L-am “văzut” bine pe Petrică, în urmă cu vreo șase ani, atunci când, într-o conjunctură solară și destinsă, i-am surprins melancolia, în timp ce privea adânc marea și recita niște versuri, cred că din Eminescu. Noi, cei dați pe veci întinderilor albastre, avem un fel al nostru de-a ne recunoaște, rezona, înțelege…neînțeleși fiind de fapt, câteodată, nici chiar de noi. Cert este că, atunci, am realizat că Petrică Bold este un coleg pe cinste, cum la fel de adevărat e că, de atunci, reconfirmările au fost permanente.

Mi-ar fi plăcut de Petrică și dacă n-ar fi fost admiratorul lui Lucian Blaga, și dacă n-ar trăi zi de zi cu “Hronicul și cântecul vârstelor” de parc-ar fi fost scris special pentru el, și dacă și-ar ascunde sensibilitățile pe fundul mării, și dacă le-ar aduce la liman, și dacă…pentru că respect omenia și admir buna cuviință de când mă știu.

„Sat al meu, ce porţi în nume/sunetele lacrimei/la chemări adânci de mume/în cea noapte te-am ales/ca prag de lume/şi poteca patimei.

Spre tine cine m-a-ndrumat/din străfund de veac/în tine cine m-a chemat/fie binecuvântat/sat de lacrimi fără leac”.

Să purcedem, așadar, în lumea lui Petrică Bold, șeful Serviciului Administrativ și Patrimoniu din Aquatim!

 Bănățean din Sânmihaiu Român, crescut în spiritul bunului simț funciar, vorba lui, absolvent de Drept, ambițios, iubitor de oameni și meserie, colegul nostru a pășit în Aquatim, în anul 2004, după o admirabilă carieră în administrație, ca secretar al primăriei natale, unde și-a câștigat locul după o selecție complexă și grea.

Până să intre în familia noastră, Petrică a „traversat” stări unice și memorabile: regimul comunist, Revoluția, tranziția spre democrație. Munca în Primăria din Sânmihai n-a fost un balet, ci, dimpotrivă, un staccato perpetuu printre acte, legi și hotărâri importante. Fascinant! Asta-i concluzia lui.

Deși administrația l-a mai vrut secretar, deși a acceptat inițial oferta, cea nouă, din 2004, de-a manageria juridic documentele unei companii precum Aquatim, i-a decis calea, fără vreun regret. Norocul nostru!

Din 2006, conduce Serviciul Administrativ și Patrimoniu, funcție complexă și mai mult decât dinamică, odată ce are pe umeri, după cum urmează: administrativul, cu toate serviciile, arhiva, urmărirea în exploatare a construcțiilor, patrimoniul, în fapt, unul dintre cele mai verificate departamente din Aquatim de instituțiile statului.

În ultimii doi ani, a dus o muncă titanică, de mutare a serviciilor destinate special clienților, în locația de pe strada Enric Baader, căci de la pereți, cabluri, mufe, birouri, scaune, computere, oameni, totul a presupus o cursă contra cronometru, pro consumatori. E mulțumit de rezultat și consideră că este evidentă creșterea calității serviciilor, dar și a gradului de confort al clienților, fără a fi doar o sintagmă. Call Centerul Aquatim e un succes.

„Nu mă plictisesc niciodată, e atât de dinamic totul. În permanență, trebuie să identific problemele, să găsesc soluțiile, să previzionez, pentru că multe dintre idei sunt cu bătaie lungă, să fiu în priză tot timpul, ceea ce și fac, din drag, cu drag. De când am venit în Aquatim, m-am străduit să…zidesc! Mă refer la metafora mai largă. Sper că am reușit”, ne povestește Petrică.

Devotat echipei lui de 41 de oameni, la rându-le devotați lui, Petrică e, cert, solar, blând, pregătit oricând să ia mătura sau lopata în mână, dacă e nevoie, dar și cartea, atunci când vremurile o cer, ori ele o cer!

„Citesc enorm, o carte pe săptămână. Din toate domeniile și genurile. Cei care nu citesc, nu simt mirosul hârtiei, nu știu ce pierd!”, este convins colegul nostru.

Cât despre Blaga…aici e o adevărată taină, deci nu se poate explica, doar simți.

“Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului. Urmele  acelei  tăceri  iniţiale le caut însă în zadar în amintire. Despre neobişnuita înfiinţare a graiului meu aveam să primesc o înşirare de ştiri numai târziu, de la mama şi de la fraţii mei mai răsăriţi”, își murmură în gând Petrică, din același preferat “Hronicul și cântecul vârstelor”.

Pandemia? O resimte acut și-i lipsesc interacțiunile cu oamenii, cu cei dragi, colegi sau familie extinsă deopotrivă. E convins că va trece, dar și că ne va lăsa schimbați, într-un fel pe care, sigur, nu ni l-am fi dorit. I se face des dor de copilărie, de colbul străzii, de bunica și de mâna ei fragilă, care-l conducea la biserică, trăiește cu ochii deschiși rostogoliri de amintiri și stări de atunci, îi e dor de Viena și de Strauss, de un Crăciun acolo, de…libertate. Știe că sărbătorile astea vor fi altfel, deci le vrea depășite repede, cum știe și că empatia, bunătatea, altruismul, buna cuviință și omenia sunt singurele care ne pot trezi și transforma în ceea ce, sigur, am fost odată și, nepermis, am uitat…

Despre melancoliile lui Petrică Bold aș putea scrie tare mult și cu patos, pentru că îl înțeleg așa de bine, ideea este că acest om drag, care crede cel mai tare în Dumnezeu, merită devoalat colegilor, dar și vouă, cititorilor, mai ales acum. Acum, în vremi grele și pentru oamenii tari, darmite pentru cei care gândesc cu sufletul, acum, când ura trebuie topită și îngropată adânc, acum, când trufia trebuie desființată ca termen, acum, când disprețul față de aproapele tău trebuie tăiat în trei și aruncat în cele patru zări. Acum, când nu mai este timp decât pentru…toate cele în care crede și se încrede Petrică Bold.

Dragul meu, am plans și când am scris….MULȚUMESC!