Inedit, original, ingenios. Așa ar suna descrierea perfectă a…Veneției României, un loc de agrement aparte, deschis recent la Iași.

Distracția se combină perfect cu natura, prima impresie fiind aceea că traversezi deodată Italia, Thailanda, Cambodgia, Bali, Vietnam și Singapore. Inspirați de culturile asiatice şi de locurile în care și-au petrecut vacanțele, dar si de pasiunea pentru călătorii și civilizații îndepărtate, acţionarii locului care marchează o premieră lăudabilă – cea mai mare piscină plutitoare din Europa –  au adus în dulcele târg al Ieșilor câte ceva, esențial, special, frumos, din ceea ce au experimentat.

Locul, care se numește Tiki Village, a fost igienizat, s-au plantat copaci, vegetație și gazon, totul fiind realizat în colaborare cu Apele Române. Proiectul nu a presupus nicio defrișare și a generat imediat îmbogățirea faunei, în zonă fiind acum păsări specifice deltei: rață sălbatică, sitar, stârc cenușiu, stârc pitic, lișiță, găinușă de baltă, pescăruș albastru.

Designul este unic și ecologic, toate materialele folosite fiind autentice, (lemn, stuf, nisip). Stuful este adus direct din Delta Dunării, nisipul de la malul Mării Negre, Siretului și Prutului, iar totemurile care înfrumusețează locația sunt sculptate manual din trunchiuri de lemn masiv, de către sculptori consacrați care au lucrat în America de Sud. Conceptul se inspiră din culturile insulelor din Indochina și Polinezia, începând de la nume și până la regulamentul intern.

„Tiki”, în cultura amerindiană, înseamnă „primul om”.

Așadar, Tiki Village, singura piscină plutitoare din România și cea mai mare din Europa (250 mp), concepută si construită în Thailanda, vă așteaptă pe toți cei care nu ați decis încă unde vă veți petrece concediul, vara aceasta, la Iași! Din ce-am văzut și studiat, alegerea nu are cum să dea greș!