În istoria recentă, „Proiectul Manhattan“ este considerat o demonstrație de forță aproape la fel de costisitoare ca și aselenizarea. Peste 125.000 de persoane au lucrat cu ardoare pentru a construi prima bombă atomică înaintea germanilor. Oamenii de știință au pus…știința înaintea oricăror convingeri morale și, în 16 iulie 1945, au proiectat iadul, dintr-un veritabil paradis.

Părintele bombei atomice a fost fizicianul american Robert Oppenheimer, șeful Laboratorului Los Alamos, conducătorul Proiectului Manhattan din timpul celui de-al doilea război mondial⁠, care a girat dezvoltarea primelor arme nucleare utilizate în bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki.

Prima bombă atomică a fost detonată pe 16 iulie 1945, în testul Trinity în New Mexico. Oppenheimer remarca imediat după: „Acum sunt prefăcut în Moarte, distrugătorul lumilor”. Fizicianul a avut mustrări de conștiință toată viața pentru implicarea în acest proiect, chiar dacă a admis că a fost mai mult decât necesar.

Cum a pornit totul?

La 9 octombrie 1941, cu puțin timp înainte ca Statele Unite ale Americii să intre în al Doilea Război Mondial, președintele Franklin D. Roosevelt a aprobat un program de urgență pentru a dezvolta o bombă atomică. În mai 1942, președintele Comitetului de Cercetare în Apărarea Națională⁠ l-a invitat pe Oppenheimer să lucreze la calculele reacției în lanț cu neutron. În iunie 1942, Armata SUA a înființat Districtul Ingineresc Manhattan. Oppenheimer și superiorii săi au hotărât că, pentru a avea securitate și coeziune, au nevoie de un laborator secret, într-o locație izolată.

Căutând un posibil astfel de loc, la sfârșitul anului 1942, Oppenheimer s-a oprit la Santa Fe, New Mexico, unde funcționa o școală privată pentru băieți numită Los Alamos Ranch School⁠. Laboratorul Los Alamos a fost construit pe locul școlii, preluând unele dintre clădirile sale, în timp ce multe altele au fost ridicate în mare grabă. Acolo, Oppenheimer a adunat un grup de fizicieni de top ai vremii, pe care i-a denumit luminaries.

Drumul dintre Santa Fe și Los Alamos este una din cele mai frumoase rute din statul american New Mexico, cu un peisaj spectaculos. Oppenheimer a sperat că acest peisaj îi va inspira pe oamenii de știință implicați. Așa a și fost!

Într-o cruntă ironie, Los Alamos este… paradisul care a născut prima armă de distrugere în masă.

În acest loc idilic, Robert Oppenheimer a condus „Proiectul Manhattan“, planul prin care președintele american Franklin D. Roosevelt dorea să câștige cursa înarmării nucleare înaintea Germaniei lui Hitler. Fizicianul a adus la Los Alamos o echipă „spectaculoasă, nemaivăzută până atunci laolaltă, de spirite geniale” care să efectueze cercetările în cadrul acestui proiect militar.

Echipă de genii ale chimiei și fizicii

Printre cei cooptați s-au numărat câștigători ai premiului Nobel – Enrico Fermi, Niels Bohr și Hans Bethe, până la final Los Alamos găzduind 6000 de oameni de știință și familiile lor. La toate laboratoarele și centrele de producție din cadrul proiectului au lucrat, în total, peste 125.000 de oameni.

Chimistul William Hudgens rememora, la 70 de ani distanță de la eveniment, în aula școlii amintite, care servea odinioară atât drept cantină, cât și ca sală de ședințe echipei de cercetători: „Toată lumea se cunoștea cu toată lumea. Nu existau ierarhii. La prânz, oricine putea să se așeze lângă Robert Oppenheimer. Acesta era „total amabil”, toți îi spuneau „Oppi”.

Era o trupă tânără, cu vârsta medie 26 de ani. William Hudgens își amintește că au avut loc multe petreceri, stropite din belșug cu alcool. Simultan, se muncea din greu, în condiții de stres. “Eram cu toții foarte îngrijorați că germanii vor reuși primii să construiască bomba atomică, o armă decisivă în balanța războiului,“ spune Hudgens.

Resurse nelimitate, test reușit

Pentru guvernul american, Proiectul Manhattan avea prioritate absolută. Ceea ce a început în 1940 cu un buget de 6000 de dolari, ajunsese cinci ani mai târziu la două miliarde, fiind cel mai costisitor proiect de cercetare după aterizarea pe Lună.

Pe 16 iulie 1945 a venit ziua primului test. A fost aleasă în acest sens bomba pe bază de plutoniu, care era mai complicată decât cea cu uraniu. Aceasta din urmă nu a mai fost testată, pentru că nu exista destul uraniu îmbogățit pentru a construi o a doua bombă.

Loc al testului: White Sands Missile Range, o zonă accidentată, la fel de mare cât suprafețele regiunilor Pennsylvania, Rhode Island și Washington DC laolaltă. 60 de fermieri au fost obligați să cedeze terenurile lor armatei americane. Aceeași Armată americană permite doar o dată pe an vizitarea locului istoric. Acum, acesta este un monument simplu de piatră care amintește de locul primei explozii nucleare din istorie. Radiațiile la fața locului sunt încă de 10 ori mai mari decât nivelul normal.

Nu se observă niciun fel de crater. Pe gardul de protecție sunt lipite fotografii de la explozie. Deflagrația a fost urmărită de la o distanță sigură de Oppenheimer și de șeful proiectului, generalul Leslie R. Groves. Martorii oculari de atunci au fost impresionați de frumusețea ciupercii atomice și a luminilor exploziei…

La doar o lună de la acest test, americanii au lansat bombele nucleare asupra orașelor japoneze Nagasaki și Hiroshima. „A fost un sentiment de ușurare, dar nu s-a sărbătorit”, declara un chimist, participant la experiment. „Nu puteam sărbători ceva care a dus la moartea atâtor oameni.”

Detonarea bombelor a salvat însă probabil milioane de vieți, pentru că a scurtat războiul. Mulți oameni de știință participanți la proiect împărtășesc această poziție, chiar dacă remușcările încă există. Proiectul Manhattan a fost știință de excepție pentru o situație pe măsură.