Luna decembrie a marcat o premieră importantă, odată cu inaugurarea “Expoziției sportului bănățean”, inițiativă remarcabilă a nu mai puțin remarcabilului inventator timișorean Remi Rădulescu.

 

Expoziția-muzeu a fost concepută și alcătuită de către acesta drept o permanență oficială, eficientă și percutantă, în promovarea valorilor sportive, în acestă parte de țară, dar nu numai. Evenimentul s-a desfășurat în 10 decembrie, la parterul sălii “Constantin Jude” – aici va putea fi vizitată și admirată, permanent – și a fost girată de către oficialități și sportivi de calibru.

Ideea este una minunată, în condițiile în care sportul bănățean a fost dintotdeauna un reper, astfel că… Cezarul trebuie să primească, la timp, ceea ce merită. Și a primit.

Onorați ne-am simțit și noi, odată cu acest eveniment, pentru că un angajat al Aquatim și nu unul oarecare, ci maestrul Ion Mititelu, culturist de anvergură, este prezent, cu numele, trofeele și diplomele, în Expoziția sportului bănățean.

“Am primit un telefon, în luna aprilie, de la domnul Remi Rădulescu, aprecieri verbale extraordinare la adresa vieții mele de sportiv și invitația de-a fi prezent în această expoziție – pe care o consider o mulțumire publică și oficială – cu trei cupe, trei medalii și trei diplome, materiale cu mine, articole etc. Mă simt onorat să fac parte din galeria marilor sportivi ai Banatului, de la Johnny Weissmüller la toate numele zonei noastre, e o listă care mă face foarte mândru!”, ne-a declarat maestrul Mititelu.

Cât despre planuri, acestea sunt numeroase și ambițioase. Și le urmează exact ca-n tinerețe – nu că acum ar fi vreun senior învins – astfel că abia așteaptă să înceapă antrenamentele și să se anunțe calendarul competițional al Federației Române de Culturism și Fitness pentru 2022, pentru a-și alege concursurile. Prioritatea o reprezintă, cert, Campionatele Naționale ale României, dar și Cupa României.

Maestrul nostru drag n-a omis nici de data asta să-i sfătuiască pe cei tineri să aleagă sportul drept partener de cursă lungă, pentru a-și conferi o viață sănătoasă, activă, frumoasă.

Prietenilor și colegilor din Aquatim, Ion Mititelu le dorește sănătate, fericire, putere de muncă și, musai, optimism, sărbători în pace și un Crăciun fericit!