Supozițiile oamenilor de știință, dedicați studiului asupra Lunii din perspectiva prezenței apei, au fost, recent, lămurite de NASA care a spus un DA oficial: Astrul nopții are apă!
Descoperirea este una majoră și are rolul de a-i ajuta extraordinar pe astronauţii care vor aseleniza în cadrul viitoarelor misiuni spaţiale.
Anunțul NASA vine după studii solide, realizate anterior momentului august 2018, pe tema prezenței sau nu a apei. De acum, știm că gheaţa este prezenţă la extremităţile nordice şi sudice ale satelitului natural al Pământului, în craterele în care nu pătrund razele soarelui. În aceste locuri, temperatura nu depăşeşte niciodată -150 grade Celsius!
NASA, care a obținut confirmarea cu ajutorul unei sonde indiene susține, în comunicatul oficial: ”Cu suficient de multă gheaţă la suprafaţă, de câţiva milimetri, apa ar putea deveni o resursă pentru viitoarele expediţii umane de explorare sau de şedere pe Lună, posibil mai uşor de accesat decât apa detectată sub suprafaţa Lunii’. Cercetătorii au obţinut dovezile graţie unui instrument trimis în 2008 la bordul sondei amintite, care a măsurat direct modul în care moleculele de gheaţă absorb lumina infraroşie.
Lumea științei este fericită pentru că momentul este unul fabulos: e premiera dovezii certe că, pe suprafața Lunii, există apă înghețată.
NASA nu se va opri aici, în condițiile în care singura modalitate de a şti dacă această apă este exploatabilă în vederea utilizării de către oameni este aceea de-a trimite roboţi pentru a preleva mostre. Planurile nu se opresc, însă, aici. Agenția Spațială intenționează să reia zborurile umane, pentru prima data după decembrie 1972! Important de precizat este că, în 2008, cercetătorii au descoperit molecule de apă în interiorul unor eşantioane de magmă aduse pe Pământ de astronauţii misiunilor Apollo. Anul trecut, bazându-se pe date satelitare, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că zonele de profunzime ale Lunii sunt bogate în apă.
Potrivit studiilor efectuate până în prezent, zăcămintele conţin puţină apă (mai puţin de 0,05%), dar sunt enorme și pot atinge până la 1.000 kmp. Aşa s-a decretat că satelitul Pământului ar fi ‘suprinzător de bogat în apă’, după cum au notat, oamenii de știință, în 2017.