Caño Cristales, în engleză, Crystal Channel, este un râu columbian situat în provincia Serrania de la Macarena din Meta. Râul, de un inedit extraordinar, este cunoscut sub denumirea de „râul celor cinci culori” sau „curcubeul lichid”, fiind considerat cel mai frumos din lume!
De la sfârșitul lunii iulie și până în noiembrie, întreg cursul Cano Cristales este colorat într-o paletă întreagă, galben, verde, albastru, negru și mai ales roșu, ultima nuanță provenind de la plantele Macarenia clavigera ce cresc pe fundul râului. În această perioadă, mușchiul, flora acvatică și coralii, dar și plantele roșii, se lipesc rapid de pietre pe toată suprafața albiei, formând astfel o melanj de nuanțe, imediat sub pelicula de la suprafața apei. De peste 1,2 miliarde de ani, râul minune al Columbiei atrage toată atenția și interesul!
Serranía de la Macarena este situată la granița a trei ecosisteme mari, fiecare dintre ele cu o mare diversitate de floră și fauna. Viața plantelor și a animalelor a suferit modificări majore din cauza lipsei nutrienților de pe rocile existente, astfel că ambele s-au adaptat așa cum au putut.
Râul Caño Cristales are o mare varietate de plante acvatice. Apa râului este extrem de limpede, tocmai datorită lipsei acestor nutrienți. Unică este culoarea roșu-roz a albiei, mai ales după perioada ploioasă de la sfârșitul lunii iulie și până în toamnă. Plantele roșii care populează râul aderă strâns la roci și formează o imagine de poveste. Caño Cristales este un râu rapid, cu foarte multe cascade, deci și mai atrăgător.
Râul din Columbia este, fără doar și poate, o frumoasă scăpare din cotidian. Cu plante de apă dulce, ape curgătoare și minunata Sierra de la Macarena, lanțul de munți situat la sud de capitala Bogotei, râul Caño Cristales se califică, ne asigură cei care au avut privilegiul să-l admire, pentru o vacanță unică! Evident, doar e cel mai frumos râu din lume!