De luni, 21 octombrie, și până miercuri, 23 octombrie, la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, strada Vasile Pârvan nr. 2B, s-a desfășurat Conferința ZILELE AQUADEMICA/ AQUADEMICA DAYS, eveniment ce subsumează acțiunile cu care sunteți deja familiarizați –  #AQUACIRCULAR și #AQUADIGITAL.

Evenimentul a fost organizat de Fundația Aquademica alături de parteneri consacrați: Asociația Română a Apei – ARA, Aquatim S.A., Departamentul de Ape Uzate din Munchen, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara, Academia Română – Filiala Timișoara, Administrația Bazinală de Apă Banat, Asociația Verde de Banat,  Aquatica Experience și Business Development Group.

Sponsorii acestei ediții au fost Pipelife International, Grundfos, Klarwin, Datcomp, Beespeed, 2B Intelligent Soft (Bento), Software Imagination & Vision (SIMAVI), Steinzeug-Keramo, Thetys Pumps, Xylem, Hach-Lange și IT Vizion, Inc.

De cinci ani, ne numim echipă puternică/ familie unită întru inovație și dezvoltare, agreând ferm că economia circulară și digitalizarea sunt provocările momentului contemporan complex, pe care îl trăim la intensitate maximă, dedicați, pregătiți, profesionalizați.

Ne-am așezat la masa comună a Oamenilor Apei, am căutat și găsit soluții, într-un cadru de conștientizare, de comunicare și de colaborare ideal, împreună cu reprezentanții operatorilor de apă, ai universităților, ai administrației publice și ai mediului privat.

ZILELE AQUADEMICA/ AQUADEMICA DAYS 2024 au venit cu invitați extraordinari, specialiști din domeniul pe care îl slujim și iubim deopotrivă, reprezentanți onorabili din mediul universitar-academic, companii, instituții, oameni, profesioniști.

Luni, 21 octombrie, ora 10, la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, s-a desfășurat deschiderea festivă a evenimentului, o sesiune extraordinară, girată de către invitați pe măsură:

Ilie Vlaicu, președintele Asociației Române a Apei (on-line), Sorin Șipoș, președintele Consiliului de Administrație Aquatim SA, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, Adrian Korodi, președintele Comisiei de Digitalizare al Asociației Române a Apei, Peter Koestner, Departamentul Ape Uzate Primăria Munchen, Cristina Borca, Consiliul Director Fundația Aquademica.

Am țintit și oferit trei zile pline de idei, propuneri, certitudini, împreună cu cei mai frumoși Oameni ai Apei din țară și de peste granițe.

Moderatorii Aquademica Days 2024 au fost Daniela Marișcu și Robert Șerban, profesioniști ai Apei și-ai vorbelor deopotrivă.

S-au luat în discuție subiecte cheie despre digitalizare ERP, DMS, e-Learning, implementarea tehnologiilor digitale în managementul sistemelor de apă, soluții Smart în detectarea pierderilor de apă din rețea, dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Timiș prin POIM, PDD, PNRR – prezentare susținută de colegul nostru, George Crisia, dar și tematica programelor de dezvoltare și responsabilitate socială sau parteneriatul pentru apă, numit Aqua Cluster.

Aquademica Days a adus în prim-plan strategii pentru tranziția către economia circulară în sectorul apei – tema de cercetare ECO NEXUS, economia circulară și viitorul sustenabil al hidrotehnicii, optimizarea stațiilor de epurare în vederea reducerii consumului de energie electrică și a respectării noului normativ, Centrul de Excelență regional în sectorul APA sau realizări/ provocări în parteneriatul dintre mediul academic și industria  apei.

Ziua a treia și ultima a conferinței a presupus și o premieră interesantă a unui concurs de proiecte, concluzii și creionarea în linii mari a agendei viitoare #AQUADEMICADAYS2025.

Juriul/Premiile

Sorina Neaga (ABA Banat), Roxana Alexandru (ARA), Cristina Bădulescu (Aquademica), Aniela Pop (UPT) și Crina Chirilă (Aquatim) au jurizat profesionist expunerile prezentate de-a lungul Aquademica Days 2024 și au decis următoarele categorii de premii respectiv câștigătorii, după cum urmează:

Inovație

Premiul pentru Excelență în Inovație: BeeSpeed/ Radu-Dinu Papadopol

Premiul Avantgarde pentru Inovație în Sectorul Apei: SIMAVI/ Cătălin Duțu

Sustenabilitate

Premiul Transformării Sustenabile în Gestionarea Resurselor de Apă: GRUNDFOS/ Alin Enășesc

Premiul pentru Practici Sustenabile în Sectorul Apei: KLARWIN/ Lucian Pavel

Sinergie

Premiul Echipei de Impact în Sectorul Apei: AQUATIM/ Adrian Cococeanu și Sebastian Tvein

Premiul Co-Creației pentru Proiecte de Impact: DATCOMP și UPT/ Costinel Flintă

A fost o bucurie cu majuscule să vă primim, ascultăm, aplaudăm, felicitări pentru profesionalismul vostru!

#AQUADEMICADAYS2024/ MEET THE HOST

Echipa Aquademica responsabilă și în 2024 cu acel cald și prietenos „Bun venit la Timișoara!”, cu lecția pregătită și inima deschisă, pentru a număra împreună secundele până la startul evenimentului pe care l-a așezat profesionist și serios într-un desfășurător consistent și interesant – ZILELE AQUADEMICA/AQUADEMICA DAYS/ cea care timp de trei zile v-a stat alături, în prezentări, work-shop-uri, moderare, ghidare sesiuni, transmisiuni, pentru cea mai bună desfășurare a celei mai reușite ediții de până acum a conferinței de la Timișoara:

Cristina Borca, Cristina Bădulescu, Crenguța Radosav, Crina Chirilă, Alina Maier, Adina Tîmplaru, Delia Demenescu, Alina Bratan, Roxana Alexandru, George Crisia.

Cu toții, au girat evenimentele celor trei zile, pe diferite paliere, căci au fost multe, consistente și felurite: concurs de prezentări, juriu profesionist, sesiuni de dezvoltare și responsabilitate socială, ateliere pe secțiuni tehnice, relatări/transmisii media.

Într-un parteneriat mai mult decât solid, în fapt o prietenie de cursă lungă, cu noi au fost și Aniela Pop (din partea UPT), Sorina Neaga (din partea ABA Banat), Iosif Martinescu (Asociația Verde de Banat) – initiatorul programului Ape curate, verde, viață, viitor.

Nihil sine… familia fantastică a Administrativului Adelei Cubeleac! Ea si oamenii ei au asigurat o atmosferă minunată pe timpul evenimentelor, ca de fiecare dată. Și mulți alții din „perimetrul” Aquademica!

Echipa organizatoare a ZILELOR AQUADEMICA/AQUADEMICA DAYS vă mulțumește pentru prietenie! Ne revedem în 2025!