Daniel Daia, șef operațiuni comerciale Infinityplus – companie elvețiană ce pune accent pe dezvoltarea de soluții integrate, simple și conforme, cu peste 30 de ani de experiență în organizații globale din diferite sectoare ale industriei: farmaceutică, energie, petrol și gaze, IT, dar și partener ITvizion, brand celebru pe piața mondială a digitalizării.

Pe Daniel l-am cunoscut odată cu organizarea Conferinței internaționale #AquaDigital 2022, sub umbrela Aquademica, prezența lui în ecuația noastră fiind o revelație.

Invitatul nostru a fost și este, categoric, impresionant, cu un CV pe măsură: a început să studieze fundamentele culturii și ale limbii, a continuat cu istoria civilizațiilor, a filozofiei și a științelor, a evoluției ideilor de-a lungul secolelor, urmată de structura comunicării sociale, axată în principal pe internet și video, a culminat cu un summum al culturilor, mentalităților și modelelor de comunicare, ce influențează dezvoltarea economiilor și a politicii la nivel global.

Daniel Daia chiar este în cel mai înalt grad de profesionalism, complet și complex: a lucrat în lumea afacerilor, a creat, dezvoltat și gestionat agende în jurul digitalizării, având drept Biblie faptul că inovația, creativitatea, profesionalismul, încrederea și calitatea serviciilor sunt factorii cheie ai viitoarelor parteneriate de afaceri de lungă durată.

Formația filozofică și stăpânirea profundă a științei i-au permis să obțină o înțelegere largă și profundă a subiectelor de inteligență artificială, rețele neuronale și inovare digitală, deci să prevadă, argumentat, realist și profesionist, direcția spre care se îndreaptă societatea noastră.

Daniel a absolvit Universitatea de Vest Timișoara, dar și Pontificia Universitas Gregoriana. Recunosc, de aici a pornit dorința mea de-a-l cunoaște mai bine, pentru că este prima persoană cu un ASEMENEA portofoliu personal și educațional, cu care am avut șansa să stau de vorbă. Vreodată. Pare, oricum, că vine din altă lume, una așezată, verticală, perfectă, filosofică fix atât cât să-i permită să supraviețuiască acesteia… deloc așa. În fapt, Daniel Daia vine din lumea lui, cea în care realitatea realitate merge mână în mână cu realitatea virtuală, însă STRICT reglementate, și una, și alta, în care dimensiunea umană și cea reală se împacă, în care Nihil sine Deo rămâne axiomă, și pentru om, și pentru robot. Da, pare și sună curios, veți înțelege, cu siguranță, ideea fenomenală, după ce veți parcurge, sper, cu atenție și fascinație, acest interviu extraordinar, cu un om genial.

# Cine ești, Daniel? (oricum ar suna asta…)

Este o întrebare veche de când lumea. Nosce te ipsum. Cunoașterea de sine este un proces care durează toată viața. Și oricum răspunsurile la acest gen de întrebări sunt aproape inexprimabile în categorii raționale. Totuși, ca să răspund pe moment: sunt Dani. Mai adaug că există un documentar care îmi place, unde această întrebare este recurentă și cumva poți să percepi răspunsurile, pentru că este realizat de un artist. Este vorba despre Talking Heads al lui Krzysztof Kieslowski.

# CV-ul tău frapează, în cel mai bun sens al cuvântului: de ce Filologie, România, dar, mai ales, ACEA Universitate, Italia? Ce este Pontificia Universitas Gregoriana, căci pentru noi, cei de aici, este chiar o raritate?! Ce te-a atras, cum au fost anii de studiu într-un astfel de edificiu academic special?

Acest parcurs nu a fost o planificare rațională dal capo al fine. Viața în sine are o doză de imprevizibil. Cert este că a fost un parcurs educațional bun și am avut ocazia, atât in România cât și în Italia, să am profesori cu personalitate bine definită și puternică. Pentru România primul care îmi vine in minte este domnul Ion Pătrulescu, iar pentru Italia domnul Gianfranco Basti.

# Ai trecut prin tot spectrul educațional pe care l-ar putea “vedea” (și l-ar putea dori!) un om, în viața asta. Practic, ai învățat de toate. Te consideri norocos sau doar extrem de bine orientat? Ai avut un “ghid” aparte, ai fost doar tu?

Un ghid nu neapărat, cel puțin dacă este să ma gândesc la tot parcursul educațional la care faci referință, dar repere da. Tocmai am menționat mai sus două dintre ele. Și prin repere înțeleg nu doar persoane pe care le-am întâlnit, dar și persoane pe care nu le-am întâlnit. Și, dacă este să mă refer la acestea din urmă, pe lângă reperul cultural iudeo-creștin, mi-ar veni acum în minte Homer, Shakespeare, Platon, Eminescu, Umberto Eco, Kundera, Coelho, Eisenstein, Orson Welles, Hitchcock, Kieslowski, Coppola, Kubrick etc.

# Noi ne-am cunoscut într-o ecuație tehnică, digitală de-a binelea (sic!). Explică-ne, te rog, cum se împacă zona umanistă cu ceea ce faci tu, acum? Detaliază ce faci (tehnic) acum.

Încep cu ultima parte a întrebării. Ce fac zi de zi este că descopăr, creez și dezvolt oportunități de digitalizare industrială împreună cu partenerii noștri. Este vorba despre un proces de dialog pentru că fiecare companie este diversă iar nevoile lor de business, deși uneori similare, de multe ori sunt diverse. Iar digitalizarea fiind un instrument foarte bun care le poate ajuta să îsi îndeplinească obiectivele de business, discutăm tot timpul cu ele pentru a le întelege mai bine și a descoperi împreună în ce măsură și în ce mod tehnologia le poate ajuta să inoveze. Referitor la prima parte a întrebării, dacă am trăi în Perioada Renașterii, răspunsul ar putea avea legătură cu ideea de homo universalis. Dar în prezent, când, prin comparație, nivelul cultural este foarte scăzut, nu putem avea asemenea pretenții. Deci, ca să răspund concret, aș spune că se împacă foarte bine și voi explica de ce. Știintele reale derivă de fapt din filosofie, chiar și matematica. Și illo tempore din sfera sacrului. Am avut un curs bun la Universitatea Gregoriana intitulat Storia delle idee moderne e contemporanee ținut de domnul Gianfranco Basti. Este adevărat că obiectul lui era legat strict de nașterea științei moderne, de la Galilei la Kant, însă a fost un exercițiu bun de urmărire a evoluției ideilor pe parcursul secolelor. Ideile, după ce se nasc, au viața lor, dincolo de autorul originar. Ele evoluează în timp și se transformă. În spatele multor lucruri fără de care nu ne-am putea trăi viața astăzi, cum ar fi microprocesoarele, există idei evoluate pe parcursul secolelor. La fel și cuvintele au viața lor proprie pe parcursul mileniilor. Adică, dimensiunea umană și cea reală se împacă, în sensul că cea umană îți oferă o întelegere mai profundă asupra științelor exacte.

# Ai studiat o listă lungă de discipline fascinante, cum de nu ai rămas… acolo, în acea zonă a frumuseții umane până la urmă? Ce o fi frumos în AI? Cum să accepte cineva însuflețit faptul că, la un moment dat, ar putea fi înlocuit de o mașină?

Frumusețea nu este confiscată și deținută de anumite discipline umane. Spunem, în engleză, că în ultimă instanță the beauty is in the eyes of the beholder. Pentru a veni un pic spre A.I., chiar spre un A.I. puțin apocaliptic, aș cita-o pe Dolores Abernathy din seria TV Westworld, care era un android A.I.: “some people choose to see the ugliness in this world, the disarray. I choose to see the Beauty. To believe there is an order to our days. A purpose. I know things will work out the way the’re meant to”. Cu alte cuvinte, frumusețea există peste tot unde există oameni care aleg să o vadă. Acest lucru poate fi aplicabil și unui android, dar revin mai încolo pe tema asta. În primul rând că Inteligența Artificială reală devine posibilă acum, odată cu apariția procesoarelor cuantice și a sistemelor haotice dinamice nonlineare, ceea ce înseamnă un sistem autonom care va genera mai multă informație decât primește în condițiile inițiale, într-un mod similar cum funcționăm noi ca ființe umane, din punct de vedere informațional. Fac acum o referință la filmul A.I. conceput de Kubrick și realizat de Spielberg. Adică A.I. în sine nu poate fi chiar neînsuflețit și lipsit de frumusețe. Pentru că este însuflețit de omul care îl creează, care are suflet. Cât de viu, în sensul de organic, poate fi A.I. sau nu, asta este un alt subiect. Ce vreau să spun cu această referință este că, potrivit lui Platon, ideile, precum de altfel și sufletul, sunt eterne si transcend ființa umană. Acest lucru este aplicabil și creației umane, dacă este inspirată. Atunci când, în film, Profesorul Hobby îl creează pe copilul android David, el creează copilul perfect care corespunde ideii de copil, care idei știm de la Platon că sunt perfecte. După care, în urma interacțiunii dintre David și Monica, ia naștere fiul David. La rândul său, va fi fiul perfect care va iubi până la capăt cu o speranță neclintită, va învinge coșmarul generat de oameni în viața lui, îl va transcende atât pe creatorul său uman cât și pe extratereștrii care îl găsesc înghețat peste mii de ani și, datorită credinței sale, Monica va fi readusă pentru un timp la viață, un timp pe care David refuză să îl vadă ca fiind limitat, ci este perceput ca fiind o zi eternă. Adică, în realitate, Inteligența Artificială va manifesta oarecum sufletul nostru, ideile noastre, eterne sau efemere, și, din acest punct de vedere, nu este chiar neînsuflețită. În funcție de cine o creează și o folosește, poate fi un ajutor sau un coșmar, pentru că va fi manifestarea a ceea ce suntem noi. Dat fiind că civilizația umană a trecut și prin momente de coșmar de-a lungul istoriei, vom avea nevoie să o reglementăm. Elon Musk a avertizat în mod special asupra acestui aspect. Și ca să închei acest subiect, A.I. gestionată corespunzător nu va fi un concurent pentru om ci un partener. Și poate fi și “însuflețită” în măsura în care Commander Data din Star Trek este însuflețit de Doctor Soong, creatorul său, sau de relația cu prietenii săi umani sau extratereștrii de pe nava Enterprise. Despre A.I. nereglementată și gestionată prost, gen Matrix sau Borg, nu vreau să vorbesc.

# Ce este digitalizarea, până la urmă? Ne izbim de termenul acesta frecvent, a ajuns un șablon lingvistic al prezentului, îl și înțelegem? Cum ai explica tu această cerință/necesitate?

Depinde dacă ne uităm la viețile noastre private sau în industrie, în sensul că în industrie unele beneficii ale digitalizării nu sunt doar opționale ci sunt chiar obligatorii. Dar în linii mari este vorba de-a ne face viețile mai ușoare. Digitalizarea aduce eficientizare, ceea ce înseamnă timp câștigat. Asta poate însemna timp liber să faci altceva sau chiar și profit. La nivel industrial, time is money la modul concret. La nivel personal, poate însemna nu doar un timp ca să faci ceva care să îți aducă profit, ci și un timp disponibil pentru a face oricare alte lucruri ne dorim să le facem dar nu am fi putut să le facem din cauza lipsei timpului. Pe lângă eficientizare, vorbim si despre performanță, controlul calității, predictibilitate etc., adică toate acele lucruri de care civilizația umană poate beneficia și pe care oamenii, așa cum sunt ei acum, nu le pot obține altfel.

# Cât de importantă este pentru tine globalizarea, cât de pozitivă? Sau nu e așa?

Mda, subiectul ăsta este destul de disputat astăzi cu argumente pro si contra, multe dintre ele superficiale, hrănite din frici pe de o parte sau de interese geopolitice pe de altă parte. Cumva subiectul ăsta este dependent în primul rând de calitatea civilizației umane. Evident că globalizarea ca potențial instrument de control pentru instaurarea unei dictaturi de factură orwelliană este un lucru rău, cel puțin pentru cei educați într-o cultură democratică si liberă. Dar globalizarea, la o scară mai mică, s-a produs deja de mai multe ori în istorie, cel puțin dacă ne referim la istoria pe care o cunoaștem noi. Și de fiecare dată a dus la moartea lumii vechi de dinaintea globalizării și apariția unei lumi noi, un fel de moarte și renaștere. Ultimul exemplu cunoscut este cel al Imperiului Roman. Atunci, a avut loc o globalizare a culturilor antice și o renaștere a unei lumi noi pe alte fundamente. Datorită circulației informației, ideilor și a oamenilor, globalizarea este inevitabilă și în sine nu este nici pozitivă, nici negativă. Este un proces istoric natural. Dacă va fi pozitivă sau negativă depinde doar de oameni, adică noua lume care va veni în urma procesului globalizării, pentru că va veni și nimic nu poate opri asta. Va fi “pozitivă” sau “negativă” în funcție de noi, de alegerile noastre, de visele sau coșmarurile noastre, de cum și ce vom alege să reconstruim și să reinterpretăm din lumea care va muri, ce și cum vom alege să îngropăm, dar mai ales ce anume și cum vom alege să creăm în noua lume. Eu nu cred că există procese istorice de care să ne temem. Singurul lucru de care trebuie sa ne temem sunt “demonii” noștri interiori, coșmarurile care pot chinui civilizația umană. Deci, ca să concluzionez, globalizarea poate fi o mare oportunitate, o normalitate banală dar și un mare coșmar.

# Cum se întâmplă “dincolo”, ce-ar trebui să “furăm” de la ei, pentru a ne numi digitalizați? (Ei sunt toți cei pe care îi asociem drept Occident)

Noi deja facem parte din spațiul occidental, atât că datorită comunismului prin care am trecut și a unor influențe istorice de factură orientală, avem particularitățile noastre. Ce se întâmplă acolo este faptul că, în linii mari, nu există atâta birocrație, există o transparență mai mare iar rata de adopție a inovației mai rapidă. Adică toate aceste trei lucruri, debirocratizare, transparentizare și inovare le putem copia. Nu putem copia orice. Pentru că am cădea in teoria formelor fără fond, cum s-a mai întâmplat în eforturile de modernizare a României, de exemplu în literatură. Adică, putem copia tot ce ne face să devenim o țară mai bună.

# Ce prevalează, în opinia ta? Creierul sau sufletul? Inteligența sau omenia? Cât de des ai observat că ele merg “împreună”? Te afectează atunci când nu merg la braț?

Nu prea mă dau în vânt după opoziția unor categorii raționale, atunci când vine vorba de ființa umană. Mai ales că vom ajunge să discutăm despre lucruri inexplicabile, precum conștiinta umană. Dar, ca să răspund la întrebare, cred că ceea ce înțelegeau anticii prin aurea mediocritas sau est modus in rebus, ar corespunde unui răspuns adecvat, adică orice lucru cu măsura corectă și la locul potrivit este bun. Deci nu prevalează una împotriva alteia, ci merg “împreună” atât timp cât sunt ce trebuie și când trebuie. Când trebuie înseamnă ca nu există frecvență absolută, dupa cum în fizică nu există nimic absolut. Totul este relativ, nu în sensul peiorativ al termenului, ci în sensul că totul este în relație cu ceva și, în funcție de acea relație, există și răspunsurile, deci și frecvența a ceva. Personal, prefer ca aceste lucruri să meargă împreună.

# Cum te deconectezi de… tot și toate?

În primul rând, prin metoda naturală prin care noi ca oameni facem asta, adică dorm si visez. După care, în funcție de moment și situație, pot fi și altele. Esențial însă: suntem ființe conectate. Deci, ne deconectăm de la ceva pentru a ne conecta la altceva. Aș finaliza răspunsul cu o întrebare: la ce ne conectăm după ce ne deconectăm?…

# Cum te vezi… într-un mâine apropiat? Dar într-unul depărtat?

Într-un mâine apropiat, nu prea știu cum să mă văd, în sensul că am avut pandemia, acum avem un război în Europa, adică prea mulți factori care pot interfera cu ceea ce ne dorim, într-un mod impredictibil. Aș putea spune, poate, cum mi-aș dori să fiu mâine, dar ar fi vorba despre altceva. Acest lucru este aplicabil și viitorului îndepărtat. Există însă în subconștientul colectiv ideea de Golden Age, exprimată in diverse religii sau filosofii, idee în care cred și eu. Ori aurul nu este orice metal. Știm asta din alchimie sau măcar din romanul omonim al lui Paulo Coehlo. Deci, mă văd în viitorul îndepărtat cu un pas mai departe sau la capătul acestui proces.