Lucrările de investiții realizate în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(cod SMIS 2014+ 125651), parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), intră în linie dreaptă. Beneficiarul Aquatim S.A. a recepționat deja primele lucrări finalizate și, printre acestea, se numără și lucrările realizate în cadrul contractului „Proiectare și execuție stații tratare Giulvăz, Maşloc, Liebling, Sacoşu Turcesc, Tormac”.

Valoarea finală a contractului de lucrări, în urma ajustărilor, este de 58.262.876,10 lei, fără TVA. Investițiile realizate au vizat reabilitarea și extinderea surselor de apă, construirea a 3,916 km de conducte de aducțiune noi de la foraje la stațiile de tratare și, cel mai important, construirea de stații de tratare cu dotări de ultimă oră, complet automatizate, conectate la sistemul SCADA. Supervisory Control And. Data Acquisition (SCADA) reprezintă o unitate care asigură automatizarea, monitorizarea și controlul proceselor tehnologice de la distanță, fără necesitatea intervenției umane. În urma finalizării contractului, locuitorii celor cinci localități beneficiază de o infrastructură modernă de tratare a apei potabile.

„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020” (Etapa I + Etapa a II-a), a cărui finanțare se continuă acum din Fondul European pentru Dezvoltarea Regională, prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2024, are o valoare totală de 239,5 milioane de euro, din care, 180,4 milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 40,4 milioane euro sunt fonduri de la bugetul de stat, 4,3 milioane euro reprezintă fonduri de la bugetul local și 14,4 milioane euro însumează cofinanțarea Aquatim. Obiectivul proiectului vizează dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș.

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană

Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020