Într-o duminică de 10 august din anul 1628, în portul Stockholm, domnea o atmosferă festivă, ne neliniște și nerăbdare, de mult așteptată bucurie: vasul de război, pe nume Vasa, cea mai puternică navă militară din Baltica și probabil din lume la acea dată, era echipată și gata să iasă pentru prima dată pe mare.

Mulțimea strânsă pe chei aștepta cu emoție momentul în care vântul va umfla pânzele măreței corăbii, iar ambarcațiunile din rada portului se pregăteau să însoțească vasul spre baza navală de vară a marinei suedeze.

Însă, în doar câteva minute, festivitatea s-a transformat într-o tragedie care a făcut înconjurul lumii. Impunătoarea navă a dispărut sub valuri, după ce navigase doar 1300 de metri. La primele rafale de vând, corabia s-a înclinat periculos și a început să ia apă prin deschizăturile tunurilor.

Căpitanul a ordonat ca tunurile să fie retrase iar pânzele strânse pentru a limita efectul vântului, dar a fost prea târziu. O a doua rafală a înclinat și mai mult nava. Marinarii de pe punțile inferioare s-au repezit către scări pentru a nu rămâne prinși în corpul navei și toți cei care au putut s-au aruncat în apă. Unii au reușit să înoate până la mal, alții au fost salvați de ambarcațiunile mai mici, însă 30 de marinari au fost duși pe fundul mării odată cu nava.

Cum a fost posibil un asemenea dezastru?

Vasa era mândria regelui Gustav II Adolf (1594-1632), un suveran care și-a pus ambiția să impună Suedia ca o mare putere. Venit pe tron în 1611, Gustav II Adolf s-a aflat în război timp de… 18 ani, din cei 21 ai domniei sale. A moștenit și a continuat conflictele cu Polonia, cu Danemarca și cu Rusia, având o situație foarte complicată și din punct de vedere dinastic.

Fără doar și poate, regele Gustav II Adolf a fost un conducător militar de succes, iar nava sa amiral, Vasa, purtând numele dinastiei, era destinată să asigure supremația pe mare a noii puteri ce se afirma în Nordul Europei.

Pentru a construi o navă de luptă fără egal, regele l-a angajat în 1625 pe maestrul naval olandez Henrik Hybertsson. Specificațiile erau simple: cea mai puternică navă de luptă din Baltica, dacă nu din întreaga lume!

Construcția a început repede, în anul următor, în șantierul naval din Stockholm, dar Herrik Hybertsson nu a mai putut să supravegheze lucrările și a murit după un an. Responsabilitatea proiectului a revenit asistentului său, Hein Jakobsson.

Lucrările s-au încheiat în 1627. Gigantul de 1200 de tone, cu o lungime de 69 de metri și o înălțime de la chilă la vârful celui mai înalt catarg de 50 de metri, avea 10 pânze, 64 de tunuri și, în mod cu totul deosebit, era decorat cu sute de sculpturi în lemn pictate.

Vasa era dotată cu cea mai mare putere de foc instalată pe o navă la vremea ei: un total de 64 de tunuri, dintre care 48 erau de calibru greu, din bronz. Tunurile grele foloseau proiectile de 10 kilograme. La o salvă de pe o singură parte, tunurile de pe Vasa trăgeau un total de 250 de kilograme de proiectile cu o viteză, la ieșirea de pe țeavă, apropiată de cea a sunetului.

Pe lângă numărul mare de tunuri, Vasa putea transporta trupe la bord, pregătite să ia cu asalt navele inamice și să lupte corp la corp pentru capturarea acestora, însă nimic nu s-a mai concretizat, căci catastrofa din 1628 va duce nava pe fundul mării unde va rămâne… peste 300 de ani.

Hein Jakobsson va muri în scurtă vreme după dezastru și lucrurile vor rămâne neclare. Specialiștii consideră că nava era instabilă, din cauza suprastructurii mult prea mari și a încărcăturii cu tunuri prea grele. Chiar înainte ca nava să fie gata pentru a pleca în primul voiaj, echipajul a observat că vasul se înclina periculos, dacă un grup de marinari trecea pe punte, dar avertismentele nu au fost luate în serios.

Abia după 1950, vor fi găsite dovezi ale navei-amiral pierdute. Anders Franzern, un inginer al marinei suedeze pasionat de găsirea navelor scufundate, a inițiat o serie de cercetări în arhive și în diferite părți ale Portului Stockholm pentru a căuta urme ale corabiei Vasa. Noi informații l-au condus spre o zonă neexplorată și o bucată de lemn de stejar scoasă de pe fundul mării i-a arătat că se afla pe drumul cel bun.

Acoperită de nămol într-o movilă submarină, Vasa era aproape intactă, cu unul dintre catarge încă în poziție. Franzern și-a dat seama de valoarea inestimabilă a epavei și a inițiat un amplu proiect de salvare și apoi de conservare a navei într-un muzeu special dedicat acestui scop.

A fost nevoie de ani de zile de muncă pe fundul mării pentru a pregăti aducerea navei la suprafață.

În cele din urmă, după 333 de ani, pe 24 aprilie 1961, sub privirile a mii de oameni adunați pe țărm, Vasa a reapărut. Evenimentul a fost, evident, mediatizat în toată țara/lumea.

La sfârșitul anului 1989, Vasa a fost transportată în noua ei casă, în fapt muzeu. El a fost inaugurat, în 1990, de Regele Carl XIV Gustav și a devenit cel mai vizitat din Suedia.

În 2019, peste 1,5 milioane de persoane i-au trecut pragul pentru a vedea măreața navă ce a fost cea mai puternică din lume, dar pentru doar câteva minute.

Recuperată de pe fundul mării, splendida corabie își spune mai departe povestea, spre fascinația unui Nord aparte și-a unei lumi dornice de inedit.