Peste 60 de specialişti în managementul pierderilor de apă, participanți la workshopul organizat de Fundaţia Aquademica, împreună cu Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, la sfârșitul lunii octombrie, au apreciat pozitiv întâlnirea, considerând-o deosebit de utilă.

Participanții au avut ocazia să dezbată tendinţele tehnologice, priorităţile şi măsurile implementate în diverse situaţii, precum și experienţe din practica exploatării sistemelor de alimentare cu apă din România şi din străinătate.

Premiul pentru cea mai interesantă expunere, acordat prin votul participanților, a fost câştigat și anul acesta de compania Apa Nova București, care a prezentat propriile soluţii de management al pierderilor de apă. Reușita lor, de a aduce randamentul reţelei la 76% (la Apanova se pune accent, într-un mod pozitiv, pe randamentul reţelei, în detrimentul evidențierii procentului de pierderi), și soluţiile prezentate au fost cele care au au atras numeroase voturi.

O intervenție, de asemenea interesantă, a avut-o Alexandru Verioti, de la RAJA Constanţa. Operatorul regional RAJA este prima companie din România care a testat tehnologia de depistare a pierderilor de apă cu ajutorul sateliţilor. Despre sistemele de georadare GPR–STEAM, avantajele şi dezavantajele acestei tehnologii, limitări şi utilizări, a vorbit, cu mult umor, Alexandru Postăvaru, de la ApaServ, din Piatra Neamț.

Prezența la întâlnire a expertului internaţional în managementul pierderilor de apă, Ian Maggs, a fost una interactivă. Acesta a avut mai multe contribuții legate de interpretarea şi analiza datelor, aplicaţii pentru zonele delimitate de consum (DMA) și a pus la dispoziţia participanților o aplicație software, care permite o analiză mai clară a DMA-urilor. Au fost prezentate tehnologii și metode încercate, cu rezultatele acestora, și numeroase exemple de cazuri concrete, în care interpretarea incorectă a datelor poate conduce în direcţii greşite.

Materialele prezentate în cadrul workshopului pot fi consultate pe site-ul Detectivii apei pierdute , unde se găsesc, de asemenea, mai multe detalii și imagini de la eveniment.