E adevărat că mulți oameni se scoală mai târziu dimineața de când cu criza cauzată de coronavirus? Această întrebare a fost pusă săptămâna trecută de specialiștii Companiei de Apă din Berlin (Berliner Wasserbetriebe), care au dat publicității cifrele referitoare la consumul zilnic de apă. Iar cifrele oferă un răspuns afirmativ în ceea ce-i privește pe berlinezi. La rândul ei, Compania de Apă din Hamburg (Hamburg Wasser) a pus sub lupă cifrele consumului de apă în orașul hanseatic, analizând impactul celor două săptămâni de izolare asupra consumatorilor. Astfel, pentru intervalul dintre 23 martie și sfârșitul săptămânii trecute au obținut câteva rezultate interesante:
1.Vârful livrării de apă în orele dimineții s-a decalat cu peste două ore. Dacă, în condiții normale, cel mai mare consum din timpul săptămânii se înregistra între orele 7.45 și 8.15, acest interval s-a decalat acum între orele 9.30 și 10.00.
2. Consumul este doar puțin mai ridicat, per total. Dacă luăm în considerare consumul mediu în intervalul menționat, se poate constata o ușoară creștere a acestuia în anul în curs față de media anilor anteriori. Astfel, necesarul de apă al populației se situează anul acesta cu 1,3% deasupra mediei consumului începând cu 2016. Dacă este din cauza crizei de coronavirus nu se poate afirma cu certitudine: pe de o parte, populația a crescut din 2016, pe de alta, în prezent lipsesc consumurile datorate, în condiții normale, turiștilor și navetiștilor.
3. Consumul de apă al populației nu este distribuit uniform pe zilele săptămânii. În luna martie, cea mai mare cantitate de apă a curs din robinete în zilele de miercuri. În schimb, consumul cel mai redus de apă s-a înregistrat în zilele de sâmbătă.
4. Începând cu închiderea școlilor din oraș, consumul de apă s-a mutat mai mult spre periferii. În zona de alimentare centrală (Mitte), ce deservește centrul Hamburgului, acolo unde se află marii consumatori comerciali, necesarul zilnic a scăzut cu 4,08% începând cu 16 martie. În schimb, în zonele de alimentare situate spre marginile orașului consumul de apă a crescut. Un exemplu: în zona Vest, consumul zilnic de apă e, în medie, cu 4,07% mai mare decât înainte de 16 martie.
Sursa: Compania de Apă din Hamburg
Link: https://www.hamburgwasser.de/privatkunden/unternehmen/presse/schlafen-menschen-in-hamburg-in-zeiten-der-krise-laenger/