În cartierul Crișan, în apropierea Begăi, mascată de o perdea de vegetație, se află fosta Uzină de apă industrială a Timișoarei, o mică comoară pentru cei pasionați de arhitectură sau interesați de istoria orașului. O comoară descoperită, în miez de vară, de cei peste 50 de participanți, mari și mici, cu ocazia turei de vizitare de la începutul lunii iulie.
O inițiativă a fundației Aquademica și Asociației Urban Survey, susținută de Aquatim, turele de vizitare ale stațiilor vechi de tratare, prezentate sub sloganul „Descoperiți poveștile apei”, au fost foarte bine primite de publicul timișorean.
Am spus, așadar, vara aceasta, poveștile apei, la un loc cu poveștile orașului, împletind un fir cu care i-am ghidat pe călătorii noștri în „salturile” în timp, de la un moment și personaj de referință la altul. Am descoperit împreună, la pas, întâi Uzina de apă nr. 1 din Ciarda Roșie și apoi Uzina de apă industrială, cu pompele, bazinele și filtrele lor, cu săli înalte, scări spiralate și pardoseli mozaicate, adevărate „capsule” în care timpul parcă s-a oprit acum mai bine de o sută de ani.
La vânătoare de comori
Uzina de Apă Industrială a fost construită la începutul secolului trecut, când orașul se dezvolta continuu, iar progresul tehnic și inovația erau pe val. A fost o soluție ingenioasă găsită de compania de apă din acea vreme, ACOT, pentru a deservi industria locală. Apa potabilă se obținea prin tratarea apei de subteran, la uzina din Ciarda Roșie, pusă în funcțiune în 1914. Existau o rețea, branșamente, apometre și contracte cu clienții. Doi ani mai târziu, s-a pus în funcțiune Stabilimentul apei de stropit, care trata apa din Bega, aflată la 200 de metri distanță, prin decantare. „Apa de Bega”, mai ușor de obținut (deci mai ieftină!) decât „apa de beut” ajungea apoi, printr-o rețea separată de conducte, către clienții săi, ulterior numiți consumatori industriali.
Participanții la tura de vizitare s-au transformat, pentru scurt timp, în vânători de comori, căutând, în parcul din jurul vechii clădiri, diverse obiecte ascunse, ce s-au dovedit a fi… indicii despre clienții uzinei. Căștile roșii (de jucărie!), stropitorile în miniatură, peticele de iarbă din plastic și rola de hârtie igienică le-au spus, celor mici și mari, cu toții antrenați în joc, că de apa industrială se mai foloseau, pe lângă fabrici și ateliere, pompierii, administrația orașului, pentru a spăla străzile, a uda parcurile și zonele verzi, și uneori, chiar și consumatorii casnici, care își legau toaletele la acesată rețea.
Sala mașinilor, amenajată pentru vizitare, arată aproape la fel ca acum 100 de ani. Panoul de comandă, ferestrele, ușile și pardoseala sunt cele din momentul punerii în funcțiune. Povestea uzinei, cu apogeul și declinul ei „curge” pe pereții sălii, pe panouri explicative, cu texte și imagini. Participanții la tura de vizitare din iulie au avut însă ocazia de a „simți” direct istoria, răsfoind vechile registre de uzinaj. O însemnare din anii ‘80 ne spune că într-o noapte de revelion o fostă mare fabrică a orașului „IMT-ul”, avea liniile de producție pornite și mare nevoie de apă industrială. După anii 90, însă, clienții uzinei au dispărut, unul câte unul. Însemnările ca și „uzinajul a decurs normal și uzina s-a predat în stare închisă” sau „am făcut curat în atelier” sunt presărate când și când de câte o solicitare de la Electromotor sau vreo poveste mai neobișnuită, cum ar fi cea a mașinistului de la altă uzină care a cules cireșe din cireșul de la gard, pentru că soția acestuia era gravidă…
A doua viață a uzinei
Multe fabrici și-au închis porțile și multe din cele rămase și-au făcut propriile foraje. Societatea de transport public, care spăla tramvaiele și autobuzele cu apă industrială a fost, probabil, cel mai fidel client din ultiii ani. Uzina de apă industrială s-a oprit în 2007, după un veac de muncă. Acum ea trăiește o a doua viață. În incinta uzinei, în zona verde, a fost amenajat un centru educațional pentru copii, cu activități interactive cu și despre apă, bazate pe joc și experiment. Aquapic, centrul educațional deschis în 2018, primește grupuri de copii însoțite de profesori, educatori, învățători, din primăvară până în toamnă. Peste 2500 de copii au trecut deja pe la Aquapic, unii au revenit pentru activități noi sau evenimente speciale și toți au aflat, pe lângă alte lucruri fascinante despre apă, și povestea apei industriale.
Uzinele vechi de apă ale Timișoarei au fost gândite și proiectate de László Székely, primul arhitect-șef al Timișoarei. Clădirile sunt o fericită îmbinare între artă și industrie, unde putem observa grija pentru detaliu și dragostea pentru armonie și proporții. Turbinele Electrice, încă în funcțiune, aflate în apropierea Uzinei de apă industrială sunt lucrarea aceluiași arhitect. Din păcate, alte lucrări publice purtând semnătura lui László Székely, cum ar fi Abatorul (1904-1905), Fabrica de Ciorapi (1908), Cazarma Pompierilor (1905-1906), au fost distruse, abandonate sau se află într-o stare precară. În anul 2019, Uzina de apă industrială a fost înscrisă în rețeaua internațională a Muzeelor Apei, sub patronaj UNESCO.
