„Să fiu sănătos/sănătoasă şi obrazul să-mi fie roşu ca oul! Toţi să mă dorească şi să mă aştepte, aşa cum sunt aşteptate ouăle roşii de Paşti! Să fiu iubit/iubită ca ouăle în zilele de Paşti!”

Astfel sună una dintre cele mai cunoscute urări de Paşti, spusă cu mare încredere şi bucurie de către numeroşi credincioşi din diverse zone ale României, cu preponderenţă de către trăitorii satelor. Aici, aşa cum ştim cu toţii, tradiţiile sunt în maximă siguranţă pentru că există Cerberi autentici ale lor!

Aşadar, dragi cititori, să vorbim despre sărbătoarea Învierii, de aici şi din lume, despre modul în care românii şi străinii intră în atmosfera celui mai frumos moment spiritual al primăverii, despre tradiţii, istorie şi cultură!

În 325 după Hristos, primul Sinod Ecumenic a stabilit să se sărbătorească Paștele Creștin, „Învierea Domnului”, în prima duminică după luna plină a echinocțiului de primăvară.

Obiceiurile de Paşti sunt ecoul tradiţiilor vechi greceşti pe care religia creştină le-a acceptat şi, pe parcursul timpului, şi le-a însuşit. Acestea alcătuiesc o verigă vie de legatură între trecut şi prezent. Acestea ne vor ajuta să nu ne pierdem identitatea în viitor. Interesant de ştiut este faptul că înainte de 1930 nu se spunea Paşti, ci „Strălucita” iar evenimentele se stabileau înainte şi după aceasta. În duminica de Lăsata Secului nurorile duc portocale la soacre şi-şi cer iertare. La fel fac şi pentru naşele lor.

În insulele greceşti, de ani şi ani, se confecţionează o papuşă, Kira-Saracosti, cu şapte picioare, atâtea câte săptamâni sunt până la Paşte, fără gură, ca să nu mănânce (din cauza postului) şi să nu-i vorbească pe ceilalţi, fără nas, ca să nu miroasă mâncărurile, cu urechi, ca să audă şi cu mâinile împreunate pentru a se ruga. În fiecare vineri cînd merg la biserică, grecii rup un picior al păpuşii, iar ultimul “cade” în Vinerea Mare.

Simboluri pascale

Ouăle roşii

Ouăle roşii reprezintă unul dintre cele mai vechi simboluri pascale din lume. Forma lor ovală înglobează picătura de ploaie şi seminţele, două elemente dătătoare de viaţă. Oul însuşi reprezintă viaţa şi reînnoirea naturii. În antichitate, în Roma, China şi Grecia, ouăle se dăruiau ca şi cadouri de primăvară iar, în Evul Mediu, membrii familiei regale dăruiau ouă învelite în foi de aur.

Legendele pe tema vopsitului ouălor sunt nenumărate şi interesante. Cea mai răspândită este cea conform căreia Maica Domnului, în drum spre fiul său, a aşezat coşul lângă crucea pe care era răstignit, acestea înroşindu-se cu sângele Mântuitorului. În acel moment, Isus a spus: ”De acum înainte, faceţi şi voi ouă roşii, întru aducere aminte de răstignirea mea!”.

Ciocnitul ouălor reprezintă sacrificiul divinităţii pentru iertarea păcatelor şi are reguli clare: bărbatul sau persoana mai în vârstă rosteşte “Hristos a înviat!”şi ciocneşte oul cu cel al partenerului care răspunde cu “Adevărat, a înviat!”. Tradiţia populară consideră că oul roşu are puteri tămăduitoare, aducând sănătate, frumuseţe şi spor.

Mielul

Din timpuri străvechi, mielul era adus drept sacrificiu lui Dumnezeu de către poporul evreu. Isus s-a sacrificat pentru iertarea păcatelor omenirii, iar creştinii au vazut în miel un simbol al Învierii. Masa de Paşti nu poate fi, deci, autentică fără miel.

Cea mai veche rugăciune de binecuvântare a mieilor a apărut în secolul VII d.Hr., într-o mănăstire din Italia, iar, în următoarea perioadă, obiceiul de a consuma miel la masa de Paşti a fost adoptat de către însuşi Papa.

Vederea unui miel poartă noroc, în special în această perioadă; se spune că diavolul poate lua forma oricărui animal, mai puţin pe cea a unui miel, acesta fiind un simbol religios.

Iepuraşul

Iepuraşul, ca simbol al Paştelui şi mesager al cadourilor pentru copii, îşi are originea în Germania, unde e menţionat în cărţi încă din secolul al XVI-lea.

În dimineaţa de Paşti, copiii aşteaptă cu nerăbdare cadourile iepuraşului care sunt ascunse prin casă sau grădină. Iniţial era vorba de figurine de ciocolată, reprezentând iepuraşi sau ouă de ciocolată, acum ideea cadourilor s-a extins şi îi cuprinde pe toţi cei din familie.

Pasca

Pasca este un cozonac rotund, din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână, care se mănâncă de Paşti de către creştinii ortodocşi. Faţa este împodobită cu aluat răsucit şi la mijloc se face o cruce. Conform tradiţiei, cojile ouălor folosite la pregătirea acesteia trebuie să fie aruncate într-o apă curgătoare. Înainte ca pasca să fie introdusă la cuptor, se rostesc următoarele cuvinte: „Cruce-n casă/ Cruce-n piatră/ Dumnezeu cu noi la masă/ Maica Precista pe fereastră!”.

Povestea spune ca Isus, umblând cu apostolii, a fost foarte bine primit de un om care le-a dat la plecare pâine pentru drum, fără ca aceştia să ştie. Întrebat de apostoli când cade Paştele, Isus a răspuns: “ Când veţi găsi pâine de grâu în traistele voastre!”. De atunci, femeile pregătesc pasca numai din făină curată de grâu, cernută printr-o sită groasă.

Crucea

Crucea este unul din cele mai vechi şi răspândite simboluri ale umanităţii, fiind asociat cu divinitatea încă de la apariţia primelor civilizaţii istorice. Crucea a fost declarată simbol al creştinătăţii în anul 325 după Hristos de către împăratul Constantin, în cadrul Consiliului de la Niceea.

Moartea pe cruce se desăvârşeşte prin Înviere , astfel că între cele două există o legătură  nevăzută, acestea completându-şi reciproc valorile simbolice.

 Lumânarea de Înviere

Lumânarea aprinsă la miezul nopţii, în noaptea Învierii, este simbolul suprem al momentului, toţi credincioşii fiind strâns uniţi în interiorul şi exteriorul bisericilor pentru a cânta împreună “Hristos a Înviat”. Lumina este dusă acasă şi mulţi o păstrează tot timpul anului, pentru a o aprinde în momente grele sau în timpul fenomenelor meteo neplăcute. Este simbolul biruinţei, al vieţii, al bunătăţii divine asupra a tot ceea ce este urât, rău, mărunt şi josnic.