Practic, toată viața și-a petrecut-o aici, fiind printre puținii colegi de-ai noștri cu o fișă profesională completă în companie, adică 45 de ani de Aquatim! O zice cu bucurie și mândrie, acum, la câteva zile distanță de pensionare.

La cei 63 de ani ai săi, Gellu Bociort, responsabil PSI (Pază și Stingerea Incendiilor), zâmbește viitorului, fără strop de teamă, cu nostalgia evidentă unui asemenea moment, dar și cu încrederea că n-o fi „retragerea” asta sfârșitul lumii, căci nu-i.

De ce Gellu cu doi de L? O să zâmbiți, vorba lui: „Când s-a dus tata să mă înregistreze, doamna de starea civilă i-a zis, pe un ton apăsat, că așa e corect. N-auziți cum sună?, l-a întrebat. Gellu! Se aud doi de L, categoric! Și așa a rămas. Doar se aud!„…

Un rebel sadea, după cum recunoaște, colegul nostru a fost și este pasionat de pictură și muzică – a terminat Liceul de Arte Plastice – n-a trădat în tinerețe (decât forțat) pleata de rocker, a și suferit mult din cauza asta, are amintiri cât pentru înc-o viață și starea unui om mulțumit de ceea ce a făcut.

În Aquatim a pornit (8 septembrie 1975) ca lăcătuș, apoi vopsitor auto, îmbinând pasiunea cu profesia, căci artă e totul. „Mi-a plăcut să creez, eu am făcut, de altfel, siglele, indicatoarele speciale și șabloanele firmei, acelea care erau împrăștiate prin oraș, am vopsit mașini și utilaje, mi-a plăcut mult să mă joc serios cu teme și culori pentru un rezultat util.”.

Din anul 2007, Gellu este cadru tehnic PSI, muncă pe care o definește interesantă, dar și stresantă, pentru că vorbim despre foc, deci despre o vigilență aparte. Stingătoare, hidranți, verificări permanente, exerciții și prevenție multă.

N-a mai apucat să-și îndrepte atenția spre o facultate, regretele sunt așa și-așa, merge însă în continuare pe principiul că „decât un inginer prost, mai bine un muncitor bun”. Și-a cunoscut viitoarea soție, în fapt dragostea vieții lui, alegând implicarea totală în viața de familie, în defavoarea unei viitoare formări universitare. E fericit de asta, chiar foarte. Elena și cei doi copii, Bruno și Martina, i-au arătat, în toți anii aceștia, că fericirea se scrie cu majuscule atunci când ai ASTA!

La Revoluție, a fost pe treptele Catedralei, a sperat și crezut, cu toată ființa, într-un viitor mai bun. A ales să și-l construiască aici, deși, crescut fiind printre nemți, putea să plece oricând. A mers pe mâna soției și bine a făcut. Cu armata făcută la o armă specială – Cercetare – cu un trecut scurt, dar captivant, de canotor la Clubul CFR, dar și fotbalist, Gellu este omul care nu regretă nimic. În Aquatim, a interacționat bine cu colegii, cu șefii, cu subalternii, cu toți, dar acum acest capitol s-a încheiat. Nu e cu tristețe sau cu lacrimi, e asumarea firească a unui curs la fel.

„Mă uit la soția mea, pensionară de câțiva ani, văd că îi prinde foarte bine și mă gândesc că va fi la fel. Nu sunt trist, deși, da, e o stare specială și interesantă, sunt eventual curios de ceea ce voi face în prima mea zi de pensie. Încă nu știu…”, povestește, o idee nedumerit, cel care pictează și în prezent tablouri senine, după tehnica învățată în liceu de la marele domn profesor Vreme.

Vremea…lui Gellu cam așa se va scurge în anii ce vin: gospodărie, familie, artă, fox terrierul casei, telefoane cu copiii care trăiesc în Germania. În fapt, arta e o caracteristică a întregii familii, deci îi va uni și mai trainic. Fiul, odinioară pasionat de vitralii, fiica de hand made uri, soția de muzică și pictură (de altfel, doamna Elena cântă extraordinar, nu degeaba a câștigat, într-un an, Cântarea României), Gellu de…toate la un loc!

Și chiar dacă, vorba lui „trebuie să fii un neamț și jumătate pentru a fi mai bun ca nemții”, ecuația familiei Gellu Bociort va fi, și pe viitor, una simplă și rezolvabilă, aici. Cu pandemia asta stresantă la braț și imprevizibilul la tot pasul, colegul nostru este convins că va mai curge multă apă pe Bega până când omenirea va fi redusă la tăcere, chiar și de-un virus care pare de nestăvilit. Doar pare.

La final de mandat profesional? Gellu: „Mulțumesc întregii echipe Aquatim pentru acești ani! Au fost extraordinari!”.

La final de interviu? „Mulțumim Gellu, ai fost un coleg pe cinste!”.