Sunt de acord…de-o viață cu Platon…și cu-a sa convingere profundă că “prima şi cea mai mare victorie este să te învingi pe tine însuţi”! Știu ce presupune bătălia asta, cât “sânge“ consumă, câte sinusoide adună în urmă, câte răni urâte lasă, deopotrivă pe trup și pe suflet. Dar, și câtă satisfacție, atunci când simți că-ți poți striga, detașat, victoria față de tine însuți/însăți!

Pe Nona sigur așa trebuia s-o cheme: VICTORIA. Nașa ei a fost, însă, de altă părere, astfel că a ales…ceva inedit și incitant. Atât de mult i-a plăcut prenumele Lizoneta (auzit într-un film la modă) încât a botezat astfel…doar o sută de finuțe! În fapt, de unde era să știe mama spirituală, atunci, că brunețica minionă, elegantă și frumoasă de acum ar fi avut nevoie de-un imbold subliminal în buletin?…

Lizoneta noastră, în fapt Nona noastră – așa cum o știm toți cei din Aquatim – are o poveste care merită toate primele pagini din lume, toate pălăriile scoase și duse apoi, într-un gest nu doar simbolic, la inimă. E timpul s-o aflați și voi, să vă bucurați de victoria ei asupra propriei vieți, să vă emoționați de puterea care poate sta într-un trup de 50 de kilograme și un chip de milioane!

Așadar, Lizoneta Gagea, angajată la Serviciul Facturare Evidență Clienți Aquatim SA, din anul 1988, una dintre fetele de la, pe scurt, Facturare (sau Fracturare, cum zice, cu haz, Vasilică al nostru), astăzi Un pic de Vorbă cu…fanul ei nr.1. M-a impresionat din clipa în care am…știut ce duce pe umerii-i fragili, NU pentru că, până la urmă, e impresionant pentru oricine deține suflet, ci pentru modul admirabil în care își poartă crucea. Totuși, prea grea pentru o fată atât de bună…dar cine suntem noi să intrăm atât de adânc în destine personale? Poate așa trebuie, poate calculele făcute ACOLO sunt încă indescifrabile AICI, poate pildele transmise vor fi, odată, înțelese. Poate…

Pe Nona o remarci, de cum intri în biroul “greu” din Aquatim. Alură de spanioloaică aș zice, cochetă, aranjată ca-n reviste, mirosind a mosc, emanând lumină și căldură. E perfectă și pentru zile albe, și pentru zile negre. Să stai zilnic de vorbă cu clienții, să negociezi, tot zilnic, pacea între ei și noi, să alegi întotdeauna tonuri joase, chiar dacă cele servite sunt…înalte, nu-i tocmai ușor. Ușor e, în schimb, să-ți ajustezi la secundă atitudinea, când dai cu ochii de ea. Cum să nu-ți treacă de urât când…îți zâmbește Lizoneta și-apoi îți explică, ferm, că negrul nu e chiar atât de drac?!

“Ușor nu e să lucrezi cu clienții, dar eu am ales întotdeauna diplomația. Calm, cu vorba bună, pașnic, și atunci când omul din fața ta e supărat, se pot rezolva toate. E ideal să folosești un ton amiabil, să-i ajungi la suflet, să-l faci să înțeleagă, într-un mod elegant, să-i vorbești frumos și să-i explici tot. Întotdeauna, am scos-o la capăt. Da, atitudinea contează! Și empatia!“, povestește, convinsă, Nona.

Empatia a fost…Biblie și în cazul ei. Și a fost capitală. Și salvatoare. A resimțit-o din plin din partea colegelor de birou, din partea întregii companii, ani de zile, chiar și acum. În urmă cu…ceva timp, a venit un diagnostic dur și, nu-i așa?, nedrept, căci cum să-i spui unei femei în toată puterea vârstei că…sabia stă să cadă? Au urmat perioade grele de chimioterapie, la pachet cu stări sufletești…precum substanțele alea. Normal, cu deznădejde și revoltă. Cu suișuri și coborâșuri. Cu…tot ceea ce noi nu știm și nici nu ne putem imagina, căci, dacă am face-o, puțini am fi ca ea. Ea e înțeleaptă. Evident, că a învățat să fie așa, dar nu toți reușesc să se uite în oglindă, să plângă până-și rup sufletul, să-și șteargă apoi lacrimile, să-și urle un “Gata!” ca-n filme, ca mai apoi să reînvețe să-și iubească viața. Habar n-avem ce-i aia să simți că, deși VREI, nu mai poți. Nona a trecut prin ani de reverificare a condiției umane…și nu e gata nimic încă. Doar că fata asta războinică a ÎNȚELES: dacă ai de gând să fii un învingător, nu te mai plânge! Depășește-te zilnic, treci peste urât și vezi frumosul fiecărui răsărit!

„Trebuie să fii puțin nebun ca să reziști! Dumnezeu m-a ajutat să trec peste toate. Gândirea a contat și contează. Poți să trăiești plângând și să te îngropi, sau poți să alegi să râzi. Lună de lună realizez (Nona merge la controale periodice n.r.) cât de fragili suntem. Practic…suntem frunze-n vânt. De aceea, deschide geamul și bucură-te de tot: de soare, de ploaie, de vânt, nu contează, bucură-te! Am o fată, am un nepoțel de șapte luni, am colege minunate, colegi extraordinari, am familia mea, am familia Aquatim, primesc iubire din ambele părți, m-au ajutat enorm cu toții, în toți acești ani, să pot zâmbi din nou, sunt o luptătoare, da, dar fără VOI nu aș fi rezistat! Viața e atât de frumoasă! Merită, trebuie s-o trăim zâmbind!„, îmi zice Nona, printre lacrimi, scriu…la fel.

Colegele de birou i-au fost cel mai puternic aliat, toți anii ăștia. Îi sunt și acum, căci o protejează permanent de stres. Au fost CU ea, aici, la spital, între toate etapele chinuitoare trăite, i-au făcut cumpărături, mâncare, i-au dus chiar un…ditamai bostanul în salon, au încurajat-o, au râs și plâns împreună, au ținut-o în brațe, pe brațe, au iubit-o. Compania, la rându-i, pe care Nona insistă s-o menționeze, a susținut-o întruna, într-un mod exemplar. Medicii au fost impresionați de puterea ei, de ambiția vădită, de… totul ăsta, fragil doar la prima vedere.

„Atunci când familia și prietenii îți sunt alături, șansele să te vindeci sunt mult mai mari. Și-apoi, lumea alege învingătorii în general, nu?…Am o inimă moale, da, plâng, dar sunt o luptătoare. Dacă alegi să fii pozitiv, n-ai nimic de pierdut!”, spune Nona.

Dacă tot are alură de latino, iubește și muzica din acea parte de lume, însă preferații Nonei sunt, categoric, talentații moldoveni de la Carla s Dreams.

Zic să te surprind, dragă Nona, pentru că meriți:
“Doruri şi dureri/Ne-au lăsat pe feţe riduri de la zâmbete,
Zilele de ieri/Ne ridică în faţă ziduri pentru spirite
Cu ochii larg deschisi, spre viitor privim/Mult prea mulţi din mulţime,
Nu ţinem cont de datele din buletin/Noi am decis să fim…
Atât de liberi, atât de tineri!”

Stimați cititori, prieteni ai publicației Aquaștiri, Lizoneta Gagea, vorba ei, nu e o norocoasă – “aș fi vrut să ies în evidență cu altceva” – dar câți dintre noi suntem?…este, însă, categoric un model de AȘA DA în fața unui NU dur, servit de viață. Tot vorba ei, cine n-a suferit nu poate fi atât de sensibil, dar ce frumoasă-i sensibilitatea în și prin ochii de mură ai Nonei!

Învățăm greu să acceptăm poveștile mai puțin glamuroase ale oamenilor din jurul nostru. N-avem timp, nu vrem să ne încărcăm sau să ne schimbăm dispoziția. Ar fi păcat să ne menținem o astfel de gândire. Ei merită toată atenția, căci sunt, cu siguranță, un mesaj al acelei victorii supreme despre care aminteam în debutul materialului: victoria asupra propriei vieți, pe frontul deschis tot de ea. E o victorie admirabilă!

Nona…ești atât de liberă, atât de tânără și, mai zic eu, atât de puternică! Mândri să-ți fim colegi!