Aquatim desfășoară „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(cod SMIS 2014+ 125651), parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). În cadrul acestuia, în data de 17 octombrie 2023, a fost semnat contractul de lucrări „Execuție rețele de apă și canalizare Gottlob, Jimbolia-Rest de executat”, în valoare de 31.573.212 lei fără TVA, cu ROMTIM INSTAL SRL. Acesta este un contract re-licitat, în urma rezilierii contractului semnat anterior, cu un alt antreprenor.

Investiția presupune extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și canalizare în beneficiul locuitorilor celor două localități. Astfel, Jimbolia va avea o rețea nouă de apă în lungime de 15 km și rețele de canalizare în lungime de 4 km. De asemenea, se vor construi 5 stații de pompare ale apelor uzate.

În Gottlob, se vor realiza 8 km de rețea de canalizare, 5 stații de pompare ape uzate și conducte de refulare, precum și o conductă de transport a apei între Gottlob și Vizejdia.

Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, urmate de 48 de luni perioada de garanție.

„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020” are o valoare totală de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 40,4 milioane euro de la bugetul de stat, 4,3 milioane de la bugetul local și 14,4 milioane euro co-finanțare Aquatim.  Obiectivul este dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș.

Proiect cofinanțat  din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.