Impresionant, fără doar și poate, în lungime de 6 km… săpați în piatră, unificator al Mărilor Ionică și Egee, Canalul Corint a fost construit la finalul secolului XIX, stârnind uimire și admirație până în prezent. El delimitează Peloponezul de restul teritoriului grecesc și scurtează drumul vaselor cu 400 de km, asta dacă-l pot traversa, fiind suficient de “suple”.

Canalul Corint a fost finalizat în urmă cu exact 127 de ani, pe 6 august 1893, iar construcția sa a durat 12 ani. Proiectul realizării are o poveste fascinantă: a început într-o epocă situată cu mult înaintea erei noastre (secolul VII), pe vremea tiranului Periander. Grecii acelor vremuri s-au oprit însă din visare, căci nu s-au încumetat la o asemenea lucrare, conștienți fiind că puterile lor ar fi fost depășite în confruntarea cu terenul deosebit de dificil.

Ulterior, Demetrius I a plănuit să realizeze canalul, dar, din nou, fără succes,  materializarea proiectului fiind abandonată. Nici Iulius Caesar n-a fost străin de mega construcția din Corint, însă n-a mai apucat să schițeze pașii de realizare pentru că a fost asasinat.

Lucrările Canalului Corint au început efectiv în vremea împăratului Nero când însuși împăratul a efectuat primele lovituri de sapă, cu una de argint! În acea epocă s-au săpat șanțuri late, la ambele extremități ale viitorului canal și au fost realizate puțuri, pentru a se stabili ce fel de roci urmau a fi dislocate. Sfârșitul vieții împăratului Nero a determinat încetarea lucrărilor, dar actualul canal se află exact pe amplasamentul stabilit atunci, în secolul I e.n.

Grecii și-au păstrat ambiția realizării canalului, după ce a fost dat în exploatare canalul Suez, egiptenii fiind, și cu alte ocazii, o sursă de inspirație pentru ei. Urma ca lucrarea de excavare a pământului să fie realizată de către o întreprindere din Franța, dar dificultățile antreprenorului au dus la stoparea activității. Părea că lucrările la canal nu vor mai fi isprăvite, iar visul frumos se transforma într-o himeră.

În cele din urmă, complexa lucrare a fost preluată de către o firmă băștinașă și, sub coordonarea a doi arhitecți maghiari care participaseră anterior la proiectul canalului Panama, canalul Corint a fost terminat.

Este o realizare tehnică de excepție a acelor vremuri, aspectul său frapând prin îngustime. Lățimea redusă, de doar 21-25 de metri și adâncimea nu prea mare, de 8 metri, fac imposibilă traversarea sa de către vasele de mare tonaj. Din punct de vedere turistic, Canalul Corint rămâne însă un punct de tranzit și un punct de atracție important, prin aspectul său neobișnuit, captivant, unic!