În fiecare an, pe 5 iunie, este aniversată Ziua Mondială a Mediului Înconjurător, fiind unul dintre principalele momente prin care Organizaţia Naţiunilor Unite încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător, dar și să sensibilizeze factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens.

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător a fost stabilită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în 1972, an care a marcat un punct de cotitură în dezvoltarea politicii internaţionale din domeniul mediului, prin organizarea, sub auspiciile ONU, a celei dintâi mari conferinţe privind problemele de mediu. Această conferinţă este cunoscută sub numele de  Conferinţa de la Stockholm.

În 15 decembrie 1972, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie care desemnează ziua de 5 iunie ca Ziua Mondială a Mediului Înconjurător şi care îndeamnă guvernele şi organizaţiile să întreprindă, în această zi, în întreaga lume, activităţi prin care să reafirme preocuparea lor pentru conservarea şi îmbunătăţirea mediului. Tot la 15 decembrie 1972, Adunarea Generală a ONU a adoptat o altă rezoluţie, care a dus la crearea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

Fiecare Zi mondială este centrată pe o temă, anul acesta mesajul fiind unul percutant: Take the Mask Challenge/BeatAirPollution! (Acceptă provocarea măștii/învinge poluarea aerului!). Mesajele de pe site-ul oficial https://www.worldenvironmentday sunt puternice, prezintă date, cifre, statistici, toate referitoare la pericolul real pe care îl trăiește planeta, din cauza poluării masive, la incidența bolilor respiratorii și la riscurile la care suntem expuși zilnic, odată ce respirăm aer neconform.

Spre exemplu: 9 din 10 oameni respiră aer poluat, iar, anual, 7 milioane de oameni mor din cauza poluării aerului.

Măștile pentru față din campania pe 2019 sunt un avertisment evident la adresa liderilor planetei pentru a-i conștientiza că omenirea vrea să inspire aer curat!

Vă puteți alătura campaniei internaționale, prin postarea unei fotografii sau a unui videoclip, purtând mască și împărtășind o acțiune pe care o veți întreprinde în vederea reducerii poluării aerului.