Valul de frig ce a lovit Anglia, numit de localnici „the Beast from the East” (fiara de la răsărit), a provocat mari neplăceri companiilor de apă și clienților lor.
Thames Water se luptă de câteva zile, în Londra, pe mai multe fronturi. Conductele, fisurate sau sparte din cauza temperaturilor scăzute, au dus la pierderi uriașe de apă din rețea, scăderea presiunii de distribuție, întreruperi de lungă durată în furnizarea apei, în mai multe cartiere, și, implicit, un val imens de nemulțumire din partea consumatorilor. Pentru că nu reușit să furnizeze apă la robinet, Thames Water a distribuit apă îmbuteliată consumatorilor.
Foto: REUTERS/Toby Melville