Ați auzit, în toată această perioadă, cât de periculos este să strănuți sau să tușești, fără mască de protecție, din cauza picăturilor Flugge, în fapt principalele vinovate de transmiterea virusului Covid-19. Termenul se rostogolește în toate mediile științifice și nu numai, explicațiile sunt edificatoare și, totuși, ce sunt aceste picături și de unde provine numele lor?
Picăturile lui Flügge sunt picături de secreție nazofaringiană, ce conțin germeni patogeni. Ele sunt expulzate în aer prin tuse, strănut, conversație și pot rămâne în aer pentru perioade lungi de timp, contribuind astfel la transmiterea unor boli infecțioase de la un individ la altul prin intermediul aerului.
Bolile care pot fi de obicei transmise prin picăturile Flügge sunt: meningita bacteriană, varicela, gripa, coronavirus, guturaiul (răceala comună), faringitele streptococice, tuberculoza, oreionul, rubeola, rujeola, tusea convulsivă.
Cel care le-a descoperit a fost Carl Georg Friedrich Wilhelm Flügge (1847 – 1923), un bacteriolog, epidemiolog și igienist german, originar din Hanovra.

A studiat medicina la Göttingen, Bonn, Leipzig și München, iar în 1878 a fost lector de igienă în Berlin. Flügge a fost coleg cu Robert Koch (1843-1910), și cu doi cunoscuți asistenți ai lui de la Breslau: Wolfgang Weichardt (1875-1943) și Walther Kruse (1864-1943).
Carl Flügge a pledat intens, la vremea respectivă, ca igiena să fie o disciplină medicală independentă și a efectuat ample cercetări privind transmiterea bolilor infecțioase, cum ar fi malaria, tuberculoza și holera.
În anul 1890, el a demonstrat că și în timpul unui „discurs liniștit”, picături foarte mici (picăturile lui Flügge) sunt pulverizate în aer, ceea ce, înțelegem acum, poate deveni periculos.
În contextul pandemiei care a derutat întreaga omenire, aflăm că virusul COVID-19 se transmite de la om la om, dacă persoanele se află la o distanță mai mică de 2m, tocmai prin picăturile lui Flügge. Se presupune că transmiterea este similară cu cea a MERS-CoV şi SARS, pe cale respiratorie, prin picături de secreţie produse când o persoană infectată tuşeşte sau strănută.
Virusul nu merge singur, nu zboară prin aer, ci este purtat de picăturile fluide, de salivă, unele microscopice, altele mai mari aruncate de respirație, vorbire și, mai ales, de tuse.

Așadar, obligativitatea purtării măștii devine evidentă. Condiția, spun specialiștii, este aceea ca ea să fie purtată de 90% dintre oameni! Dacă sunt doi, cel contaminat nu mai împrăștie picăturile fluide, pentru că le reține masca, deci nu mai stropește în jur, iar cel care ar putea fi contaminat este protejat și de masca lui, dar și de filtrul măștii celuilalt.
De aici și imaginile Asiei, pe care le-am tot văzut în ultimii ani, cu oameni care poartă mască în orașele lor, în destinațiile turistice pe care le vizitează, pe stradă, în magazine, practic peste tot. Ei au trecut prin epidemii mari și au învățat o lecție dură.
Explicat detaliat, procesul este pe cât de interesant pe atât de înspăimântător: de fiecare dată când strănuţi sau tuşeşti, se formează un nor de picături care pot parcurge o distanţă de până la şase metri.
Nimic nu este mai eficient în limitarea răspândirii virusurilor sau bacteriilor decât gestul de a-ţi acoperi gura cu mâna când strănuţi sau tuşeşti, spun specialiştii.
Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), Boston relevă că, în timpul unui strănut sau în timpul tusei, omul expulzează un „nor“ alcătuit din gaz, aer cald şi umed, în care se regăsesc în suspensie picături de diverse dimensiuni. Picăturile conţin agenţii patogeni care transmit boli.
Potrivit cercetătorilor de la MIT, norul respectiv menţine în aer picăturile infecţioase mai mult timp decât credeau specialiştii în trecut. Acestea pot parcurge astfel o distanţă şi mai mare decât se ştia, în special picăturile cele mai mici. Motivul? Interacţiunea dintre picături şi faza gazoasă a norului. De fapt, aceste interacţiuni creează o circulaţie aparte a picăturilor în cadrul norului, care-i permite acestuia să se mărească şi chiar să-şi schimbe direcţia.
„Fără nor, picăturile mai mari de 100 de micrometri se propagă până la cel mult 2 metri, în vreme ce picăturile mai mici (între 1 şi 50 de micrometri) nu ar depăşi un metru. Dar, ţinând cont de norul pe care-l formează, constatăm că picăturile mari cad primele, iar cele mici pot parcurge chiar şi 6 metri“, explică un cercetător de la MIT. Aduse de nor, picăturile de 100 de micrometri parcurg o distanţă de cinci ori mai mare decât se credea până acum, în vreme ce picăturile mici pot călători de 5 până la 200 de ori mai mult.
„Dacă nu ţinem cont de situaţia reală, aceea a strănutului sub formă de nor, riscăm să subestimăm potenţialul de propagare a bolilor“, se mai precizează în studiu.
În plus, norul respectiv se deplasează şi pe orizontală, dar şi pe verticală, fiindcă aerul cald şi umed este mai uşor şi se ridică. Rezultatul: germenii contaminează foarte rapid întreaga încăpere şi, purtaţi de curenţii de aer, ajung chiar şi în alte încăperi.
În concluzie, oricât de tare ne-ar incomoda masca, purtatul ei devine un imperativ pentru evidenta noastră protecție și sănătate. O impun vremurile și realitatea aceasta care nu ne face plăcere, dar cu care va trebui să trăim o bună bucată de timp.