De 44 de ani, fără ca vreodată să se clintească în aspirații – nici chiar SUA n-au fost în stare să-l “răzgândească” – colegul nostru solar, Constantin Fâșcu, lucrează în Aquatim! Este ceea ce se numește, pe bune și fără conotații patriotarde, omul fidel companiei și, de ce nu, și țării, căci nu-i de ici de colo să refuzi o viață în Țara Făgăduinței pentru România, via Timișoara!
Costică e un tip solar nu doar pentru că e născut vara, nici vorbă! Costică e fața cu zâmbetul în sus, pentru că iubește viața și oamenii și toate cele care le întrepătrund pe cele două. O fi el sindicalist, dar înainte de toate e Aquatimist! E din echipă, a lucrat la consolidarea ei, o prețuiește exact așa cum își prețuiește propria familie. Și-apoi, ce mai frumos de atât? Să-ți fie firma casă și colegii dragi ca și-ai tăi?!
În 1974, intra în GIGEL, fostul conglomerat al serviciilor publice din Timișoara, ca electrician, în 2018 iese din Aquatim, tot ca electrician. Meseria care i-a adus satisfacții a mers mână în mână, dintotdeauna, cu sportul. Costică joacă handbal de când se știe, nu oriunde, ci în Divizia A, apoi a fost arbitru în Liga Națională de Handbal și, acum, a predat ștafeta, cu mândrie, în mâinile fiului său.
Alura de atlet l-a ajutat, sigur! -deși se copilărește s-o recunoască – să-l iubească femeile și să-l aleagă – bine, normal, nu doar ele – drept lider sindical, în anul 1996. “Norocul meu în viață au fost femeile. M-au ales fetele, da, pentru că am fost simpatic! Sper că mai sunt! În egală măsură, sper că n-am dezamăgit!”, e replica favorită a lui Costică. De 22 de ani, cu bune, cu rele, cu lupte surde sau asurzitoare, cu opoziție fermă la privatizare, cu deschidere către doleanțele membrilor săi, viceliderul, apoi liderul sindical din Aquatim și-a apărat “casa”. Cum îi place să spună, el a fost cel care a instaurat noțiunea de președinte de sindicat și, vă asigurăm, nu-i o chestiune ușoară!
„Am avut colegi și șefi extraordinari! Evident că au fost și mici sincope, sunt 44 de ani de muncă! Nu poate fi totul perfect, nu poate fi totul roz! Dar, trag linie, cu mari emoții, imense, și spun că au fost cei mai frumoși ani din viața mea! Tinerii de acum trebuie să priceapă că sunt niște reguli, niște rigori pe care trebuie să le respecte. Din când în când, e nevoie să faci unele compromisuri, mici, dar trebuie făcute, așa e viața. Cred, sper, simt că foarte mulți colegi au ținut și țin la mine!”, spune, cu vocea, în premieră tremurândă, Constantin Fâșcu.
De ce sunt puse multe la trecut? Pentru că se pensionează…Privindu-l, crezi că e o glumă. Muntele acesta de om, puternic, vesel, harnic, plin de zvâc, n-are cum să dețină șaizeci și de ani, nici măcar în buletin, darmite în…el! Nici cumpăna medicală prin care a trecut, în 2013, nu l-a schimbat, nu i-a tăiat din gena asta colerică, în cel mai bun sens al cuvântului. “Mi-a zis Dumnezeu că nu s-a terminat sfoara!”, normal, căci nu s-a terminat!
Costică mai are o calitate: e un bucătar desăvârșit. Nicio petrecere, restrânsă au ba, nu s-a putut scrie, fără…lingura de lemn a masterchefului! Cele mai bune gulașuri poartă semnătura Constantin Fâșcu, cele mai bune grătare îi aparțin. Confirm! Dar și cele mai aprige cântări, românești sau sârbești, îl vizează direct și… muzical. De la Ziveli la Vizeli (salutul pentru prieteni), la doine și brâuri bănățene, toate îl au pe desfășurător! Costică a fost și este omul petrecerii!
Diploma de Merit pentru activitatea profesională, pe care a primit-o din mâna directorului general, Ilie Vlaicu, i-a întărit convingerea că e un om care contează. Mulțumirile adresate la scenă deschisă l-au emoționat vizibil. Să-ți spună șeful cel mare că ești un tip corect, care ține la firmă, de care îi și ne va fi dor, pe care vrea să-l revadă cât mai des, care trebuie implicat și pe viitor în activitățile companiei, e lucru mare!
„ – Ce-o să faci, Costică, în prima zi de pensie?
-N-o să mai merg la lucru…”
În schimb, o să-și ia familia, soția, nepoțica, ceaunul și lingura de lemn și-n lume cu toții! Două săptămâni, după care va veni la Aquatim, să-și salute colegii. Care-i vor duce, cu siguranță, dorul. Călătorul…
Mă bucur tare că ne cunoaștem, Constantine, Constantine!