Din cele mai vechi timpuri, au existat oameni dedicați și încercări susținute de-a preveni bolile contagioase cu mortalitate ridicată, cum ar fi variola, cu o rată de 30%. Interesant este un text care datează din jurul anului 1500 î.e.n., în care este descris un procedeu empiric de imunizare împotriva variolei (variolizarea), care îi este atribuit lui Dhanwantari, părintele medicinei vedice:

„Se ia pe vârful unei lanțete lichidul pustulei și se fac înțepături în braț, între umăr și cot, până când apare sângele; pe urmă se amestecă lichidul cu sânge, după care febra va apărea.”…

Pe 14 mai 1796, medicina a fost, categoric, revoluționată, atunci când Edward Jenner a testat vaccinul contra variolei pe James Phipps, fiul grădinarului său, în vârstă de opt ani, suferind de această boală.

Edward Jenner (17 mai 1749 – 26 ianuarie 1823) a fost un doctor din Berkeley, Gloucestershire, Anglia, cunoscut pentru cercetarea și munca lui introducând un vaccin pentru variolă, o boală care a ucis milioane de oameni de-a lungul secolelor.

Pe când era ucenicul unui chirurg de țară în Berkeley, el a observat că mulgătoarele de la ferme, care se îmbolnăveau de vaccină (variola vacilor, care produce o formă ușoară de boală la om), nu se mai îmbolnăveau ulterior de vărsatul negru (variola umană).

Jenner și-a continuat studiile medicale la Londra, sub îndrumarea profesorului John Hunter, i-a vorbit acestuia despre observațiile sale și a primit următoarea replică: Nu te gândi, Jenner, încearcă! Se reîntoarce în Berkeley pentru a practica medicina și, în luna mai a anului 1796, când la o fermă din împrejurimi izbucnește o epidemie de vaccină (variola vacilor), Jenner are ocazia să experimenteze un procedeu empiric, asemănător cu variolizarea.

Pe 14 mai 1796, el face două incizii mici în brațul unui băiețel de 8 ani, James Phipps, peste care aplică secreții colectate dintr-o pustulă a unei mulgătoare bolnave de variola vacilor. La locul inciziei s-a produs o pustulă asemănătoare celei din variolă, care s-a vindecat în scurt timp. Pentru a verifica eficiența procedurii, șase săptămâni mai târziu, pe 1 iulie, Jenner îl infectează deliberat pe Phipps cu variolă umană, dar Phipps nu face boala.

Încurajat de acest rezultat, Jenner repetă experiența pe încă 8 copii, inclusiv pe fiul său, obținând același efect. Întocmește un raport, pe care îl trimite la Royal Society. Raportul este respins, deoarece argumentația este considerată insuficientă. După mai multe experimente, Jenner își completează lucrarea și o publică singur, sub titlul “Anchetă asupra cauzelor și efectelor vaccinei variolei, o boală care a fost descoperită în unele comitate din vestul Angliei, în special în Gloucester, și cunoscută sub denumirea de variola vacilor”.

Jenner a denumit vaccin substanța folosită pentru transmiterea variolei vacilor, după denumirea în limba latină a acestei boli (lat. vaccinia, derivat din lat. vacca – vacă). El a denumit vaccinare procedeul utilizat pentru protejare împotriva variolei. Lumea medicală, reticentă la început, a sfârșit prin a accepta metoda de vaccinare a medicului englez, care s-a extins rapid în Europa, deși cauza bolii rămânea necunoscută.

Importanța descoperirii lui Jenner a fost recunoscută foarte repede și, în mai puțin de zece ani, vaccinarea a început să fie utilizată în întreaga lume pentru protejarea împotriva variolei. Ulterior, Louis Pasteur a propus ca numele de vaccinare să fie dat întregii proceduri de protejare a subiecților de maladii prin inocularea unei substanțe externe.

Cu o istorie a medicinei, a vaccinurilor îndeosebi, atât de captivantă și importantă, lupta prezentă a planetei cu pandemia generată de Covid-19 are toate șansele să fie una una câștigătoare. Știința a evoluat incredibil, slujitorii ei sunt dedicați noilor provocări, oricât de mari și complicate ar părea, convinși că orice boală are și-un leac. Pe care ni-l vor oferi în curând, după cum ne asigură. Să credem în ei!