Nana și tot managementul companiei s-au implicat în acțiuni de conștientizare a populației, de protejare a canalizării dar și a mediului înconjurător, ajungându-se frecvent la o repetiție obsesivă, dar atât de necesară: Canalizarea nu este coș de gunoi! Șervețelele umede sunt cel mai mare coșmar, nu toți înțeleg încă răul făcut – odată aruncate în toaletă, ele înfundă rapid toată rețeaua – dar lista neagră a produselor/obiectelor care n-au ce căuta acolo este lungă. Din nefericire.

Nana nu abdică, întreg Aquatimul la fel, pentru că perseverența face parte, și în acest domeniu, din fișa postului. Nici că s-ar putea altfel, până la urmă nimic nu se obține ușor în lumea asta, iar problemele majore ale ei sunt greu asimilabile și înțelese în profunzime. La noi, dincolo, mai aproape, mai departe, peste tot. Schimbările climatice au reușit oricum să răstoarne toată teoria internațională, să genereze migrene specialiștilor, pentru că vremea nu mai e vreme, vântul nu mai e vânt, furtuna nu mai e furtună, ploaia nu mai e ploaie… Peste acest tablou sumbru să mai adaugi și inconștiența celor care n-au tot timpul aplecare să învețe ce e permis și ce nu să arunci în canalizare…e provocator, ca să fim eleganți în exprimare.

“După fata mea, Cristina, al doilea copil este Stația de Epurare! Am avut șansa să fiu martor la absolut toată retehnologizarea ei, a fost una imensă, de-a duce un proiect, da capo al fine! E metoda ideală de învățare, de profesionalizare, aș recomanda-o din tot sufletul tinerilor! Așa se învață Epurarea, așa se învață orice, totul până la urmă! Am marcat, în 2012, 100 de ani de la existența stației, mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta, a fost un moment extraordinar și un prilej de a le arăta colegilor din țară că Timișoara a marcat o premieră majoră! Prima stație de epurare din România! Toate stau sub semnul vizionarului Stan Vidrighin, om care și-a pus, indiscutabil, amprenta în domeniul ingineriei și științei. Trecutul ne obligă să ne ridicăm cel puțin la nivelul lui! E o obligație morală!“, se declară convinsă Nana.

Șefa Secției Canal mai apasă un buton cheie: echipa este cea mai importantă în orice companie, activitate sau într-o reușită, mai ales în momentele de provocări majore.

„Dacă echipa nu există, nimic nu există! Trebuie să fii rapid, trebuie să lucrezi ca un tot, în situații limită nu e timp de discuții foarte multe. Frecvent, noi venim de acasă, căci doar nu întreabă vremea când să se strice…și, când venim, muncim împreună, cot la cot, șefi, subalterni, nu contează. Nimic nu funcționează unilateral! De fapt, cred că acesta este secretul: Reușitele se obțin împreună!”, ne spune, convinsă, Nana.

Tot în contextul acestui puternic “împreună“, Nana simte nevoia să insiste pe rolul familiei, din perspectiva forței pe care aceasta i-a dat-o, în permanență, căci de sprijin nici nu se pune problema.

„Puiu, soțul meu, este stâlpul meu! El este artist în Filarmonică, un om cald și bun, care mi-a fost aproape întotdeauna. Fiica mea este tot artistă, ambii cântă la violoncel. Așa cum eu i-am înțeles, atunci când repetau ore în șir, așa m-au înțeles și ei când aveam un program stresant sau de weekend. De fapt, dacă stau să mă gândesc, muzica m-a înălțat, ăsta e cuvântul, și mi-a conferit balansul în viață! Iubesc muzica clasică și aleg întotdeauna să mă relaxez pe Simfonia a V-a de Beethoven, concertul de violoncel al lui Antonin Dvorak. Ea mă definește!”, ni se mai destăinuie Elena Săvescu.

Nana e convinsă că omul se definește prin prisma copilăriei, că aici stă cheia viitoarei personalități a fiecăruia dintre noi. A ei a fost una extraordinară! Mama a învățat-o să fie bătăioasă și muncitoare, iar bunica i-a transmis deschiderea, bunătatea, căldura și dorința de-a-i ajuta pe ceilalți din preajmă: „Eu port această cheiță prețioasă în suflet. Ea mi-a asigurat o viață reușită și fericită. Am mai învățat ceva de la mama: că nu există …nu se poate! M-a determinat, astfel, să mă autodepășesc, să nu mă opresc vreodată din drumul meu”.

Nana noastră iubește enorm Crăciunul – după căsătoria fiicei, e cel mai frumos moment, o spune apăsat – desfășurarea de forțe…colorate sau fragile (beteală respectiv globuri) prin toată casa, forfota inerentă lunii decembrie, aromele de brad, vanilie și scorțișoară, casa plină de prieteni, astfel că ceea ce va să vină este bucurie la superlativ. Cu sau fără zăpadă, nu are baș nicio importanță, căci nu în asta constă Crăciunul.

E fericită și asta se vede imediat, doar ochii sunt oglinda sufletului, iar, odată ce alegi să te uiți atent în ochii Nanei, înțelegi că femeia puternică din fața ta nici n-ar merita să fie altfel. De la Dalai Lama ( în preajma căruia a ajuns) citire, drumul spre fericire presupune trei secrete: hotărâre, efort şi timp. Nana le-a avut și le are din plin, de partea ei!

La pachet cu acest material, echipa Aquaștiri – inspirându-se de la echipa ei din Secția Canal – îi oferă, cu mare drag, o „Zora je” de zile mari by Neda Ukraden, cu promisiunea furată deja că o vom asculta împreună, într-o pauză, la birou!

Crăciun fericit, Nana! Crăciun fericit, dragi cititori!