Se numesc blue-footed boobies, logic, pentru că au piciorușele albastre. Sunt haioase și speciale, ba chiar puțin nebunatice, dacă este să ne luăm după certitudinea – așa ne asigură cunoscătorii – că numele lor provine din cuvântul spaniol „bobo”, ceea ce înseamnă nebun sau clovn.

Păsările despre care vorbim sunt vedetele Insulelor Galapagos (Oceanul Pacific), mai bine zis vedete internaționale, nu doar pentru că au piciorușele albastre ca apa, marea, oceanul, ci pentru că sunt unice, simpatice și fascinante.

Blue-footed boobies sunt păsări mari, distinctive, ce-și duc traiul de-a lungul coastei Pacificului de Est, unde se cuibăresc pe insule mici cu coaste stâncoase. Penajul lor este maroniu deasupra și alb dedesupt. Picioarele lor albastre și mari joacă un rol important în curte, dar și în zbor, când devin foarte agile. Vânează cu inteligență hamsii și sardine, fiind scufundători desăvârșiți. Pot intra în adâncuri cu viteză, de la peste 20 de metri deasupra apei, lovind luciul cu putere, astfel că prada nu are nicio șansă. Se presupune că femelele își aleg bărbații în funcție de luminozitatea picioarelor albastre, pe cât acestea strălucesc mai tare, pe atât “mariajul” fiind mai fericit!   Femelele tind să fie mai mari decât bărbații și au picioarele de un albastru mai întunecat.

În timpul ritualului de împerechere – captivant mai ales pentru turiști – masculii își arată picioarele, ridicându-le, pe rând, în sus și în jos, făcând pe grozavii în fața iubitelor, într-o înșiruire de mișcări ce stârnesc râsul, dar unul admirativ.

În anii 60, în Insulele Galapagos se găsea aproape jumătate din populația de reproducere din lume a păsărilor cu picioare albastre, de aproximativ 20.000 de exemplare. Cu toate acestea, cercetările sugerează că populațiile de “albăstrele” au suferit scăderi mari în ultimii ani, din cauza împuținării hranei lor speciale. Lipsa de sardine nu afectează mortalitatea adulților, dar reduce foarte mult rata lor de reproducere. Acestea ar putea fi, de asemenea, afectate de creșterea poluării marine cu plastic.

Blue-footed boobies tind să-și petreacă cea mai mare parte a timpului pe mare în afara sezonului de împerechere, astfel că cel mai bun moment pentru a le vedea aproape de pământ este atunci când cresc, adică în intervalul iunie-august. Poate programați o excursie în Galapagos, de ce nu?! Simpaticii aceștia merită văzuți!