Chiar și așa, Astatiniul, care și-a câștigat renumele de cel mai rar element de pe pământ, deține simbol chimic (At) și număr de ordine (85) în sistemul periodic, fiind al 21-lea nemetal.

Este un element chimic radioactiv din grupul halogenilor, adică „frate” cu iodul, și rezultă în urma unor reacții nucleare.

În anul 1931, un grup de chimiști, condus de către F. Allison, a raportat detecția unui element chimic necunoscut. Inițial, numele acestuia a fost propus să fie alabamin, după statul Alabama, însă cererea lor a fost refuzată. Elementul a fost produs pentru prima oară la Universitatea din California în anul 1940 de către Dale R. Corson, K.R. Mackenzie și Emilio Segre. Cu toate că descoperirea lor a fost raportată, aceștia nu și-au putut desfășura proiectul de cercetare din cauza Celui De-al Doilea Război Mondial. Doar în anul 1947 au putut numi elementul chimic descoperit de ei, astatiniu.

Astatiniul se găseşte în scoarţa terestră într-o cantitate infimă, circa 70 miligrame, tot astatiniul din lume cântărind cât…10 furnici. Împreună cu fluorul, clorul şi iodul, astatiniul face parte din grupa aşa-numiţilor halogeni şi ia naştere în scoarţa terestră în urma proceselor de dezintegrare a uraniului.

Fiind atât de rar, este extrem de dificil de studiat şi doar, în urmă cu câțiva ani, cercetătorii de la CERN Geneva au reuşit să producă şi să studieze caracteristicile acestui element. Ce au măsurat ei? Potenţialul de ionizare, adică energia necesară pentru a transforma atomul de astatiniu într-un ion, „smulgându-i” un electron de pe un orbital extern. Acest parametru este extrem de important, întrucât determină mare parte a proprietăţilor chimice ale elementului respectiv.

Astatiniul studiat nu a fost extras din scoarţa terestră, ci a fost produs prin reacţii nucleare la aşa-numitul separator de izotopi ISOLDE de la laboratorul CERN.  Studiul potenţialului de ionizare a fost efectuat în cadrul proiectului de cercetare ştiinţifică LARISSA (Laser Resonance Ionization for Spectroscopy in Selective Applications).

Studiul acestui element este, fără doar și poate, interesant din punct de vedere ştiinţific din perspectiva cunoaşterii elementelor care există în Univers, dar și din cea a  aplicaţiilor utile societăţii. Spre exemplu, tratamentul cancerului în radioterapie. În urma dezintegrării radioactive, astatiniul emite radiaţia alfa (nuclee de heliu care conţin 2 protoni şi 2 neutroni) care este extrem de agresivă. Această radiaţie poate fi mult mai eficientă pentru distrugerea unui ţesut bolnav decât aşa-numita radiaţie beta (electroni) folosită de multe ori în radioterapie. Evident, este extrem de important că radiaţia să ajungă la ţesutul cu tumoare şi nu la un ţesut sănătos, întrucât poate produce daune importante în acesta din urmă. Dacă se va reuși deci înglobarea astatiniului în produse farmaceutice pentru cancer, radiaţia emisă ar putea reprezenta un ajutor preţios în distrugerea celulelor cancerigene. Producerea astatiniului trebuie făcută aproape de locul unde este aplicat tratamentul tocmai datorită faptului că în câteva ore acesta se dezintegrează.

Perspectiva medicală și științifică este, așadar, una optimistă, ceea ce face ca cel mai rar element de pe pământ să fie unul extrem de prețios.