Gheața pare destul de simplă la prima vedere: apă aflată în stare solidă în urma înghețării. Adevărat, dar fenomenul este mult mai complex, în special în natură, unde apa îngheață în mod natural.
Cercetătorii sunt complet de acord cu două aspecte: în primul rând nici un petic de gheață nu e complet sigur, iar grosimea gheții și implicit siguranța celor care calcă pe ea, variază chiar și pe distanțe foarte scurte, iar în al doilea rând anotimpul hibernal este tot mai scurt. Un studiu a relevat faptul că în Statele Unite de exemplu, lacurile îngheață iarna cu o săptămână mai târziu decât în urmă cu 150 de ani, și se dezgheață cu 10 zile mai devreme. În ceea ce privește Europa, lacurile și râurile sunt înghețate în medie cu 12 zile mai puțin decât erau acum 150-200 ani.
Statisticile arată că cele mai multe decese au loc la începutul iernii, când oamenii se aventurează pe lacuri și râuri înghețate fără a ține cont de siguranță. Conform cercetătorilor, cele mai periculoase momente sunt la începutul iernii, când se formează gheața și la începutul primăverii, când aceasta e mai fragilă, deși nu pare.
Zăpada depusă pe lacurile și râurile înghețate se topește adesea când se modifică unghiul din care bate lumina soarelui. Căldura penetrează gheața, aceasta se cristalizează, devenind albăstruie, ceea ce indică pericolul. E posibil ca apa de dedesubt să fi mișcat cristalele de gheață, slăbind întreaga structură.
Ciclul îngheț-dezgheț care urmează afectează de asemenea integritatea gheții, producând crăpături care se umplu cu apă, ce va îngheța la rândul său la scăderea temperaturii și va extinde și mai mult crăpăturile.
Cercetătorii de la Universitatea din Dakota de Nord consideră că alternanța îngheț- dezgheț specifică primăverii face gheața periculoasă, deoarece produce ruptura legăturilor moleculare. Aceasta duce la producerea unei gheți spongioase, nu neapărat mai subțire, dar mult mai ușor de spart.
Trafic pe lacuri înghețate
În America de Nord se traversează lacurile și râurile înghețate cu camioanele, o practică riscantă care produce zeci de victime anual. Conform Departamentului pentru Resurse naturale din Minnesota, grosimea gheții trebuie să fie de minimum 13 cm (gheață sticloasă, transparentă) pentru a susține o persoană, și 31-40 cm pentru vehicule grele cum ar fi camionetele, însă aceste cifre se dublează dacă gheața este opacă sau acoperită de zăpadă. Vehiculele care merg pe gheață produc un val similar celor produse de vapoare, astfel încât apa de sub stratul înghețat poate dezintegra gheața din jurul vehiculului. Fiecare vehicul care trece pe o suprafața înghețată îi mai distruge puțin din integritatea structurală. În final, valul subacvatic sparge complet gheața. Alți factori care contribuie la spargerea gheții pot fi izvoarele care produc curenți de apă mai caldă ce știrbesc din grosimea gheții pe alocuri, și chiar peștii care sunt înconjurați de apă mai caldă și care de asemenea pot favoriza subțierea stratului de gheață în anumite porțiuni.
Însă cea mai mare problemă în contextul schimbărilor climatice nu este neapărat scurtarea iernii, ci perioadele scurte cu temperaturi neobișnuit de ridicate din toiul iernii. Acestea determină categoric subțierea sau slăbirea stratului de gheață. Nici o bucată de gheață nu e complet sigură, așa cum spun cei care o studiază de ani de zile, așadar, înainte de a se aventura pe lacuri și râuri înghețate, temerarii trebuie să-și ia măsuri de precauție.
