Medicul specialist în Medicina Muncii, Cristina Nica, îngerul păzitor al angajaților Aquatim, ne-a oferit recent un interviu, categoric mobilizator și încurajator, menit să ne ajute – sperăm și pe voi! – să trecem prin această majoră încercare a psihicului, în pandemia care a dat peste cap absolut tot ceea ce știam, trăiam, simțeam.
Caldă, empatică și generoasă, Cristina Nica nu deține, vorba ei, rețete miraculoase de supraviețuire în situații de criză, dar, categoric, știe unde și cum să puncteze esențialul. Esențial de care trebuie să ținem cont cu toții, acum, dacă vrem să ne eliberăm temerile și fricile nemaintâlnite. Regula e simplă: capul sus! Niciun rău nu vine în viețile noastre pe termen nelimitat!
Cristina Nica, pentru voi, cu drag:
- Cum gestionezi relația cu angajații Aquatim, cum îi simți, în această perioadă tensionată, cât de speriați sunt de pandemie?
Sigur că perioada este într-adevăr una tensionată, cu multă încărcătură negativă, motiv pentru care este foarte important să lucrăm mai activ cu psihicul nostru pentru a ne menține în echilibru. Mai ales ținând cont de faptul deja cunoscut că, atunci când ne lăsăm pradă tristeții, temerilor, pesimismului, ne “scădem vibrația”, ceea ce ne lasă oarecum “descoperiți” vis-a-vis de atacul agenților patogeni, prin prisma unei breșe imunitare. Colegii noștri – oameni suntem toți, până la urmă– se raportează diferit la pandemie, unii abordând chiar extremele: fie nu le pasă sau nu cred în autenticitatea acesteia, fie reacționează excesiv și consideră fatală chiar și o minimă posibilitate de a intra în contact cu persoane care la rândul lor au intrat în contact cu…și tot așa. Aici e foarte important să cunoaștem câteva noțiuni de bază: ce înseamnă “contact”, “contagios”, când e indicat să ne testăm și când nu; de asemenea, pot să spun că am observant diferența de “confort psihic” atunci când oamenii sunt puși în fața unei situații concrete (ex: un coleg depistat pozitiv). Astfel, cei care au respectat măsurile basic (masca, distanța socială, igiena mâinilor) au primit mai liniștiți o astfel de veste, față de cei care inițial au ignorat situația, nu s-au protejat; aceștia au fost realmente bulversați atunci când au realizat că i se poate întâmpla oricui și că “lațul se strânge”.
- Care ar fi sfatul/îndemnul nr. 1 pentru noi toți?
Să rămânem pozitivi în termeni psiho-emoționali: să ne raportăm cu obiectivitate la informațiile pe care le primim (și să ne asigurăm că suntem informați din surse sigure, verificate), să încercăm să ne trăim viața acceptând că temporar trebuie să respectăm niște măsuri, dar asta nu ne împiedică să ne bucurăm de familie și de toate lucrurile frumoase din jurul nostru; să știm să căutăm frumosul și binele din orice situație. Putem în continuare să iubim animalele, florile, arta…poate este chiar momentul în care putem petrece mai mult timp noi cu noi înșine, să ne punem ordine în gânduri, obiective de viitor, să ne aplecăm deasupra pasiunilor pentru care poate până acum nu am avut timp.
- Citim tot mai des despre efectele demonstrate ale vitaminei D în lupta cu coronavirusul. Crezi în aceste studii? Poți să dezvolți?
Cred în importanța vitaminei D pentru organismul nostru, deși doar în ultimii ani studiile s-au concentrat pe demonstrarea rolului acesteia. Nu este vorba de un efect specific în lupta cu SarsCoV2, ci de un rol demonstrat deja în ranforsarea imunității. De altfel, vitamina D (forma biochimică finală a acesteia fiind sintetizată la nivelul pielii) este importantă și în absorbția si fixarea calciului – deci sprijină sistemul osos. În plus, ajută la buna funcționare a sistemului nervos, cardio-vascular, hormonal. Aici vreau să subliniez următoarele aspecte: se recomandă totuși administrarea vitaminei D după o dozare a nivelului acesteia în sânge (nu toate persoanele au din oficiu deficit de vit. D); de asemenea, înainte de a goli rafturile farmaciilor, trebuie să ne asigurăm un aport alimentar corespunzător (consumând alimente bogate in vit. D ne asigurăm o sursă naturală, evident superioară unui produs de sinteză). Exemple de alimente bogate in vitamina D: pește gras, ciuperci, gălbenuș de ou, carne de vită, mai ales ficat, iaurt, brânzeturi.
- Cum ne putem crește imunitatea în această perioadă?
Aceasta este o discuție lungă, care poate fi redusă la corolarul unui stil de viață sănătos: alimentație corespunzătoare, odihnă suficientă, activitate fizică (mișcare și oxigenare), combaterea stresului și menținerea echilibrului psiho-emoțional, combaterea viciilor (care vin cu un stres toxic și oxidativ suplimentar), organizarea cât mai eficientă a vieții de zi cu zi). Aș adăuga suplimentele alimentare – nu haotic, ci corect dozate și din surse cât mai aproape de natural. Cheia oricărei discuții de gen este SĂ FIM PONDERAȚI, cu măsură în ceea ce facem sau consumăm.
- Cât de mult influențează spaima un organism teoretic sănătos? Dar unul cu boli asociate?
Pe primul îl erodează și îi creează toate premisele instalării diverselor afecțiuni (chiar și psihice – anxietate, depresie; acesta este un fapt constatat deja și printre colegii noștri). Bolile asociate pot fi agravate, amplificate de starea depresivă. Pot apărea decompensări ale unor afecțiuni care erau stabile sub tratament. Inducerea ideii de boală, inițial la nivel psihic, se poate transpune la un moment dat și în plan fizic.
- Cum vezi tu sfârșitul pandemiei? Cum va arăta el? În funcție de ce? Când?…
Va trebui ca omenirea să treacă prin boală; doar o parte (relativ mică, cred eu, se va imuniza prin vaccinare). Procesul de imunizare naturală este de durată și lasă victime, dar ține de noi să ne repliem după bulversarea de la începutul pandemiei, să depășim momentul CU LECȚIA ÎNVĂȚATĂ și să trăim frumos, cu demnitate, viața care ne-a fost dăruită. Fără să frizez filozofia, mă gândesc la faptul că Universul ne-a tras de mânecă.
Personal, eu voi trăi sfârșitul pandemiei ca pe un vis urât care se risipește și știu că acel moment va veni. Poate că nu vom mai fi cei care am fost, dar trebuie să devenim varianta noastră mai bună, după ce încercarea prin care am trecut ne-a deschis ochii și ne-a arătat de fapt care sunt lucrurile noastre cele mai de preț: sănătatea, familia, iubirea. Nu neapărat în această ordine.
Dragi colegi, fiți sănătoși și rămâneți …pozitivi, LA MINTE ȘI LA SUFLET!
Crenguța Radosav