Să scrii despre oamenii care ocupă pozițiile de top management din compania în care lucrezi e, poate, cel mai dificil demers profesional/pseudo-jurnalistic, pentru că riști să fii acuzat de subiectivism major. Rubrica „Un pic de vorbă” și-a demonstrat, însă, demult, detașarea de astfel de posibile bănuieli și, uite, că este percepută exact așa cum am gândit-o noi, la începuturi: un privit sincer în oglindă și-o devoalare ulterioară firească a celor cu care lucrăm zi de zi. E atât de important să vezi ce e în spatele unei funcții, deopotrivă pentru noi și pentru voi. Oameni suntem cu toții și merităm să fim descoperiți, dincolo de formalisme sau rigori de serviciu, căci descoperindu-ne și adesea uimindu-ne de ceea ce suntem (și n-am avut cum afla), categoric putem rezona mult mai ușor. Și, până la urmă, spre ce să tinzi, în viață, dacă nu spre cunoaștere și bună înțelegere?
Acum, pentru voi, Gheorghe Stînean, director Dezvoltare Aquatim SA, un Om-Domn admirabil!

Are o eleganță ce te atrage din prima. Ea nu cuprinde doar partea văzută a lucrurilor, ținută office sau păr aranjat exemplar, precum îi șade bine unui director, ea vine, cert, dintr-un interior ferm, liber, liniștit, asumat și, categoric, foarte frumos. Pentru Gheorghe Stînean, răstorn convinsă zicerea “În viață, joacă teatru numai cei care n-au niciun rol” pentru că domnia sa n-a avut de ce să păcălească vreodată calea-i așternută (deloc ușor) în față, odată ce pașii făcuți au fost firești și drepți, iar rolurile sale au fost de premiant perpetuu. În fapt, n-au fost niciodată roluri, doar trepte urcate admirabil. De aici și atitudinea rasată, elegantă, deschisă. Gheorghe Stînean a răzbit prin ambiție, rezistență, acumulare, minte, viziune, FAMILIE, prieteni.

Este timișorean autentic din Plopi, îndrăgostit de trecutul și prezentul locurilor despre care vorbește cu atâta nostalgie, emoție. A absolvit Institutul Politehnic „Traian Vuia” Timişoara, Facultatea de Electrotehnică, așadar pe diploma domniei sale scrie inginer electrotehnic, specializarea aparate electrice, cariera domniei sale demonstrând ferm că specializarea i-a plăcut și slujit din plin. La 24 de ani, în anul IV de Facultate, s-a căsătorit cu doamna inimii sale, la 25 de ani a venit pe lume Alexandra, iar, la un an diferență, Alexandru. Forța lui Gheorghe Stînean provine din acest cvartet de aur! De un an și zece luni, cvartetul a trecut la un nivel sublim, de când a venit pe lume Anastasia Elena, fetița… fetiței sale. Când vorbește despre ea… ar trebui să vedeți, nu pot reda fidel ACEA privire!

După terminarea facultății, pregătirea pentru viața de inginer, stagiatura, călirea propriu-zisă s-au făcut în Combinatul Siderurgic Hunedoara, un gigant al vremurilor, cu peste 20.000 de angajați și 12 uzine. Gheorghe Stînean a fost, evident, parte a uzinii electrice. A stat 3 ani la Hunedoara, într-o atmosferă marțiană – cauzată de furnalele imense – într-o garsonieră cu toată familia și a fost mai greu decât se poate povesti (cozi, rații de hrană, realitate gri), dar, categoric, așa cum reiese din ceea ce povestește, a fost începutul fericit al… ceea ce avea să devină Gheorghe Stînean peste ani. „Acolo, m-am format și profesional, dar și ca om. Mă ocupam de funcționarea părții electrice a combinatului, am urmărit și învățat cu atenție detalii și procedee, n-a fost ușor deloc, dar mi-a plăcut foarte mult. În fiecare joi, jucam fotbal, discutam, aflam probleme pe care, altfel, n-am fi avut timp să le discutăm, repriza a…treia era esențială! A fost o lecție de viață, mi-a deschis calea de urmat, cu certitudine!… ne povestește Gheorghe Stînean.

Revoluția l-a prins la Hunedoara, însă, în 24 decembrie, după peripeții complexe, a ajuns cu greu la Timișoara, unde familia era deja și îl aștepta de Crăciun. Își amintește cu emoție sentimentul resimțit, când toată lumea se îmbrățișa cu toată lumea, din și pentru speranța unui mai bine mult visat și așteptat. Calea a fost și este încă lungă și complicată. Cum nimic nu este întâmplător (și chiar nu este!), Gheorghe Stînean s-a intersectat cu…viitorul său loc de muncă, chiar în acele zile tulburi ale Revoluției, când a decis să le ducă mâncare soldaților care păzeau Uzina de Apă din Plopi, din acel sentiment magic al unității de atunci. Acel sentiment, pe Gheorghe Stînean, nu l-a părăsit vreodată. Cum nu l-a părăsit nici cel de patriotism definit realist, sau cel de emoție majoră la auzul Imnului României. O spune ferm și apăsat, ceea ce impresionează cert!

Cronologic, pregătirea lui Gheorghe Stînean într-o ecuație profesională de top se leagă, indiscutabil, de numele lui Livius Milea, un profesionist recunoscut al zonei și nu doar. Decis să vină acasă, la Timișoara, după trei ani de Combinat Siderurgic, Gheorghe Stînean a aflat despre un concurs la ENEL (35 de concurenți pentru un singur loc) pentru tineri ingineri absolvenți, pentru care s-a pregătit intens cu Milea. N-a fost cu noroc experiența (postul era… să-i zicem dedicat? Îi zicem: dedicat altcuiva), teoretic doar, pentru că, practic, acest parteneriat Stînean-Milea a fost unul extraordinar, care l-a ajutat ulterior enorm în carieră.

Peste puțin timp, în martie 90, a citit despre un concurs la Aquatim (Grupul de Gospodărire Comunală, pe atunci) și, pregătit fiind exemplar, l-a luat fără probleme, într-o concurență acerbă, de data aceasta de 30 de candidați pe un loc. Își amintește că o doamnă din comisie, acum colegă, a insistat să știe dacă a scris într-adevăr cele… 12 pagini. Ulterior, s-a convins că întrebarea a fost puțin deplasată…

Din mai 1990, Gheorghe Stînean a intrat în frumoasa poveste de prietenie cu Aquatim, care s-a dovedit a fi una serioasă, motivantă, incitantă, complexă, adică exact așa cum și-ar fi dorit-o orice tânăr ambițios. În cei 29 de ani scurși de atunci, a parcurs toate etapele firești de promovare, de la inginer energetic și până la director Dezvoltare, a recepționat Uzina de Apă 1, Uzina Ronaț, a intrat în colaborare foarte apropiată tocmai cu ENEL și după cinci ani, în februarie 1995, Gheorghe Stînean devenea cel mai tânăr șef de Secție (la sediul de pe Cerna). A fost o perioadă profesională extraordinară, pentru că, sub comanda conducerii de la acea vreme, s-a reconstruit Cerna din temelii, renăscând din nămol, și la propriu, și la figurat! În 2007, Gheorghe Stînean a fost promovat inginer șef, preluând și compartimentele Rețele Apă-Canal respectiv Biroul Mecano-Energetic, iar din 2012 este directorul Dezvoltare al Aquatim, poziție din care a coordonat implementarea proiectului major POS Mediu. Portofoliul său de responsabilitate s-a tot mărit (Calitate, Serviciul IT, Gestiune Contracte Concesiune, Producție), din 2016 și până în prezent, explicația fiind evidentă: poate!

Gheorghe Stînean are un păr negru, ca abanosul. Întrebarea a venit firesc: Cum de n-a încărunțit cu atâtea pe agenda de lucru, numeroase, complexe, solicitante?
„Cred că e gena”, a răspuns elegant, apoi a dezvoltat, acceptând să se devoaleze, realist și asumat: „De câte ori am fost promovat, am simțit că pot mai mult. În fapt, am construit toată viața și mi-a plăcut sentimentul, dar și finalitatea. Cred că am ajuns la maximul carierei profesionale, dar și al celei spirituale, pentru că, după două mandate ale directorului general Aquatim, Ilie Vlaicu, am preluat acum și nobila misiune de membru (mirean) în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Timișoara (Mitropolia Banatului). Mă simt împlinit!”.

Gheorghe Stînean a iubit sportul dintotdeauna. Practică tenisul de câmp, de 30 de ani, cu o permanență și ambiție de profesionist. Sentimental, Federer e, în opinia sa, deținătorul calităților de model autentic pentru ceilalți, îndeosebi pentru tineri. Tripleta personală a preferințelor se întregește cu Đjoković și Nadal.
Fostul jucător de fotbal german, Karl-Heinz Rummenigge, însă, a fost cel care l-a inspirat categoric. Gheorghe Stînean s-a regăsit și se regăsește întru totul într-una din zicerile acestui neamț extraordinar: „Nu știu cât talent am avut, dar, de muncit, am muncit cât doi!”.
Pasionat de grădinărit și aer curat, plimbări cu familia, tenis serios, de-acum nu doar cu prietenii pe care îi are de 30 de ani, ci și cu fiul său – admite că generația mai mică a prins curaj și câștigă seturile, enervant de des – Gheorghe Stînean crede în valori solide, statornice, imortale: Familie, Prietenie, Fidelitate. Anastasia Elena intră tot aici, de fapt ea este premiul cel mare!

A fost și a rămas un perfecționist, reușește cu brio să împrăștie urâtul care îi atinge, evident, și lui viața, printr-o detașare deprinsă în timp, dar nu atât de greu precum ar putea părea. De ce? Pentru că reperele sale au fost cele care nu l-au lăsat, vreodată, să se clintească. Liniștea lăuntrică e cheia. „Linia lui Stînean” (cea din titlu) există și-acum, pe un ampermetru al Combinatului Siderurgic și a fost trasată, cu privirea încrâncenată, atunci când subalternii săi n-au înțeles cum se economisește inteligent energie. După… linia nu s-a mai depășit, vreodată. La Stația de tratare Bega, a implementat protecția electronică, pentru că cea termică era deja depășită. Tot ce-a învățat în facultate a folosit în viața profesională. Tot ce i-a oferit viața s-a transformat în dar. Darul îl transmite, la rându-i, mai departe, cu conștiința împlinită a maestrului, odată discipol dornic de asemenea modele.
Gheorghe Stînean a iubit matematica și fizica, nu doar pentru că a fost premiant de mic. Le-a înțeles măreția și fascinația. Le-a transmis mai departe, 30 de ani!!!!, dând ore, cu un talent admirabil, căci niciun elev nu i-a picat la vreun examen. Ultimul copil meditat a fost fiul său. După ce Alexandru a intrat la Facultatea de Automatizări Calculatoare, a spus stop.
Premiile copilăriei și-apoi ale adolescenței s-au transformat în premiile vieții.

„Linia lui Stînean” este linia unei vieți de poveste. O poveste frumoasă a unui om pe măsură! Susțin cu tărie, impresionată categoric, onorată evident de o asemenea întâlnire scrisă și vorbită! Mulțumesc!
„Gândul meu al cui gând este?/ În ce gând, în ce poveste/ Îmi aduc aminte, poate/ Că făcui parte din toate?” (Arghezi)