De-a lungul anilor, îndeosebi în Occident, aproape 300.000 de bebeluși au fost învățați “salvarea de sine a resurselor de înot infantil”, numele exact al tehnicii care funcționează pe baza cunoștințelor înnăscute ale unui sugar, în ideea de a-și reține respirația și salvare dacă pică accidental în apă. Tehnica este extraordinară pentru cei foarte tineri.

Statisticile arată că aproximativ doi copii cu vârsta sub 14 ani mor în fiecare zi în SUA din cauza înecului (în casă, baie, curte), fiind principala cauză de deces accidental pentru copiii sub patru ani.

Ideea înotului la bebeluşi apărea încă din anul 1966, atunci când un tânăr salvamar şi surfer profesionist, pe nume Harvey Barnett, a luat decizia de a dezvolta o metodă prin care copiii mici să înveţe să se salveze ei înşişi în cazul în care ajung singuri în apă. Barnett a făcut acest lucru după ce copilul unui vecin a murit înecat. El declara, la vremea respective, pentru New York Times: „Oferă bebelușului cea mai bună șansă posibilă”.

În timp, ideea acestuia a ajuns să se constituie într-o organizaţie la nivel mondial – Infant Swimming Resource (ISR)– al cărei scop unic este acela de a pregăti specialişti care să lucreze şi să înveţe copiii foarte mici tehnici de supravieţuire prin înot pentru a se salva de la înec.

ISR este o modalitate dovedită deja, prin care peste 800 de copii și bebeluși au fost împiedicați să moară pentru că au învățat aceste lecții.

Înotul de la vârste foarte fragede a constituit de-a lungul timpului o temă extrem de interesantă și discutată frecvent de către specialiştii şi cercetătorii în domeniu. Diverse studii au încercat să stabilească impactul contactului cu apa pentru bebeluşi (nou născuţi) şi cum se manifestă adaptarea acestora la mediul acvatic. Printre cele mai importante aspecte care au atras atenţia specialiştilor s-au numărat descoperirea beneficiilor rezultate privind dezvoltarea fizică, psihică şi emoţională.

Un copil poate să ia contact în mod benefic cu apa încă din primele zile după naştere, momentele venind implicit și cu stimularea reflexelor de înot.

Cât despre vârsta potrivită la care copiii ar putea începe să înoate, majoritatea specialiştilor în domeniu este de părere că acest lucru poate fi făcut încă din primele zile de viață. Multe cercetări au conchis, în urma studiilor efectuate, că pentru nou născuţi înotul este extrem de benefic.

O cercetare științifică, desfăşurată în Melbourne, Australia, a demonstrat statistic faptul că IQ-ul dar şi dezvoltarea, emoţională şi socială a copiilor care sunt învăţaţi să înoate de la vârste foarte fragede, sunt mai mari decât IQ-ul copiilor care au fost învăţaţi să înoate doar de la vârsta de 5 ani. IQ-ul copiilor a fost măsurat când aceştia au împlinit vârsta de 10 ani.

Alte studii relevă faptul că bebeluşii pot fi învăţaţi să înoate mult mai uşor decât adulţii, deoarece copiii nu au avut niciodată contact cu ceea ce înseamnă pericolul apei. Cei mici iubesc să stea în apă, se se bălăcească, să se joace. Se spune că nou-născuţii până la vârsta de 3 luni pot fi puşi direct în apă, fără teama de înec, deoarece la această vârstă ei au o mulţime de reflexe pe care le utilizează pentru a înota. Aceste reflexe sunt asemenea reflexului de a merge sau de-a apuca diverse obiecte, după cum susţine Karel Staa, medic la Spitalul Pondok Indah, Indonezia.  Fost înotător de performanţă la 200 de metri bras, în perioada 1960-1962, medicul este convins că, atunci când copilul mai mic de 3 luni este pus în apă, acesta va da în mod automat din picioruşe, astfel încât să nu se înece. Altfel spus, el poate înota, chiar dacă într-un stil primitiv.

De asemenea, în momentul în care bebelușul ajunge sub apă se activează în mod automat reflexul de scufundare. Acest gen de reacție are loc atunci când înghițim – epiglota (membrană fibrocartilaginoasă aflată în partea superioară a laringelui, care acoperă glota în momentul înghițirii, pentru a împiedica pătrunderea alimentelor pe căile respiratorii), deci blocăm gâtul ca apa să nu mai poată intra. Se pare că acesta este motivul pentru care bebelușii pot înota pe sub apă cu gura deschisă, fără a exista riscul de înec. Specialiștii menționează faptul că acest reflex durează până la aproximativ 18 luni. Ulterior, copiii mici sunt învățați să înoate în alt mod.

Până la urmă, timp de 9 luni, copilul „înoată” în burtica mamei, în lichidul amniotic, astfel că, după naştere, capacitatea de a înota trebuie doar reactualizată. Așadar, suntem în consens că plăcerea pentru apă este prezentă încă de la naştere, iar tot ceea ce este necesar ca un copil să nu manifeste frică de apă este întreţinerea acestei afinităţi pentru apă.

Printre alte numeroase beneficii ale înotului la vârste foarte fragede se numără: dezvoltarea aparatului cardiovascular si respirator, un somn mai liniştit, un apetit mai bun, dar şi dezvoltarea capacităţilor de coordonare şi concentrare mai bune, controlul respiraţiei şi al echilibrului.