Că a fost o victimă sau nu a a globalizării și a intereselor majore girate de mai marii lumii nu discutăm aici, cert este că Muammar al-Gaddafi este autorul celui mai grandios proiect din lume, numit Proiectul Marelui Râu Artificial, ce constă într-o reţea de ţevi, apeducte şi puţuri, sistem de apă și canalizare ce asigură apa necesară întregii zone deşertice. Startul mega-proiectului s-a dat în 1984, a fost realizat în 25 de ani și a costat peste 30 de miliarde de dolari! El captează apele fosile existente sub deșertul Sahara și le conduce printr-un sistem de conducte și canale spre orașele de pe coasta Mării Mediterane pentru alimentarea lor cu apă.


Ambiția Libiei de a-și obține “independența” în domeniul atât de critic pentru zonele deșertice a fost admirabilă, iar reușita una de Cartea Recordurilor.
Istoric vorbind, în 1953, eforturile de a descoperi petrol în sudul Libiei s-au soldat cu descoperirea unor resurse enorme de apă potabilă. Analizele cu radiocarbon făcute au demonstrat că apa era în acel rezervor fosil încă din era glaciară, de peste 40.000 de ani.
Spre sfârșitul anilor ’60, a fost conceput proiectul Marele Râu Artificial, iar lucrările au fost demarate de-abia în 1984. Construcția propriu-zisă a fost împărțită în cinci etape majore.
Marele Râu Artificial este o rețea de conducte ce alimentează Libia cu apa din deșertul Sahara, proiectul fiind catalogat, fără exagerări, a opta minune a lumii!
Proiectul constă în peste 1.300 de puțuri (majoritatea având o adâncime de peste 500 de metri) și furnizează 6,5 milioane de metri cubi de apă pe zi către orașele Tripoli, Benghazi, Sirt (cât și către alte regiuni). Prima și cea mai complexă etapă, ce viza alimentarea cu două milioane de metri cubi de apă pe zi prin intermediul unei conducte lungi de 1.200 de kilometric, de la As-Sarir și Tazerbo către Benghazi și Sirt, deține cifre impresionante: ea a necesitat 250.000 de secțiuni de tuburi din beton, 2,5 milioane de tone de ciment, 13 milioane de tone de agregate, 2 milioane de kilometri de cabluri! Lucrările au presupus excavări masive, 85 de milioane de metri cubi de pământ), astfel că puțurile de la Tazerbo și Sarir au o adâncime de 450 de metri și sunt echipate cu pompe submersibile ce ajung până la adâncimea de 145 de metri!


Etapa a doua a lucrărilor a fost, în egală măsură, o mega-provocare: transportul unui milion de metri cubi de apă pe zi, din regiunea Fezzan către câmpia Jeffara, alimentând totodată regiunea Tripoli. Ulterior, s-au făcut pași mari în extinderea sistemului construit în prima etapă a lucrărilor, prin adăugarea a 700 de kilometri de conducte și stații de pompare, sporind capacitatea cu 1,68 de milioane de metri cubi pe zi, până la un total de 3,68 de milioane!
Conductele de beton care transportă apa prin deșert au patru metri diametru și sunt menite să reziste 50 de ani. Mega-proiectul celor 5.000 de kilometri de conducte necesare transportului a circa 6,5 milioane de metri cubi de apă pe zi de la mii de puțuri din deșert, a costat în final, peste 30 de miliarde de dolari.
Proiectul Marele Râu Artificial a făcut din Libia lider mondial în hidrotehnie! Alte state din Africa sau Orientul Mijlociu care sunt în criză acută de resurse de apă au apelat în ultimii ani la aceeași metodă, dar la scară mai mică.
Ce a reușit proiectul? Prețul apei aduse din Sahara este 35 cenți/m3, față de 3,75 $/m3 cât ar fi costat apa de mare desalinizată… Specialiștii fac o afirmație categorică: cantitatea de apă care urmează să fie pompată este echivalentă cu debitul fluviului Nil, pe o perioadă de 200 de ani!
Cea mai mare magistrală acvatică din lume, la care au lucrat specialiști din Coreea de Sud – proiectare și exclusiv firme libiene – execuție este, de departe, MAGISTRALĂ!