A părut ușor s-o conving să facem acest interviu, căci e o fire deschisă, vorbăreață foc, deținătoarea – simțeam! – unei povești captivante de viață, ce merită dată mai departe, nouă, vouă, nu pentru a formula rețete miraculoase sau tipare de succes (există, oare, așa ceva?), ci pentru a reașeza  în minți și suflete certitudini legate de ambiție, determinare și pasiune. Doar că, așa cum se întâmplă în cazul oamenilor înzestrați cu mult bun simț, reținerile în a-și puncta, public, “aplauzele” anilor scurși întru profesia Balanței au fost tipice unui…Rac. Admirabil ȘI acest lucru, aleasă postura.

Cum, în absolut orice, finalitatea contează, iată fila inedită a omului Monica Bold, coordonator al Compartimentului Juridic din Aquatim!

Mică la stat, mare la sfat (și iute la mânie, fix când trebuie), odinioară fetița de la… Palat a decis că dreptatea e cea mai sigură călăuză și cel mai de preț aliat al existenței sale, chiar de atunci, din copilărie.  “Am avut privilegiul de a vizita Palatul Dicasterial de mică, tatăl meu fiind arhivar la Tribunalul Timiș, unde a slujit peste 30 de ani. Îmi amintesc cu drag de bunica maternă, care mă ducea la serbările organizate pentru Moș…Gerilă, unde, alături de copiii altor funcționari, dădeam reprezentații pe podiumul amenajat în sala de judecată nr.74. – sala fiind, la acea vreme, destinată divorțurilor. Bunica avea, VEȘNIC, haine de schimb pentru că, neastâmpărată fiind, până la momentul cu pricina, mă jucam prin arhivă pe sub mesele unde avocații studiau dosarele. Pe atunci, dușumelele erau curățate cu…motorină.”, povestește, pe atunci ștrengărița de soi, acum doamna pe măsură.

Monica Bold n-a plecat niciodată de tot din copilărie, nici când, atrasă fiind de mașina de scris a tatălui, țăcănea în litere, spre disperarea tuturor, nici acum, când domeniul pe care-l gestionează ar putea duce pe oricine direct în pragul de sus al stresului, căci fără întoarcerea la frumosul perpetuu nu poți birui urâtul inevitabil.

Absolventa Facultății de Drept din cadrul Universității Europene ”Drăgan” din Lugoj, a studiilor aprofundate în Drept Comercial – Disciplina contracte comerciale internaționale – din cadrul Universității de Vest din Timișoara și a masterului în Drept Comunitar la Universitatea de Vest din Timișoara, cu un curs de Formare Mediatori (profesie liberală ca și cea de avocat), Monica și-a început cariera profesională în perioada 1986-1999, în calitate de grefier la Judecătoria Timișoara și la Tribunalul Timiș.

Respectul ei față de robă este sfânt și vine și dintr-o altă felie frumoasă și importantă de viață, detaliile fiind cele care, da!, fac diferența. Amintirile Monicăi sunt…la virgulă, atât de mare a fost emoția,  atât de evident impactul emoțional:

“În 1986, după terminarea Liceului de chimie Azur din Timișoara, am fost angajată temporar la Judecătoria Timișoara, pe post de funcționar, învățand să întocmesc citații pentru primul termen de judecată. Fascinată fiind de sala de judecată, am rugat-o pe una dintre grefierele cu experiență (Silvia Matica) să mă pregătească pentru postul de grefier. După două săptămani de practică în birou (redactat încheieri de ședință, întocmit citații, comunicări, adrese etc.), cu îngăduința domnului judecător Brătuianu – președintele Judecătoriei, am pășit sfioasă în sala de judecată, alături de doamna grefier Matica și de domnul judecător Cristian Dacu, într-un complet ce judeca cauze penale. Mă simțeam deja importantă, purtam robă, luam notițe (pentru redactarea ulterioară a încheierilor) și mai ales stăteam sus pe podium alături de oameni importanți care împărțeau dreptatea!”.

Construcția din inima Timișoarei, ce imită arhitectural Palatul Medici din Florența, acesta prin care alerga odinioară la spectacolele de Crăciun a ajuns să însemne pentru Monica Bold reper de viață.

După 12 ani de „grefierat”, girând complete de judecată ce judecau litigii de muncă, cu nume sonore de magistrați, din civil și penal, judecătorii Ștefan Augustin, Dacu Cristian Alexandru, Michnea Ioan, Gabriela Sîrbu, Magdalena Mălescu, Floare Sîrbu, Silvia Românu, Adriana Corhan), oameni cu care s-a format profesional într-un mod exemplar, Monica a venit în Aquatim, în anul 1999, drept consilier juridic, cu o bază solidă și aceeași dorință de a onora dreptatea.

Din 2000, activează în cadrul Comisiei Juridice a Asociatiei Române a Apei ( ARA) – unde se dezbat spețe cu care se confruntă societățile de profil, contribuind la îmbunătățirea legislației specifice – iar din 2004 este membră a Asociației Profesionale Colegiul Consilierilor Juridici Timiș – statut ce îi conferă posibilitatea legală de a pleda cauzele Aquatim la instanțele de judecată, curtea de arbitraj.

În perioada 2010-2013, Monica Bold a lucrat în paralel, în calitate de expert pe probleme juridice,  la Fundația Româno-Germană din Timișoara (ONG) în cadrul a trei proiecte din Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), mai exact obiectul acestor proiecte a fost reconversia profesională a somerilor din județul Timiș. Al doilea job a fost, în egală măsură, unul de succes, pentru că s-a reușit angajarea a aproximativ 90% dintre cursanți drept personal în cadrul primului și unicului magazin Hornbach din Timișoara.

Ce a atras-o profund către această meserie? Potențialul nelimitat al jocului cu instrumentele legale și litera legii, în fapt momentul în care a înțeles că “măiestria unui consilier juridic bun nu constă doar în cunoașterea și aplicarea legii, ci în profunzimea interpretării ei în functie de interesele societății.”.

Monica s-a convins că activitatea de consilier juridic este o profesie a cărei viață este dominată de impredictibilitate, în care planurile și agenda zilnică reprezintă, în majoritatea zilelor, un lux: “Ajung adesea la sfârșitul zilei și constat că nimic din ceea ce era planificat nu a putut fi bifat pentru că urgențele, apariția unor situații neprevăzute în cadrul societății, au avut prioritate. Prin urmare, cred că nu este doar importantă, ci este absolut esențială prevenția, în toate formele sale. Stresul, agitația, oboseala, intensitatea emoțiilor, presiunea responsabilității, lipsa timpului pentru sine sunt prezente continuu și ne afectează constant sănătatea, iar prevenția timpurie și înțelegerea gestionării lor sunt esențiale.”.

Provocările profesionale în Aquatim sunt numeroase, complexe, diverse, pentru că și compania noastră este într-o permanentă dezvoltare. Monica este coordonatorul unui Compartiment de patru consilieri juridici și un referent, însă, în cadrul societății functionează mai mulți consilieri juridici, la Serviciul Achizitii Publice, Unitatea de Implementare a Programelor Internaționale, la Serviciu Call Center- Biroul contracte care se ocupă de încheierea contractelor de prestare/furnizarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. “Colegi care au terminat Facultatea de Drept avem și în cadrul Serviciului Resurse Umane, Serviciului Administrativ Patrimoniu, care, datorită cunoștințelor dobândite în facultate, își realizează sarcinile de serviciu cu succes.”, punctează, colegial și admirativ, Monica.

Consilierul juridic este de cele mai multe ori prima persoană căreia conducătorul instituției îi cere opinia cu privire la deciziile pe care urmeaza să le ia, începând cu documentele în baza cărora instituția funcționează din punct de vedere organizatoric iș continuând cu tot ceea ce înseamnă documente cu caracter juridic, contracte, notificări, tranzacții, culminând cu reprezentarea acesteia în fața tuturor autorităților și, nu în ultimul rând, în fața instanțelor de judecată de toate gradele. “Consider că un bun jurist nu este acela care ştie toate legile, ci acela care se îşi pregăteşte foarte bine dosarul şi câştigă procesul.”, mai spune colega noastră.

E o muncă titanică și pentru…titani, pentru că, deși, la modul general, legislația existentă ajută operatorul regional să funcționeze, există o groază de situații în care încurcă, pentru că este interpretabilă. Functie de complexitatea spețelor, dosarele sunt soluționate prin hotărari executorii, în medie între 15 și 18 luni, dar pot dura și trei, cinci sau chiar șapte ani.

E ca-n Antigona, consideră Monica Bold: veșnic împărțit între lege și morală, într-o veritabilă dragoste cu năbădăi, rupt în două, între etică și drept, deși cele două ar trebui să meargă…taler în taler.

Atunci când se detașează de toată vâltoarea în care-și duce practic a doua viață, Monica evadează în…albastru. Îi plac locurile exotice, izolate, obligatoriu la mal de apă, oamenii cu idei valoroase și cărțile bune.

“Îmi obțin resursele și energia pentru a continua din reușitele și succesul societății, din familie, din natură, din atitudinea pozitivă și umorul persoanelor din viața mea. Sunt o fire sensibilă și destul de fragilă, deși la prima vedere nu par așa. Consider că, indiferent de situație, întotdeauna trebuie să rămâi bun. Nu reușesc întotdeauna să-mi păstrez calmul, răbufnesc, apoi îmi pare rău, îmi trece destul de repede, însă, conștient, nu fac rău nimănui. Vreau să-mi trăiesc viața cu folos, să fiu bine eu cu mine și ceilalți cu mine, nu renunț vreodată la ținte, mă lupt să le ating, încerc, insist, persist! Ideea este să nu renunți la tine, la forțele tale, la ceea ce știi că poți face bine și poți lăsa celorlalți, care au nevoie. DUM SPIRO SPERO! (Cât timp mai respir, înseamnă că sper!)”.

Știu că Monica Bold mai speră și-ntr-o lume ideală, ca aceea din palatul copilăriei, când, plină de motorină și praf de dosare grele, sărea prin sălile Dreptății, convinsă fiind că ea se (va) obține ușor. Mai știu că prietenia cu un om ca ea te va salva oricând de concluzii pripite despre semeni, la modul general. În particular, știu că racii sunt campioni în a oferi totul, fără a cere în schimb nimic, deci….desăvârșiți. N-o laud, o definesc și atât.

La mulți ani, Monica, să-ți fie viața fericire, acolo sus, pe podium!