În octombrie 2019, Rețeaua globală a muzeelor apei (WAMU-NET) a lansat „Apa pe care o vrem” (The Water We Want), primul său concurs cu premii pentru tineret. Competiția a fost una de creație artistică vizuală – fotografie, desen, video, – adresată grupelor de vârsta 6-12 ani și 13-18 ani, tematica aleasă fiind moștenirea și viitorul apei. Juriul desemnat de WAMU-NET a anunțat în 18 mai, de Ziua Internațională a Muzeelor, lucrările câștigătoare ale competiției internaționale.

Tema Zilei Mondiale a Apei 2020 „Apa și schimbările climatice”, cât și obiectivul nr. 6 de dezvoltare durabilă – Apa pentru toți, de pe Agenda 2030 a Națiunilor Unite sunt repere cheie pentru alegerea subiectelor pe tema dată. Studenți, profesori și muzee de apă din toată lumea au participat la concurs cu mult entuziasm și lucrări extrem de creative, în ciuda provocărilor din ultimele luni.

Lucrările câștigătoare aparțin unor tineri din Bangladesh, India, Tunisia/Grecia, Ecuador și China și au fost selectate dintre cele înscrise de aproape șapte mii de concurenți din toată lumea. Calitatea lucrărilor depuse s-a dovedit a fi atât de impresionantă, încât juriul a acordat, de asemenea, mențiuni speciale pentru fiecare categorie (desene, fotografii, videoclipuri) și pentru fiecare grupă de vârstă (6-12, 13-18), au precizat organizatorii.

O lucrare din România primește o mențiune specială

Printre lucrările ce au primit mențiune din partea juriului se numără și una din România, înscrisă în concurs prin Compania de Apă Someș, ce gestionează Muzeul Apei „Leonida Truță” din Cluj și este unul dintre membrii fondator al rețelei WAMU-NET. „La concursul lansat de compania noastră s-au înscris 75 de elevi, din județele Cluj si Salaj. Lucrările au fost suprinzătoare, pline de creativitate și au dovedit că tinerii și chiar și copiii de vârste mici conștientizează problemele serioase de mediu cu care ne confruntăm la nivel global. Nu a fost deloc ușor să alegem cinci finaliști pentru jurizarea finală”, a declarat Lucian Croitoru, Director relații publice al Companiei de Apă Someș SA.

Lista completă a lucrărilor premiate este disponibilă pe site-ul rețelei muzeelor apei, iar cele șase lucrări premiate, mențiunile speciale, împreună cu încă circa o sută de lucrări selectate vor fi prezentate în curând într-o expoziție online digitală. Uzina de Apă Industrială din Timișoara, ce s-a alăturat anul trecut rețelei internaționale a muzeelor apei, sprijină această inițiativă și va promova, de asemenea, lucrările expoziției digitale „Apa pe care o vrem” în mediul online.

„Este important să reamintim că toate instituțiile și muzeele care aspecte legate de apă, fie hidrotehnice, naturale, artistice, trebuie să acorde atenție nu numai păstrării și transmiterii corecte a unor straturi dense de istorie încapsulate de prețiosul nostru lichid vital, ci și legăturilor cu criza globală a apei.”, a declarat Eriberto Eulisse,

WAMU-NET reunește organizații din toată lumea, prin preocuparea lor comună de a evidenția importanța istorică și culturală a apei, precum și de a conștientiza publicul larg asupra prețuirii acestei resurse. Rețeaua a fost integrată în anul 2018 Programului Hidrologic Internațional UNESCO, ca o inițiativă asociată acestuia. Din rețea fac parte circa 50 de muzee din toate colțurile lumii, cu peste 5 milioane de vizitatori pe an.