Simbolul inedit al Epurării timișorene de odinioară va avea loc de cinste într-o carte AQUATIM

Preambul

În popor, frecvent, măgarii sunt luați peste picior, dintr-o nedreaptă asociere ancestrală (i s-au pierdut urma și explicațiile concrete) cu oameni obraznici, ignoranți, mărunți, prostuți. Nedreaptă e puțin spus: profund nedreaptă! Cei care au avut răbdarea să studieze îndeaproape comportamentul acestui animal extraordinar au anulat în timp tot negativismul acumulat, patentând, scriptic, analitic, oficial, calitățile de mare clasă pe care le deține.

Spre știință, istoricii cred că măgarii au fost domesticiți cu circa 4.500 de ani în urmă, devenind indispensabili în comunitățile agricole și pastorale. Puteau călători cu ușurință pe distanțe mari și erau extrem de rezistenți.

Doi dintre primii faraoni egipteni i-au prețuit atât de mult încât le-au rezervat înmormântări onorabile. Nu este, așadar, o surpriză că semnificația simbolică a măgarului este legată de dezvoltarea civilizației, a călătoriilor, a comerțului.

Chiar dacă în numeroase regiunii ale lumii măgarul este celebru pentru încăpățânarea sa, ea reprezintă, de fapt, o calitate: nu se mișcă atunci când percepe orice fel de pericol, deci știe prea bine ce poate face și ce nu. Într-o paralelă firească, putem negreșit învăța din simțul său intuitiv cum să ne ținem departe de necazuri, să fim prudenți.

Cât despre cea mai profundă legendă creștină legată de el… preferabil este să păstrăm un moment de tăcere: măgarul care l-a purtat pe Iisus în Ierusalim în duminica Floriilor l-a urmat și pe drumul patimilor Sale. Înspăimântat la vederea crucii, animalul s-a întors, dar nu a putut pleca de acolo. Se spune că umbra crucii a pogorât peste spatele lui. De atunci, măgarii poartă pe trup această cruce, ca un semn al dragostei și devotamentului lor față de Mântuitor.

Cei doi Pișta ai Stației de Epurare Timișoara

Elena Săvescu (Nana), șefa Stației de Epurare Stan Vidrighin, timp de peste două decenii, ne-a dumirit în privința celui/ celor care au aruncat o lumină aparte asupra perimetrului din zona Solventul Timișoara, în etape… de viață, amândoi pe nume Pișta, deopotrivă măgăruși suri, frumoși, harnici și serioși… atunci când nu le era pusă la încercare extremă răbdarea.

 

Da, epurarea timișoreană s-a ajutat, din 1913 și până în anii 70, de animalele pe care, dintotdeauna, le iubește providența! Pișta 1 în anii timpurii de administrare a acestui domeniu vital, Pișta 2, în cei deja de semi modernism tehnic și organizatoric. Ce făceau ei în incinta stației? MUNCEAU! Cine le-a pus acest nume? Cineva care i-a iubit în… româno-maghiară. În fapt, al doilea măgăruș a preluat automat apelativul predecesorului său, din comoditatea celor care îl aveau în grijă.

„Există încă aici, în curte, între vechile decantoare primare și vechile linii de aerare, urmele casei în care au stat, pe decade, măgărușii. Pe atunci, era o construcție de lemn – angajații îi ziceau coșcomelia lui Pișta – acoperită, aranjată frumos, acolo mânca, acolo dormea, de acolo pleca pe traseul intern pentru a munci. Stația de Epurare a fost dată în folosință în 26 octombrie 1912. Avea un debit de 570 de litri pe secundă, iar procesul tehnologic era compus din roți cu site, decantor etc. Roțile se învârteau și toată mizeria de pe site cădea în niște vagoneți aflați pe șine. Pișta 1 trăgea vagonetul până la atelierul mecanic, unde era descărcat de către angajații stației. Regula era simplă: după ce-și termina orele de lucru, vreo 6, el trebuia dezlegat de la vagonet. Ulterior, venea singur la casa lui, ca într-un ritual demult știut și respectat cu sfințenie”, povestește Elena Săvescu.

Ce n-au știut oamenii stației până nu le-a arătat Pișta cu cine au de-a face? Că nu trebuie VREODATĂ să persiflezi un măgar! Dacă uitau să-l dezlege (ceea ce s-a întâmplat până să-și învețe lecția), frumosul sur cu urechi mari pleca de la job (sic!) vreo două-trei zile și revenea doar când avea el chef, alias când îl izbea foamea și dorul de casa lui din “umbra” lui Vidrighin. După câteva astfel de demonstrații de forță, și-a câștigat respectul și dreptul la un program civilizat.

 

“Cred că undeva în Arhivele Statului există documente cu toată fișa lui Pișta (1 și 2), cu rația de porumb, cu orele lucrate, cu…. dada! scoaterea lui la pensie! La aniversarea a 75 de ani de Epurare, în 1987, noi am organizat o expoziție cu documente venite dinspre această instituție și a fost de mare interes. Când am venit eu în stație, am găsit doar urmele coșcomeliei în care stătea. Acum, se mai păstrează calea șinelor vechi pe care Pișta trăgea vagoneții”, punctează Nana. (foto în articol)

 

Dintre foștii angajați ai GIGCL, actualmente Aquatim, sunt puțini cei care au interacționat direct cu măgărușii harnici din epurare. Legendele – noastre de data aceasta – spun că Pișta 2 era fan hârtie igienică și-abia aștepta momentul de neatenție “uman”, pentru a fura și mânca din stocul aferent. Aceleași legende insistă că asta s-a întâmplat exclusiv în zilele în care era uitat legat de ham, la vagonet…

 

 

Cu sau fără coloratura aferentă unui asemenea subiect inedit, memoria lui Pișta transcende timpurile înspre onoarea binemeritată de-a fi așezată într-un volum cu parfum de epocă, marca Aquatim. Vă vom ține la curent, ne bucură de pe acum interesul dumneavoastră!