Pe 28 februarie, se împlinesc 87 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile din România, serviciu aflat dintotdeauna alături de semeni, în situații critice și nu numai, atunci când au fost ameninţaţi de felurite dezastre naturale sau catastrofe.

Istoria ne spune că, pe 28 februarie 1933, Regele Carol al II-lea a semnat Înaltul Decret Regal nr. 468, prin care se aproba „Regulamentul de Funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”. Scopul acestuia era evident: „limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resursele teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”.

Momentul este, fără doar și poate, ziua zero a Protecţiei Civile în România, Apărarea Pasivă devenind o armă de sine stătătoare.

Istoria recentă reține că, din decembrie 2004, misiunile Protecţiei Civile au fost preluate de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, având ca obiectiv principal profesionalizarea şi creşterea capacităţilor operative ale celor două componente de bază – pompieri şi protecţia civilă – pentru a fi în măsură să ofere o mai bună securitate şi siguranţă cetăţenilor şi comunităţilor din care fac parte.

Numită şi Arma Vieții, având ca deviză motto-ul ”Cu viața mea apăr viața”, la cei 86 de ani de existenţă, protecţia civilă se prezintă ca o structură profesionistă și flexibilă, generatoare de încredere şi siguranţă, cu rol profund umanitar. În fapt, pentru acestea a și fost creată: apărarea populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale și de patrimoniu, a mediului ambiant în situaţii de război, calamităţi naturale şi catastrofe tehnologice.

De ani, Aquatim SA și Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Banat” Timiș formează o echipă solidă, nu doar în preajma datei de 28 februarie, iar, astăzi, compania noastră a găzduit o nouă ediție a simpozionului organizat în comun și dedicat Zilei Protecției Civile din România.

Ca întotdeauna, sufletul, organizatorul și moderatorul evenimentului a fost ing. Ioan-Dorel Mariș, Inspector Protecție Civilă din cadrul Compartimentului pentru Situații de Urgență al Aquatim.

Vorbitorii și temele simpozionului de anul acesta:

Slt. Flavius Marocico, slt. Răzvan Zamfira – Adăposturi de protecție civilă, ISU “Banat” al județului Timiș

Mr. Irina Vaștag – Managementul stresului post-traumatic, ISU “Banat” al județului Timiș

Ing. Robert Șerban – Prezentare de cărți cu tematica protecție civilă semnate de Ionel Velciov,  Aquatim S.A.

Ing. Ioan Dorel Mariș – Accidentul chimic – modelarea consecințelor în timp real pentru surse fixe sau mobile. Studiu de caz Stația de Tratare Apă „Bega”, Aquatim S.A.

Sala noastră de ședințe a fost din nou plină, interesul major și ziua una foarte reușită.

La mulți ani Protecției Civile, mulțumim ISU Banat pentru că aveți grijă de noi!

Crenguța Radosav