O echipă de cercetători de la de la MIT, de la Centrul Național de Oceanografie din Marea Britanie și alte instituții, analizând 20 de ani de date satelitare, au constatat că peste jumătate din oceanele lumii au cunoscut o schimbare de culoare. Culoarea oceanelor de un albastru intens se schimbă rapid pe măsură ce planeta se încălzește.
„Am rulat simulări care mi-au spus de ani de zile că vor avea loc aceste schimbări în culoarea oceanului”, spune Stephanie Dutkiewikz, coautoare a studiului si cercetătoarea principală în cadrul Departamentului de Științe ale Pământului, Atmosferice si Planetare al MIT si al Centrului pentru Știința Schimbării Globale.
„A vedea cum se întâmplă cu adevărat nu este surprinzător, dar este înspăimântător. Și aceste schimbări sunt în concordantă cu schimbările induse de om asupra climei”, adaugă Dutkiewikz.
Oceanele s-au încălzit, au pierdut oxigen și s-au acidificat, curenții s-au schimbat, iar nivelul mării a crescut. Continuarea pe această cale amenință nu numai ecosistemele marine, ci și capacitatea viitoare a oceanelor de a susține indirect viața.
În special, cercetătorii au descoperit că regiunile oceanice tropicale din apropierea ecuatorului au devenit în mod constant mai verzi de-a lungul timpului. Schimbarea culorii oceanului indică faptul că ecosistemele de la suprafața oceanului trebuie să se schimbe și ele, deoarece culoarea oceanului este o reflectare literală a organismelor și materialelor din apele sale.

Cum se naște culoarea oceanului
Lumina soarelui pătrunde la peste 600 de metri sub suprafața oceanului. Tot ceea ce este mai adânc este învăluit în întuneric. Mai sus, majoritatea moleculelor de apă sunt capabile să absoarbă toate culorile, cu excepția albastrului, motiv pentru care albastrul este reflectat în exterior.
Culoarea oceanului este un produs vizual al ceea ce se află în straturile sale superioare. În general, apele de un albastru intens reflectă foarte puțină viață, în timp ce apele mai verzi indică prezența ecosistemelor și, în principal, a fitoplanctonului – microbii asemănători plantelor care abundă în partea superioară a oceanului și care conțin pigmentul verde clorofilă. Pigmentul ajută planctonul să culeagă lumina solară, pe care o folosește pentru a capta dioxidul de carbon din atmosferă și a o transforma în zaharuri.
Fitoplanctonul reprezintă baza rețelei trofice marine care susține organisme din ce în ce mai complexe, până la kril, pești, păsări marine și mamifere marine. De asemenea, fitoplanctonul este un mușchi puternic în capacitatea oceanului de a capta și stoca dioxidul de carbon. Prin urmare, oamenii de știință sunt interesați să monitorizeze fitoplanctonul de la suprafața oceanelor și să vadă cum ar putea răspunde aceste comunități esențiale la schimbările climatice. Pentru a face acest lucru, oamenii de știință au urmărit schimbările în clorofilă, pe baza raportului dintre cantitatea de lumină albastră și cea verde reflectată de la suprafața oceanului, care poate fi monitorizată din spațiu.

Studiul din 2023 a arătat că multe dintre aceste schimbări ale culorii oceanelor au avut deja loc. Folosind dispozitive de măsurare a luminii la bordul sateliților NASA, oamenii de știință au observat că peste jumătate din lumea acoperită de ocean prezintă deja o schimbare, măsurând lungimile de undă albastre și verzi și aproximând cantitatea de clorofilă dintr-o anumită regiune.
Schimbările de culoare reflectă schimbări în comunitățile de plancton, care vor afecta tot ceea ce se hrănește cu plancton. De asemenea vor schimba cât de mult carbon va absorbi oceanul, deoarece diferitele tipuri de plancton au abilități diferite de a face acest lucru, prin urmare capacitatea oceanelor de a susține viața este amenințată.

Articol scris de: Christine Szablyar, Studentă Anul II, Facultatea de Științe ale Comunicării, Universitatea Politehnica Timișoara

Surse online:
https://news.mit.edu/2023/study-oceans-color-changing-climate-change-0712

Oceanele lumii și-au schimbat culoarea din cauza schimbărilor climatice

Sursa foto: NASA și Joshua Stevens, folosind date Landsat de la U.S. Geological Survey și date MODIS de la LANCE/EOSDIS Rapid Response.