La dispeceratul Aquatim s-au primit recent numeroase sesizări care semnalau presiuni şi debite scăzute ale apei de la robinet în Sânmihaiu Român, Săcălaz, Moșnița Nouă, Pișchia, Sacoșu Turcesc și alte localități.
Problema este una de sezon şi apare în perioadele caniculare, când se folosesc cantităţi foarte mari de apă potabilă pentru udatul grădinilor. Aquatim poate asigura fără probleme necesarul de apă al Timişoarei, dar, în multe localități din judeţ, societatea a preluat foraje şi conducte de apă subdimensionate faţă de cerinţele consumatorilor. Din aceste motive, consumurile ridicate au dus şi vor duce la discontinuităţi în alimentarea cu apă, presiuni mai mici sau chiar lipsa apei, pentru toţi consumatorii branşaţi la reţeaua respectivă, indiferent că folosesc apa doar în scop menajer sau şi pentru udatul grădinilor.
În perioadele caniculare, Aquatim recomandă consumul raţional al apei distribuite prin reţeaua publică de alimentare. Udatul excesiv al grădinilor, în special în perioadele de vârf, dimineaţa şi seara, poate prejudicia alimentarea cu apă a întregii localităţi. Recomandarea Aquatim este, de altfel, în concordanță cu prevederile legale din domeniu (Legea 241/2006, art. 4), care precizează că „apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti ale populaţiei”.
Societatea Aquatim a planificat o serie de investiții din fonduri europene în județul Timiș, care cuprind construirea reţelelor de apă dimensionate corect, a rezervoarelor de înmagazinare a apei și dotarea cu echipamente moderne de pompare. Toate acestea sunt măsuri pe termen lung, care vor rezolva aceste neajunsuri. O altă măsură prevăzută de Aquatim și care va regla consumul de apă este contorizarea, care se va face etapizat, în toate localitățile din aria de operare.