Cine sunt ama?
Ama, care înseamnă în japoneză „doamnele mării”, sunt femei care se scufundă în mare pentru a aduna fructe de mare și perle.
Legenda spune că aceste sirene ale mărilor au apărut în urmă cu mai bine de 3000 de ani. Deși în zilele noastre ele mai poartă uneori costum de neopren, pe vremuri se scufundau îmbrăcate doar într-o pânză albă. Se crede că această culoare a fost aleasă inițial pentru a ține rechinii la distanță. Chiar și acum majoritatea preferă să plonjeze în mare având pe ele doar costumul tradițional, din pânză albă. Dat fiind că niciodată nu poartă echipament de scufundări, respectiv tub de oxigen sau instrumente ajutătoare, aceste doamne sunt considerate un fel de „free-divers” tradiționale.
Primele însemnări privind scufundătoarele ama datează din anul 927. Femeile care practicau această îndeletnicire aduceau în general fructe de mare și rareori perle, având onoarea de a procura delicatese marine pentru împărații Japoniei. În secolul al XIX-lea, când cererea de perle a explodat, a crescut enorm și cererea de ama capabile să le găsească. Acum însă, căutătoarele de perle atât de prețuite odinioară, sunt privite doar ca atracții turistice, pe măsură ce numărul lor scade dramatic în fiecare an. Dacă în anii 1940 de exemplu existau aproximativ 6000 de ama pe coastele Japoniei, acum au mai rămas maxim 2000.
Fetele începeau scufundările în jurul vârstei de 12 – 13 ani, fiind antrenate de femeile mai în vârstă. Deși își începeau cariera devreme, ele continuau să se scufunde până la 70 – 80 de ani, având de cele mai multe ori o sănătate robustă, datorată disciplinei și antrenamentului zilnic. În Japonia, femeile au fost întotdeauna considerate scufundătoare mai bune decât bărbații datorită distribuției diferite a grăsimii în corp și capacității crescute de a-și ține respirația.
Secretul scufundării perfecte
Motivul pentru care aceste femei sunt atât de bune la ceea ce fac se pare că îl constituie tehnica de respirație prin care expiră aerul din plămâni printr-un șuierat la ieșirea la suprafață. Șuieratul a devenit o caracteristică definitorie pentru ele, fiind o tehnică unică, specifică numai lor.
În lumea femeilor ama datoria și superstițiile joacă rolurile principale. De aceea un articol vestimentar care a rămas neschimbat până în zilele noastre este năframa, ornată cu simboluri mistice, care aduc noroc scufundătoarei și o păzesc de pericolele adâncurilor. De asemenea, ama construiesc mici altare lângă locația unde se scufundă, unde aduc ofrande zeilor la întoarcerea din apă, pentru a le mulțumi că s-au întors tefere.
Cu toate acestea, să nu uităm că femeile ama nu folosesc nici un echipament de scufundare în apele reci, străbătute de curenți periculoși. Accidentele nu sunt rare, la fel ca întâlnirile cu rechinii, iar frigul este omniprezent.
Secretul, explică scufundătoarele, este cât de repede poți strânge „prada”. Dedesubtul valurilor, uneori ținându-și respirația chiar și 2 minute, doamnele mării trebuie să fie eficiente și hotărâte, pentru a se întoarce la mal cu gălețile lor de lemn pline de melci, arici de mare, homari și caracatițe. Deși nu mai caută perle, ama își vând în general la preț bun captura, ducând un trai decent.
Viitorul incert
Chiar și așa, numărul acestor femei neînfricate scade pe zi ce trece, iar ele sunt împăcate cu ideea că ar putea face parte din ultima generație de ama. Fetele de acum nu mai sunt interesate de acest mod de viață, astfel că media de vârstă a scufundătoarelor este de aproximativ 65 de ani. Unele dintre ele au chiar 80 de ani sau mai mult.
Problema este că tinerele japoneze nu mai văd beneficiile acestei meserii. Pe de o parte, fructele de mare se găsesc în cantități tot mai mici, iar o zi proastă la scufundări poate însemna o sumă nesemnificativă de bani, care nu justifică riscurile majore.
De asemenea, femeile ama au devenit victimele pescuitului comercial, care continuă să reducă drastic cantitatea de viețuitoare marine. Pentru a preveni dispariția unor viețuitoare, guvernul a impus reguli foarte stricte, care însă le afectează și pe ama, ele ne mai având voie să „culeagă” orice doresc de pe fundul mării.
Cu toate acestea, salvarea femeilor ama și a tradițiilor acestora ar putea veni din turism. Pe vremuri era extrem de greu, dacă nu imposibil să vezi interiorul unei colibe tradiționale unde se adunau și socializau ama după scufundări, însă în zilele noastre, aceste femei curajoase au înțeles că trebuie să se adapteze pentru ca modul lor de viață să nu piară de tot. Astfel, au decis să deschidă ușile colibelor pentru a turiștii să privească înăuntru. Vizitatorii pot gusta mâncăruri tradiționale, gătite pe loc din „recolta” zilnică de pe fundul mării, le pot cunoaște pe ultimele reprezentante ama și le pot afla poveștile și legendele.
Deși lucrează și trăiesc într-un mediu aspru și periculos, puținele ama rămase nu și-ar schimba meseria pentru nimic în lume. Se bucură de fiecare zi și de fiecare scufundare, privind cu optimism în viitor.
http://www.bbc.com/travel/story/20160829-the-last-mermaids-of-japan
