ARA ȘI OAMENII EI PROVIDENȚIALI

Un nou interviu din această serie inedită, dedicată celor mai importanți oameni ai domeniului nostru, de data aceasta cu managerul companiei Apă Canal Sibiu, Vasile Maier-Bondrea

Ing.Vasile Maier-Bondrea: “Serviciul pe care il prestăm noi este unul vital, care va exista atâta vreme cât va exista civilizația umană. Si întotdeauna va fi derulat de către oameni, așa că nu vă faceti griji, adaptați-vă doar!”

 

Manageriază profesionist compania Apă Canal Sibiu dintr-un PROVIDENȚIAL 7 aprilie 2017, știute fiind conotația puternică a acestei cifre respectiv forța pe care o generează asupra celor care merită, fie că sunt sau nu fascinați de numerologie.

Dincolo de asta, întregul său CV este unul care-l recomandă și confirmă, fără drept de apel, ca un “tehnic” perfect și perfecționist: diplomă de inginer al  Institutului Politehnic Cluj-Napoca (Instalații pentru construcții), master în Management Industrial, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, certificări în  Managementul calității, exploatarea stațiilor de tratare a apei, Managementul pierderilor de apă sau legislație privind calitatea apei potabile.

A parcurs, cu răbdare și înțelepciune, toți pașii logici și firești ai desăvârșirii profesionale, a scris cu mâna lui propria poveste de viață cu și despre apă, a coordonat echipe și proiecte în Uzina de apă, în Serviciul Tehnic-Investiții, în “directoratul” tehnic al SC Apă Canal Sibiu SA, a culminat cu obținerea meritorie a funcției supreme din firmă, cea de director general. Este Vicepreședinte al Asociației Române a Apei, for ce-i conferă mai mult decât o simplă apartenență, căci este Familia în care se regăsește complet.

De peste 25 de ani, se prezintă, cu mândrie și recunoștință, drept Om al Apei, Om al ARA. Nu-și ascunde BUCURIA unei asemenea șanse, nu s-ar vedea niciunde altundeva decât aici, printre, acum!, cei mai vizibili specialiști ai României, odată ce vremurile confirmă în sfârșit și zi de zi nevoia ACUTĂ de ei.

Ing.Vasile Maier-Bondrea este omul care a prins de braț infrastructura de apă-canal a Sibiului și a adus-o în secolul XXI. Ne va detalia cum, cât de greu i-a fost, cât de mult mai trebuie, în fapt CE trebuie pentru ca Sibiul, Timișoara, Iașiul sau Constanța să reușească să fie exemple de bună practică, nu doar acum, ci întotdeauna.

Un interviu direct și asumat cu un profesionist al apei pe măsură!

 

* Stimate domnule director general, are APA vreun secret anume? L-ați descoperit?

In domeniul apei lucrezi pentru oameni. Asiguri un serviciu important semenilor si daca pui putina pasiune si cunoastere poti sa le faci viata un pic mai frumoasa si mai sanatoasa. Si daca faci asta, fara sa astepti recunoasteri sau multumiri, atunci vei fi si tu poate un pic mai fericit.

* De ce și-ar dori cineva să-și proiecteze viața profesională într-un domeniu atât de complex și complicat? Cum a fost în cazul dumneavoastră? Ce v-a atras, ce v-a ținut și vă ține “aici”?

Eu nu gasesc domeniul apei ca fiind complicat.Poate parea astfel privit din exterior, dar pentru cei care fac acest lucru zi de zi cred ca a devenit un domeniu ca oricare altul. A devenit o meserie si uneori chiar o pasiune. Nu cred ca multi truditori in domeniul apei au ales deliberat, din scoala primara aceasta meserie. Cred mai degraba in destinul fiecarei persoane. Fiecare dintre noi avem un destin pe care il indeplinim, il ducem la capat. Asa dupa cum fiecare avem de facut alegeri in viata, este adevarat. Si atunci cand decizi sa te dedici unui anumit segment de activitate trebuie sa te atraga ceva. Trebuie sa-ti placa, cu alte cuvinte. Mie mi-a placut si-mi place. Intotdeauna mi-a placut fiecare post pe care l-am ocupat in aceasta companie, de la inginer stagiar si pana la pozitia cea mai inalta ierarhic. M-am simtit implinit de fiecare data. Oamenii care lucreaza in domeniul apei eu zic ca sunt de obicei mai asezati, mai intelegatori. Si stiu sa inchege un colectiv, stiu sa se faca prietenosi.

* Ați făcut din Apă Canal Sibiu un reper al breslei. Ne povestiți puțin cum ați reușit?

Pai nu stiu ce am reusit sa fac in domeniul breslei. Personal n-am facut nimic altceva decat ceea ce se astepta de la mine sa fac, deci ceea ce trebuia facut. Am intreprins mereu cu placere si dedicare tot ceea ce am facut, dar nu consider ca a fost ceva iesit din comun. Vremurile istorice au fost deosebite, de asa natura incat au presupus transformari rapide si profunde, sustinute in special de informatii si finantari adecvate. Ma refer aici in special la programele de investitii cu finantare europeana, programe la care am participat din plin si pe care le-am sustinut intotdeauna. Prin aceste programe de investitii majoritatea operatorilor apa-canal au suferit transformari radicale, atat in ce priveste tehnologiile implementate, dar si in ceea ce priveste calitatea profesionala a angajatilor.

* Cât de mult contează “exteriorul”, fie că el se numește administrație locală, județeană sau națională?

Conteaza foarte mult “exteriorul”, relationarea cu acesta si sustinerea de care se bucura un operator regional din partea a ceea ce numiti exterior. Prevederi legislative, finantari europene, avizari, autorizari etc. toate se fac prin intermediul celor care guverneaza pe plan local sau central.

Cel mai nociv lucru este atunci cand politicul recurge exclusiv la clientelism, lasand total deoparte profesionalismul si performanta. Un operator condus clientelar se va eroda in timp si in decurs de cativa ani ( 5-6 ani zic eu) va ajunge de la extaz la agonie. Iar redresarea de obicei se face cam in cel putin  acelasi interval de timp in care s-a produs si declinul.

* Ce proiecte gestionați în prezent, cât de ușor sau greu v-ați realizat și vă realizați obiectivele?

In cei 6 ani si jumatate de cand conduc Apa Canal Sibiu am avut mereu proiecte, pe care le stiam necesare cu mult timp inainte sa preiau conducerea companiei: proiecte pe planul resursei umane, pe plan tehnologic, pe plan administrativ, pe planul promovarii imaginii companiei si desigur proiecte de dezvoltare, finantate atat din fonduri proprii cat si din fonduri atrase (europene, imprumuturi). Actualmente gestionam doua mari proiecte, as spune proiecte care vor ramane in istoria companiei: realizarea unui sediu nou pentru partea de productie (sectiile apa-canal, sectia transport, sectia prefabricate si un laborator central pentru analize apa) si de asemenea derulam cel mai insemnat program de dezvoltare regionala, din istoria existentei serviciului apa-canal in zona Sibiu-Fagaras, finantat prin POIM si ulterior PDD.

* Care este cheia unui management de succes în domeniul apei? Este ea una specifică, diferită față de alte zone economice, sociale, strategice?

Managementul in domeniul apei presupune in primul rand calitate, eficienta si continuitate. Nu presupune pe prim plan realizarea de beneficiu, asa cum se intampla de obicei intr-un domeniu economic de piata. Spun asta de mai mult timp si multi au luat in derâdere o astfel de afirmatie, chiar organe de control al calitatii, care evident nu cunosteau ceea ce controlau in scopul imbunatatirii…

Pana la urma a aparut si o prevedere legislativa care limiteaza procentul beneficiului operatorilor regionali, dar nu in detrimentul calitatii serviciului ci in scopul dezvoltarii acestuia. Legea ne ajuta sa ne dezvoltam si putem sa o facem prin propria decizie, fără să tinem seama de politic, de obicei. Si acesta nu este putin lucru. Beneficiul, impozitul pe beneficiu si redeventa se intorc intr-un cont de dezvoltare al operatorului. Astfel, se aduna fonduri pentru investitii, gestionate de catre cei care trebuie sa o faca, obtinand desigur aprobarile si avizarile legale si normale.

* Ce vă place la superlativ în munca/domeniul pe care o/îl desfășurați?

Îmi place munca pe care o fac! Mi-a placut mereu.

* Ce înseamnă pentru dumneavoastră Asociația Română a Apei?

Asociația Română a Apei suntem noi, operatorii regionali. Este vocea noastra comuna si depinde doar de noi cum “o dregem”, cum o acordăm, cum o armonizăm.

* Cum vedeți viitorul companiilor de apă respectiv al ARA, în perspectiva nesiguranței generale care definește prezentul? Cum ni l-am putea “ușura”, cine ne poate ajuta, cine trebuie să ne ajute? În afară de noi…

Lumea este intr-o continua dinamica, o continua transformare, mai ales in ultimele decenii. Nu as denumi-o “nesigura”, trebuie doar sa te adaptezi mereu la realitate. Serviciul pe care il prestam noi este unul vital, care va exista atata vreme cat va exista civilizatia umana. Si intotdeauna va fi derulat de catre oameni, asa ca nu va faceti griji, adaptati-va doar!

* Vă bucură faptul că, în ultimii ani, APA a devenit prioritară pentru guverne și oficiali? E bine și acum, e puțin târziu?

Era timpul sa trecem de la “capital politic” la “prioritate” nationala. Mai este de lucrat aici. Fiecare generatie pune cate o caramida, doua, la realizarea acestei constructii impunatoare. Cerintele consumatorilor versus performanta operatorilor sunt factori determinanti in argumentarea importantei serviciului si constientizarea sa la nivel national. Cu cat operatorii vor fi mai puternici, cu atat vom avea un cuvant mai greu de spus. Regionalizarea este un fenomen benefic pentru dezvoltarea unitara a serviciului apa-canal, dar trebuie facuta dupa o gandire, nu lasata la voia intamplarii. Trebuie tinut cont de experiente similare pe plan european. Spre exemplu modelul scotian, care ni se tot prezintă in ultimii ani, nu mi se pare potrivit pentru România. Poate mai degraba ceva in genul Olandei sau al Austriei.

* Din poziția de vicepreședinte al Asociației Române a Apei, ce sfat/mesaj ați transmite în acest moment, dar mai ales CUI?

Transmit un salut prietenesc tuturor colegilor de breasla si membrilor Asociației Române a Apei, carora le doresc sanatate si putere de munca, pentru a duce la bun sfarsit ceea ce si-au propus pe plan profesional si personal.

Sunt onorat ca am avut prilejul sa le adresez cateva cuvinte, sunt onorat si bucuros sa fac parte din acest Club Special al “Oamenilor Apei”!

 

 

Crenguța Radosav

Specialist Comunicare și Marketing Aquatim SA