Pe 21 iulie 1983, la stația Vostok din Antarctica de Est, s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură de pe Pământ: -89,2 °C (−128.6 °F; 184.0 K).

Peste ani, în 10 august 2010, observațiile prin satelit au măsurat o nouă temperatură de suprafață extremă, de -93,2 °C (-135,8 °F; 180,0 K), de-a lungul crestei între Dome Argus și Dome Fuji, la o altitudine de 3900 m. Rezultatul a fost raportat la cea de-a 46-a reuniune anuală a Uniunii Geofizice Americane de la San Francisco, în decembrie 2013.

Specialiștii susțin că este o cifră provizorie și poate face obiectul unei revizuiri.

De ce? Pentru că este posibil ca valoarea să nu fi fost înregistrată drept cea mai scăzută temperatură, fiind măsurată prin teledetecție și nu prin termometre la sol, spre deosebire de înregistrarea din 1983.

Temperatura ce dă oricui fiori…reci o reflectă pe cea a suprafeței de gheață, în timp ce citirile de la Vostok măsoară aerul deasupra gheții, astfel încât cele două nu sunt direct comparabile. Cu toate acestea, este foarte probabil ca temperatura reală pe suprafață să fie mai mică decât cea înregistrată la Vostok, dar nu a fost confirmată oficial niciodată.

Stația Vostok (în limba rusă: Станция Восток) este o stație rusă de cercetare antarctică ce include foratul gheții și magnetometria. Vostok (în limba rusă înseamnă „Est”) este numită după nava lui „Fabian von Bellingshausen”, un pionier al Antarctidei.

Este situată la aproximativ 1.300 km de Polul Sud geografic, în centrul calotei de gheață „Antarctida de Est” și în cadrul Zonei Antarctice Australiene. Ca parte semnatară a Tratatului Antarcticii, Australia nu își exercită suveranitatea asupra teritoriului.

Vostok este unul dintre locurile optime de observație a schimbărilor în sfera magnetică a Pământului, fiind poziționat la 3488 de metri deasupra nivelului mării. Este cea mai izolată stație de cercetare cu sediul pe continentul antarctic, ce găzduiește 25 de oameni de știință, vara și 13 iarna.

Stația Vostok a fost instalată pe 16 decembrie 1957 (în timpul Anului Internațional geofizic) și a fost operațională mai mult de 37 de ani. Ulterior, a fost închisă temporar, din februarie până în noiembrie 1994.

În 1996, oamenii de știință ruși și britanici de la stație au descoperit Lacul Vostok, cel mai mare lac subglacial din lume, situat la circa 4.000 de metri sub suprafața calotei centrale de gheață din Antarctida, în suprafață de 14000 km pătrați.

În timpul iernii, la Vostok, sunt temperaturi medii de aproximativ –65 °C iar vara de aproximativ –30 °C. Cea mai ridicată temperatură înregistrată la Vostok a fost de –12.2 °C (11 ianuarie 2002).

Este unul dintre locurile cele mai dificile de pe Pământ pentru existența umană pentru că, aici, se înregistrează o lipsă aproape completă a umidității din aer, o medie a vântului de 5 m/s (18 km/h), uneori atingând 27 m/s (97 km/h), o lipsă acută de oxigen din cauza altitudinii ridicate la 3488 m, o mai mare ionizare a aerului. Mai mult decât atât, o noapte polară durează aproximativ 130 de zile, de la jumătatea lunii aprilie până la sfârșitul lunii august, inclusiv 80 de zile de noapte civilă polară (o perioadă de întuneric total, în care Soarele stă continuu mai mult de 6 grade sub orizont.).

Aclimatizarea la astfel de condiții poate dura de la o săptămână la două luni și este dură: dureri de cap și de urechi, spasme, sângerări nazale, senzație de sufocare, creșterea bruscă a tensiunii arteriale, pierderea de somn, reducerea poftei de mâncare, vărsături, dureri articulare și musculare, artrită, pierderea din greutate de 3–5 kg, uneori chiar de 12 kg.