Strămoșii lui provin din Marea Pădure Bavareză și Alsacia, etnicitatea germană fiindu-i cea mai prețioasă amuletă, și asta nu dintr-un sentiment de să-i zicem superioritate, nici vorbă, ci dintr-un parcurs fascinant de viață care n-a făcut altceva decât să confirme faptul că oamenii trebuie să „curgă” în sensul propriului sânge… Întotdeauna.
A crescut într-o familie de nemți onești, deștepți, serioși, exact ca-n teoria care nu-i deloc teorie, la un „mal” de Reșiță gri (așa erau cam toate orașele țării) pe care, volens-nolens, trebuia s-o placă (nici teoretic n-a funcționat…). Cu tot cu grădinița română (ca să învețe limba), apoi cu Generala în secția germană, ulterior cu victoriosul loc trei asigurat la intrarea în liceul cu profil electrotehnic. Alegerea ulterioară a Politehnicii Timișoara a fost în logica lucrurilor, căci „neamțul” cărășean mai avea mult potențial de prezentat celor care doreau să-l descopere. A dat admitere la Electrotehnică, a picat cu… 8,74 (O, tempora, ce examene erau pe atunci!), a avut de ales între Hidro și Mecanică Agricolă, a votat cu toată… rațiunea Hidrotehnica și și-a făcut părinții mândri încă o dată. Cea mai grozavă notă la analiză matematică. Diploma cu 10. Creier, rațiune, simțire, atitudine, prestanță, eleganță. Moștenise tot codul genetic pozitiv al europenilor recunoscuți de-o lume-ntreagă drept perfecționismul întruchipat.
Vă mai țin puțin în suspans (sic!) cu deconspirarea numelui invitatului special din Aquaștiri pentru că merită. E un destin țesut cu mult dulce-amar, obiectivism pe alocuri dureros, sinceritate total debordantă, muncă multă și șansă pe măsură.
A făcut armata într-un mediu în care comandantul de companie i-a ironizat din start numele și l-a trimis la spălat de… mda plus geamuri. Când a cerut un ziar pentru a conferi luciul final (așa învățase de acasă că se încheie operațiunea), s-a prins că „gradul” în cauză nu era totalmente… mda, căci i-a dat ziarul FĂRĂ prima pagină (pe care, pentru cei care nu știu, trona chipul lui Ceaușescu). Ulterior, a fost mutat la magazie – „Neamțule, nu pot să te las cu ceilalți!” – și până la sfârșitul stagiului a gestionat hainele celor 120 de colegi ai săi. Noroc s-a numit ăsta, fără virgule sau puncte de suspensie…
A terminat facultatea onorant (nu vă mai miră, știu), deci și-a putut alege repartiții la fel: ICMMR (Construcții Metalurgice Reșița), ulterior Combinatul Siderurgic Reșița și gestionarea complexă hidroenergetică a sistemului de ape, văi și baraje de importanță strategică a României din acest colț vestic. Amintirea aceasta, la pachet cu imaginea aproape fidelă a celor 150 de oameni pe care i-a coordonat, ca inginer tânăr și ambițios, reprezintă… melancolie pură și emoționantă întoarcere-n timp pentru omul care n-a vibrat VREODATĂ împotriva țării tricolore, chiar dacă ea, țara roș-galben-albastră, nu i-a oferit întotdeauna ceea ce și-a proiectat/imaginat.
În aprilie 1990, împreună cu soția, fuge în Germania, deși termenul corect ar fi pleacă. În patria strămoșilor săi, în întinderea bavareză a lui “Grüß Gott!” (Salută-l pe Dumnezeu!), acolo unde inima lui a bătut și înainte de-a ajunge, poate chiar și înainte de-a se naște…
Ipocrizia nu l-a caracterizat și nu-l va caracteriza, vorba directă i-a fost aliat și-i va tot fi, exact în aceeași măsură în care ancorele vieții sale au fost dintotdeauna seriozitatea/profesionalismul/verticalitatea.
Doamnelor și domnilor, într-o istorisire de zile mari, în chiar Ziua Timișoarei, omul care s-a dedicat „bilingv” celor două patrii stabile, România și Germania, șeful Exploatării de Canal din cadrul Departamentului de Ape Uzate din Primăria Munchen, Dipl. ing. univ. Peter Koestner!
Considerați-l un laudatio veritabil pentru un prieten imens care merită toată aprecierea Timișoarei. Și astăzi, mai ales astăzi, întotdeauna.
Peter este și ancora Aquatim & Fundația Aquademica, dar și prietenul Cetății de peste 20 de ani. Este cel care ne-a dat „mâinile”, administrativ vorbind, și-a încercat să semene experiența germană în neputințele românești. A ajutat orașul și comunitatea enorm prin transfer de know-how, prin lobby, printr-o determinare demnă de-o carte motivațională.
Muncește de 40 de ani (dintr-un întâi aprilie care nu i-a păcălit viața, dimpotrivă!), de 30 în Departamentul pe care l-a condus admirabil, iar peste o lună va semna „condica” de pensionar fără strop de tristețe. Eventual cu niște mici nostalgii, însă nu destabilizator pentru un caracter puternic precum al său.
Peter Koestner a luat viața ca pe un curs de facultate și-a parcurs-o ca un bursier. Aia nu înseamnă că i-a fost ușor, dar înseamnă CERT că i-a plăcut mult. Totul. Autoperfecționarea, atotdepășirea.
A intrat în Germania cu norocul „lipit” de el, nu s-a împăunat cu asta vreodată: la nici patru zile de la sosirea în… necunoscut până la urmă, grație oamenilor de caracter și calitate, a avut job în domeniu, casă, soția aproape și speranțe imense. Nu i se recunoscuse încă diploma universitară, dar micul și cochetul orășel i-a conferit și așa prea plin de empatie, simpatie și un start fericit de viață nouă made in DE.
Cum ambiția a fost și este parte integrantă din el, Peter a aplicat, intrat și absolvit la scurt timp Școala de Înalți Funcționari de Stat în Administrație, iar din 1994 este (în prima etapă) colegul, ulterior șeful Exploatării de Canal din cadrul Departamentului de Ape Uzate din Primăria Munchen.
Are expertiză și experiență în toată plaja reabilitării de canale, fie că vorbim despre Exploatare, transfer de know-how sau Afaceri Internaționale, cunoaște în detaliu complexitatea meseriei de canalist (termen pe care-l folosește cu un drag aparte) – căci a girat sute de oameni în 30 de ani, dar și impactul, perspectivele, nevoile, certitudinile acestei zone tehnice extrem de grele, deopotrivă în Germania și în România. Cum să nu fie când vorbim despre infrastructură mare, subterană, cu surprize la tot pasul versus sub presiune tot timpul? Într-o astfel de ecuație complexă a și decis, în urmă cu mai mult de douăzeci de ani, să aducă orașele lui la aceeasi masă.
Peter vorbește tare frumos despre prietenia cu Timișoara, despre administrațiile de atunci, despre mulți oameni care au simțit mirosul oportunităților de colaborare, în cel mai bun sens al cuvântului, care au și acționat ca atare, în ciuda diferențelor legislative româno-germane spre exemplu sau a inerentei opacități centrale, care au simțit că merităm și putem fi, de ce nu?, precum Munchenul în foarte multe aspecte. Așa l-a cunoscut și pe managerul Aquatim cu care, în acei ani, s-au decis multe, importante, concrete. Agenda acelui trecut se regăsește într-una și mai plină, în prezentul pe care atât de generos îl scriem la două mâini.
Parteneriatul Aquatim – Departamentul de Ape Uzate Munchen a fost parafat în 2006, la trei ani distanță s-a înființat Fundația româno-germană Aquademica. Peter Koestner opinează elegant: „Liga oamenilor serioși, profesioniști, de cuvânt din Timișoara a girat, de acum 20 de ani, prezentul parteneriat româno-german cu Munchenul!„. În oglindă, grație acestei asocieri, Munchenul este SINGURUL oraș din Germania care are fundație cu un partener internațional, motiv de „făloșie” pentru toți angajații, după cum ne asigură el.
Rezultatele Aquatim se știu, cele ale Aquademica se cunosc. Numitorul comun este seriozitatea. În cea mai recentă întrevedere româno-germană de la Munchen, reprezentată înalt de ambele părți – Ilie Vlaicu, președintele Asociației Române a Apei și directorul general al Aquatim, Bernd Fuchs, Robert Schmidt și Peter Koestner, directori Departamentul Ape Uzate – s-a decis un nou teren de colaborare și-anume managementul apelor pluviale în contextul schimbărilor climatice, detaliile urmând să se concretizeze în perioada următoare. Științific, ele vor fi abordate și în toamnă, la Timișoara, în cadrul Conferinței internaționale Aqua Circular 2023.
Pentru Peter Koestner, Aquatim se apropie cert de organizarea nemțească, prin prisma managementului de top, a viziunii, a finalității, deci a rezultatelor.
Pe Ilie Vlaicu îl definește drept un prieten pe care te poți baza, ceea ce înseamnă ENORM într-o ecuație a încrederii generale prezente, frecvent în scădere.
Ilie Vlaicu îl definește la fel. În plus, el și zâmbește când afirmă asta, căci nu e neamț (sic!).
În creștere îi rămân pe veci „apele” din portul propriu, acelea în care își aruncă ancorele invocate în start: casa lui, soția lui, armonia lui. Toate în superlativ.
Avea Stanislaw Jerzy Lec o vorbă extraordinară: “Un cerc de prieteni nu se face cu compasul”. Așa este. Se face musai ȘI cu sufletul. Peter Koestner îl are IMENS.
Felicitări, dragă Peter, pentru cine ești, mulțumim pentru tot, să-ți fie pensia ușoară și viața senină! Naturlich c-așa va și fi, am agreat deja că norocul ți-e companion fidel. Precum tu nouă!
Crenguța Radosav
Specialist Comunicare și Marketing Aquatim SA
