Upgrade My City este primul program care își propune să vină cu soluții inovative pentru rezolvarea problemelor specifice Timișoarei, utilizând una dintre cele mai importante resurse de care poate dispune un oraș: inteligența colectivă pusă în acţiune. Programul propune o viziune orientată spre locuitori. În opinia coordonatorului Dan Bugariu, „orașul este casa casei noastre, pentru că strălucirea orașului este dată de însumarea cetățenilor lui, pentru că orașul ne privește”.

Evenimentul s-a desfăşurat, la începutul lunii noiembrie, în Sala Multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş, şi a adus în faţa audienţei 12 specialişti în cele patru secţiuni importante pentru orice oraş: Sănătate, Educație, Urbanism și Antreprenoriat. Upgrade My City s-a adresat tuturor locuitorilor Timișoarei care activează în comunitatea locală, companii, universităţi şi administraţie publică, indiferent de pregătire profesională, elevi, studenți, profesioniști și antreprenori. A fost un schimb de experienţă menit să identifice noi modalităţi de acţiune, individuale sau colective, să creioneze viitoare proiecte comunitare de succes pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii.

 

Partenerii acţiunii au fost Guvernul României, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara, Fundația Comunitară Timișoara, Coaliția pentru Date Deschise, Aquatim SA. Compania noastră a fost prezentă cu dozatoare de apă şi apă pentru cei peste două sute de participanţi. Iniţiativa a fost foarte bine primită, astfel încât, la ediţiile viitoare, vom continua această colaborare.