Un avertisment sarcastic și dur al celor cu mult dinaintea noastră a revenit în atenția prezentului, odată cu instalarea secetei aproape generalizate din Europa.

Pietrele foametei, căci așa se numesc, erau fixate în trecut, în albiile râurilor, fiind vizibile doar atunci când nivelul apei era extrem de scăzut, drept atenționare pentru locuitorii regiunilor respective că… vin vremuri grele.

Popoarele antice au sculptat pe ele mesaje despre catastrofele declanșate de lipsa apei și amintiri despre greutățile suferite în timpul perioadelor de secetă mare.

Inscripțiile datează de secole, cea mai veche inscripție găsită în bazinul râului Elba fiind din 1616, în limba germană.

Traducerea sa este: „Dacă mă vezi, plângi”.

Potrivit unui studiu realizat în 2013 de către o echipă de cercetători cehi, pietrele foametei indică anii 1417, 1616, 1707, 1746, 1790, 1800, 1800, 1811, 1830, 1842, 1868, 1892 și 1893 ca fiind extrem de secetoși.

„Viața va înflori din nou odată ce această piatră va dispărea”, scrie pe o altă piatră sculptată sau „Cel care m-a văzut odată a plâns. Cel care mă vede acum va plânge”, prevestește altul.

Seceta a distrus culturile, dar a tăiat și căile navigabile care aduceau alimente, provizii de tot felul și cărbune pentru gătit, amenințând mijloacele de trai ale familiilor care locuiau de-a lungul coastei.

Pe vremuri, zona Europei Centrale, care include părți din Germania, Republica Cehă, Slovacia, Austria și Ungaria, depindea de terenurile fertile de pe malurile râurilor pentru a produce hrană. De altfel, în Germania, aceste pietre sunt cunoscute sub numele de „Hungersteine”.

„După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania a suferit o mare foamete în iarna 1946-1947. Trei mari valuri de frig au îngreunat viața populației. În ianuarie 1947, pe o porțiune de 60 de kilometri din Rin a înghețat”, se scrie într-un articol german.

Nu mai este o noutate că, în ultimii ani, fenomenul secetei a devenit cea mai proeminentă manifestare a schimbărilor climatice în Europa Centrală.

Una dintre locațiile în care sunt expuse cele mai multe pietre este Děčín, un oraș din nordul Republicii Cehe, unde se întâlnesc râurile Elba și Ploučnice, foarte aproape de granița cu Germania (Elba ia naștere în Republica Cehă și curge prin Germania până la Marea Nordului). Până la o duzină de astfel de pietre pot fi văzute în curgerea sa, amintind populației locale de o perioadă dură din trecut.

O altă piatră a foametei este expusă în muzeul orașului Schönebeck, o veche piatră funerară aflată într-un bazin portuar pe care au fost sculptate niveluri de apă deosebit de scăzute.

În 1904, apa a scăzut la 47 cm, iar vizibilitatea acestei pietre a indicat navelor că debitul nu era suficient pentru navigație.

Cele mai multe „pietre ale foamei” se găsesc în Elba, dar au fost găsite și în Rin, Mosel, Mündesee și Weser.

Odată cu trecerea secolelor, sentimentele de frică şi tristeţe au lăsat loc unor abordări mai vesele, ba chiar antreprenoriale. Spre exemplu, în 1930, proprietarul unei fabrici locale care producea pompe a scris așa: „Nu plânge, fetiţo, nu te frământa. Dacă e uscăciune, stropeşte pur şi simplu pământul cu apă”…

Revenind în contemporan, recent, Franța și Spania au fost nevoite să restricționeze consumul de apă din cauza secetei severe, în unele regiuni autoritățile fiind nevoite să întrerupă furnizarea în anumite circumstanțe.

Guvernul francez a declarat că țara se confruntă cu cea mai gravă secetă din istorie.