Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență, www.fiipregatit.ro, se regăsește de câteva zile și pe site-ul nostru, www.aquatim.ro, din dorința de-a fi mai aproape de clienții noștri (și) din această perspectivă categoric vitală. Odată ce ultimii ani au certificat practic o intensificare a situațiilor de urgență din tot spectrul specific local, național, internațional, respectiv apariția crizelor în secunde sau minute, se cere evident o reacție rapidă și conștientă a celor afectați. Esențială pentru supraviețuire.
Aceasta a fost ideea care, ulterior, a născut decizia Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), în parteneriat cu Asociația CivicNet, de-a lansa Platfoma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro.
DSU este instituţia care coordonează serviciile de intervenție de urgenţă din România.
Așadar, fiipregatit.ro devine sursa oficială de informare pentru a ajuta cetăţenii să înțeleagă mai bine riscurile şi pentru a-i informa asupra măsurilor de prevenire, dar și asupra comportamentului ce se cere educat în diferite situaţii de urgenţă de amploare sau dezastru.
Eforturile DSU din ultimii ani vin în adresarea obiectivelor tematice stabilite în planul de acțiune privind eficientizarea sistemului național de răspuns în situații de urgență și au o componentă integrată de digitalizare care facilitează informarea publică.
În plan regional, Aquatim și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș reconfirmă an de an un parteneriat solid și profesionist, cu acțiuni/evenimente/exerciții practice/conferințe menite să-i conștientizeze pe angajații noștri și nu numai asupra măsurilor rapide în momente de criză.
Fiipregatit.ro grupează toate aceste situații, le dezvoltă, explică, diferențiază, livrând sfaturi importante pentru fiecare în parte. Site-ul conține campanii naționale – prevenire incendii, Ziua informării preventive, „Nu tremur la cutremur”, „Cartea de bord salvează vieți”, Caravana „Fii pregătit” – ghiduri prețioase, planuri de urgență familiale și multe altele.
De-acum, puteți fi informați asupra acestei teme majore și prin intermediul www.aquatim.ro, prima pagină, secțiunea „Vezi și”. Să vă fie de folos!