Girează cel mai greu departament din Aquatim, acela cu rețele, țevi, șantiere, avarii, săpături, telefoane, tensiuni, medieri (clientul nu-i vinovat cu nimic dacă se supără tare când se pomenește în pană bruscă de apă, noi, la fel, căci n-avem un băț magic împotriva avariilor), „pipăie” zilnic ce-i sub pământ, dă de imprevizibil la tot pasul, fie că-i zice cablu de curent, telefonie sau țeavă de gaz, gestionează cele mai dificile și rapide intervenții, cu un calm admirabil și-un profesionalism solid.

Are în subordine vreo 300 de oameni pe care îi ține aproape, zi, noapte, caniculă, îngheț, pandemie sau libertate, cu o atitudine de lider, și nu de șef, diferența fiind majoră. Conflictual aproape deloc, impunător versus înțelegător, ori de câte ori se cere, „dat” total zonei ăsteia deloc de invidiat, este omul care crede/simte/știe că munca este chiar o virtute, deci nu trebuie să te lași de ea, vreodată.

Emil Alexa, inginer șef Direcția Tehnică, racul nostru sobru, pasionat de știri și muzică sârbească, Un pic de Vorbă cu mine, pentru voi!

Nu-i dai anii înscriși în buletin acestui bănățean „bine”, de loc, din Ciacova, mutat la Timișoara în 1963, absolvent al Facultății de  Construcții din cadrul UPT, la braț cu trei prieteni vecini – decizia fiind luată deloc copilărește! – căci îmbinarea ideală profesie-familie a adus și dus cu sine chip, trup, suflet și acțiune, toate lăudabile și admirabile.

A venit în familia Aquatim, în 1979, direct în focurile rețelelor. A mers cu facultatea în paralel și-a fost întotdeauna… perpendicular (în mai mult de-un singur punct!) cu voința, dorința de acumulare, învățare și stăpânire a pachetului complex, numit generic Tehnic. El chiar este tehnic, altfel nici n-ar fi funcționat atât de bine, aici. Admite că este cel mai solicitant serviciu din companie, dar atât de captivant.

Emil Alexa: “În fapt, e un triumvirat greu: Tehnic, Uzina de Apă, Epurare. Dacă, totuși, acolo, vezi concret ce și în ce fel acționezi sau pui în funcțiune, la noi, frecvent, e loterie. Nu putem ști întotdeauna ce e dedesubt, ce surprize îți oferă țevile de sub pământ, de care or fi ele, căci sunt o mulțime, trebuie să ai și cunoștințe, dar și abilități, pentru a rezolva în timpi rapizi avariile, intervențiile de orice fel. Am avut norocul, de când am venit în Aquatim, să lucrez cu oameni extraordinari, fie că au fost șefi, subalterni sau colegi din alte departamente. Am învățat astfel cum să gestionez și rezolv, alături de echipele  diverse pe care le-am avut, în toți acești ani, situații grele, la limită.“.

Seninătatea mai vine de undeva, din „vecinătatea” cea mai prețioasă pentru el, familia. Obligatoriu, cu majuscule. Aici, e o poveste ce s-ar putea, liniștit, ecraniza și-apoi vinde frumos: Emil și viitoarea soție, Ersilia, s-au cunoscut practic… înainte de-a se naște, căci familiile lor au fost prietene. Întâlnirea celor doi a fost, cumva, scrisă, nu programată sau antamată, ci pregătită să spunem de-un destin minunat. A fost și este iubire autentică, admirație reciprocă, doi băieți, Vlad și Victor, armonie dusă, ani și ani, într-o zonă pe care Emil o divinizează – Calea Șagului, calea vieții lui aproape perfecte, ca să nu supărăm același destin! – într-un cartier cu alți doi Vlad și Victor, la două case, deveniți prieteni buni cu copiii lor și cu o fată pe nume….Alexa Vlad, care stă vizavi de casa lor, în viitorul apropiat nora lor! Așadar, în curând, fiul lui Emil, Vlad Alexa, o va lua în căsătorie pe Alexa Vlad (!!!) și va continua o tradiție puternică a iubirilor sincere și trainice, încă existente în lumea aceasta, ruptă nedrept de stări ce intersectează sufletul…în fapt capitale.

Emil: „Părinții noștri ne-au fost și ne sunt modele. Așa ne-am construit familia, pe repere solide, de dezdruncinat. Ne-am crescut băieții tot așa. Ambii sunt mediciniști, ambii și-au format, la rându-le, repere și modele, profesori, medici, colegi. Eu am avut modele în viață și am tins, de tânăr, să devin tot mai bun. Mai spun ceva: și soția mea este unul dintre modelele mele. Muncește enorm, rezultatele ei științifice sunt extraordinare și o admir deschis!”.

Prof. univ. dr. Ersilia Alexa este un nume sonor în domeniul cercetării, din cadrul colectivului științific al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) din Timişoara, cea care a adus speranța în rândul diabeticilor și a celor care au intoleranță la gluten, prin studierea, patentarea și producerea a zeci de alimente speciale. Coordonează proiecte de cercetare internationale de impact, este evaluator în proiecte de cercetare, înregistrată în portalul experţilor evaluatori din Romania, deține forța și știința de-a ține laolaltă atât studiul înalt cât și fericirea familiei Alexa.

Pentru că este optimist ponderat, Emil vede pandemia aceasta care ne-a dat viețile peste cap drept…terminabilă cândva. Cu condiția să fim asumați, vaccinați, protejați. N-a resimțit din start șocul, căci muncea oricum la fel, adică mult, dar, atunci când echipele lui au lucrat la Pădurea Verde și Stadionul CFR s-a speriat de ce li se putea întâmpla și lor, acolo sau de acolo. Are o vorbă. Tare. „Dintre animale, omul este cel mai adaptabil!”. E convins că o să trecem și peste asta, la pachet cu înțelegerea rațională a întregii povești sumbre contemporane.

„Accept că mi s-a schimbat viața, văd asta și în ochii băiatului mai mic, țintuit în on-line și lipsit parcă de bucuria de dinainte. O văd și pe soția mea, veșnic legată de calculator. Categoric, viața noastră s-a schimbat, dar trebuie să ne vedem de ea, în continuare, în noua ei formă. Ne vom adapta. În general, eu reușesc ce-mi propun. Consider că, și așa, ce-ți dorești se întâmplă, dacă muncești. Crizele pot scoate la iveală și lucruri bune, crizele vor trece!„.

Relaxarea lui Emil Alexa…nu prea există. Cu sute de telefoane, mailuri, mesaje, grupuri de comunicare și urgențe zilnice, liniștea e un țel pierdut. Totuși, vorba lui, deși tot muncă se numește, gospodăreala îi place la nebunie. Că e grădina cu-ale ei legume și fructe, că-s alte treburi casnice sau cei trei câini minunați pe care îi are – doi boxeri și un teckel haios – colegul nostru se declară mai mult decât mulțumit cu ce primește, căci frumos se numește.

Cu mama lui a fost în rezonanță întotdeauna, deci și cu vorba ei: „Până la 40 de ani, timpul mai trece cum trece, dar, după 40, zboară!”, i-ar plăcea să reușească să fie mai bun manager în sensul ăsta, dar cursa zilnică a vieții e încă în viteză superioară și dorința lui de neatins, în totalitate, întotdeauna.

E dependent de știri și muzică sârbească. De oameni paroliști și ținte rezonabile. De armonie cumpătată, lipsită de „greomânt”. De cele două familii: acasă și Aquatim. De bine. Ce bine!

Asta-i specială pentru un rac aproximativ autentic, așa, ca tine, că tot mi-ai explicat cum e cu pașii înapoi. E scrisă de-un fost iugoslav, Ivo Andric. Te regăsesc, la virgulă, în ea: „Măsoară de trei ori – taie o singură dată. Gândeşte de cinci ori, a şasea oară – spune.”.

Mulțumesc, Emil, pentru deschidere și prietenie!